Blogger Backgrounds

17 decembrie 2009

Un decembrie, din '89


Am fost comandant de unitate mulţi ani, probabil toată şcoala generală, începând cu clasa a II-a, când m-au făcut pionier. Iar pentru că să vorbesc a fost întotdeauna singurul lucru pe care l-am făcut bine, am fost repartizată la comisia de propagandă în cadrul grupului organizat pe oraş. Înainte de fiecare şedinţăde lucru” la care trebuia să particip, tata începea: „Tăticule, dacă spui acolo, la pionierii tăi, că eu ascult Europa Liberă, or să mă închidă securiştii ăştia”. De speriat, nu m-a speriat niciodată, şi nici să mint nu prea mă descurc, aşa că presupun că s-a nimerit să nu-l dau de gol, nu oi fi făcut-o intenţionat. În fine.
Pe 16 decembrie ’89, a sunat tata la noi (erau deja divorţaţi părinţii) şi a spus ceva de genul „Am auzit la Europa Liberă că s-a întâmplat ceva la Timişoara”. Şi cam atât. Timişoara pentru mine era locul unde făceam hărţi ale grădinii casei cu vară-mea, unde mergeam la matinee de desene animate în parcul... Justiţiei, cred (pe colţ, era în ultima vreme – vorbim de anii 2000 – un biliard, cinema Parc, dacă-mi amintesc eu corect), nişte Lolec şi Bolec, unde locuia mama tatălui meu şi restul familiei sale. Ei n-au fost de găsit la telefon până pe 22 decembrie, dacă nu mă înşel.
După ani, în ’93, aveam să mă mut acolo, să mă apuc de jurnalistică, din pasiune, să cunosc Timişoara şi Banatul. O experienţă care trebuia trăită, Timişoara va avea întotdeauna un loc special în inima mea. Un om care a fost mai aproape decât mine povesteşte momentele acelea cam aşa
Următoarea mea amintire e cu Duni, cu care ne-am dus la primăria din Braşov (CC, pe atunci) să scandăm şi noi. Să fi fost un 22 decembrie? Au pus tunurile de apă pe noi aşa că ne-am întors repejor acasă – iarna la Braşov sunt grade sub 0.

16 decembrie 2009

444

Înainte de a publica tâmpenia asta, blogger contorizase că am 444 de postări. A 445 e asta: din 10 oameni care au votat la aia cu 1 decembrie (scuzaţi lipsa, abia azi am primit net, secolul 21, amorsito!), 8 au zis că să faci sex e cel mai nimerit de ziua naţională. Bine mă, să mor io, cu ce obraz mai ies eu în lume?

My New Year Resolution


09 decembrie 2009

Sunt supărată pe nenea ăsta şi consemnez

M-am mobilizat la vot, din spirit civic. Am votat din convingere. Şi mi-e dor tot timpul de casă. Şi, mă rog, tot româncă sunt.
La două zile după deplasarea la consulatul Spaniei în Barcelona, citesc asta, din partea lu' nenea Năstase. Ah, ce m-am enervat!

03 decembrie 2009

Am nevoie de concediu!

Aşa m-a obosit viaţa asta, că la anul îmi iau concediu, nu mai trăiesc cu adevărat, ci ca şi cum aş fi în concediu. Să vedem, măcar să ne simtem bine. Şi când deschisei blogul să pun postul ăsta (de la serviciu, da, că acasă net nu posed şi nici nu ştiu când va sosi), zăresc cu coada ochiului postul anterior. Am scris eu, cu degetele mele pe taste "m-am stabilit aici". God! Mi-e frică de adâncimile subconştientului. Sau poate n-ar trebui, cum zice la cartea Cameliei, cu Secretul (apropo, de cine e scrisă?).

Să bag la acest post o foarte inspirată filmare cu Sardana, dans popular specific de aici (e chiar în faţa primăriei...). Plin de viaţă, aşa-i?

30 noiembrie 2009

29

Duminică, pe 29 noiembrie, s-au împlinit 2 ani de când m-am stabilit aici. A fost o zi bună în primele ore, căci am fost la salsa cu băieţii şi cu Cami, dar a devenit o zi proastă când m-am trezit, pe la 3, căci deştepţii de la Vodafone îmi tăiaseră internetul fără să mă anunţe. Motivul pentru care au făcut-o mi s-a părut şi mai tare: nu-mi puteau oferi viteză suficientă, drept care harşt! Iar după acest moment, ziua s-a întrecut în a fi mai rea şi mai rea, din nou, excepţie făcând faptul că am fost la film cu Crina (şi la o bere). Mi-a plăcut "The Imaginarium of Dr. Parnassus", exact ce-mi lipsea, puţină magie. Noroc că a venit noaptea şi am adormit într-un glorios final.

24 noiembrie 2009

Comunicare

Conversaţie cu Krisztina

Maria: Gotebori...
Me and Kri: Gotebori? This is how you read Gothenburg in Finnish?
Maria: No, in Swedish, this how you read it in English.
Me: It sounds like a little animal.
Krisztina: In my language, „bori” is a little cow... Oh, not cow, that animal... Little behehehe...
Me: Sheep.
Krisztina: Or the other one, I don’t remember it’s name.
Me: Cabra. I don’t remember how to say that in English.
Krisztina: Goat!

Până unde visez?

Acum 20 de ani aveam o casetă video cu un concert. În acest concert apărea o trupă formată din patru băieţi care cântau o muzică la care eu rezonam. Nici nu ştiam cum se citeşte corect numele trupei, căci părea mai curând în franceză – de care eu nu vorbeam – decât în engleză. Am continuat să-i ascult, să-mi copiez casete întregi cu albumele lor şi să fredonez la nesfârşit versurile alea.
Am fost la concert sâmbătă şi mi-am amintit nişte mişcări de dans care prietenilor mei adolescenţi la vremea respectivă li se păreau ridicole şi care, pentru că oricum nu ştiu să dansez, mie-mi ieşeau şi mai prost. M-am bucurat, sâmbătă, m-am bucurat fiecare secundă că sunt acolo, că văd până la scenă relativ bine, că pot să cânt odată cu trupa mea preferată, că solistul încă mi se pare sexy, deşi a îmbătrânit şi el (odată cu mine?). Au trecut 20 de ani. Nu mi-am propus să-mi placă pentru totdeauna muzica lor, dar pentru moment îmi place. Pot să visez, zic, aşa cum nici nu îndrăzneam acum ceva ani, rulând de mii de ori înapoi caseta video cu concertul în care ei aveau doar două melodii, să visez că imposibilul e posibil. I-am văzut pe Depeche Mode în concert la Barcelona şi, dacă aş putea, m-aş întoarce în timp şi i-aş spune adolescentei care eram să nu înceteze niciodată să viseze, căci visurile pot deveni realitate.



Concertul, Musikladen 1984, nu e pe youtube. A big kiss găsitorului.

19 noiembrie 2009

O dimineaţă ca oricare alta

Am citit asta şi apoi asta. Mi-e greu aici, îmi lipsesc "oamenii mei", dar poate că de aceea nu mă întorc, ca să încerc măcar să trăiesc mai mult, să nu am riduri de la 35 de ani şi să am o şansă. Poate... Să aveţi grijă de voi acolo!

17 noiembrie 2009

Jos picioarele!

Cineva tocmai s-a plâns pe fb-ul meu că un mosos (jandarm sau ce-o fi dumnealui) i-a zis că-i dă amendă 200 euro dacă nu-şi dă jos picioarele de pe bancă. De unde şi cuvântul Carcelona (carcel, închisoare, u know), că na, le restrânge drepturile. Oh, come on!

15 noiembrie 2009

De ce mă ceartă toţi

Căci cum că aş fi încăpăţânată? Înainte nu eram? Şi când am început să devin (deşi eu neg în continuare)?

13 noiembrie 2009

Vineri, 13

În această zi de vineri 13 eu am fost prima care a aprins o lumânare (pentru că fusul meu orar e cu un pas înainte).

Şi am aflat că există Paraskevidekatriafobia.

12 noiembrie 2009

I kind of need an extra job

This one?

NEED A PROFESSIONAL FOR CARD READING OR PSYCHIC READING (EIXAMPLE)
Envía un email al anunciante: gemmafite@xxx.com
Fecha: Miércoles, 11 de noviembre de 2009 22:16
34 personas han visto este anuncio

We need a card reader or psychic reader with at least 5 YEARS of EXPERIENCE

Must be an english/american native or must speak english perfectly and also spanish.

Call at 6)/¤#", Gemma

Sbj: Mie nu mi se pare cinstit

sa-mi zica asta cand intru la tine pe blog. tie? te pup

Bandwidth Limit Exceeded
The server is temporarily unable to service your request due to the site owner reaching his/her bandwidth limit. Please try again later.

29 mai 2008

Asunto: Sorry, I got into a chain that took all the e-mail addresses I had

IGNORE a request from me related to GOOD TREE.

Iʼm really sorry.

VO

27 februarie 2008

Explicaţie: eu către viitoarea şi actuala mea şefă. OMG, am prins-o într-o mega-schemă de spam!

Sbj: Suc? :D

Salutare, salutare.
In mod normal, sunt seara pe mess, dar m-am apucat de cursuri de spaniola (ca astia vb cu mine la serviciu si dureaza ceva pana pricep), asa ca am ajuns pe la 10 acasa. Drept urmare, suc - da, dar nu pot azi nici daca ma tai (nu visez decat sa ajung acasa si sa zac in pat - la fix ti-ai gasit sa-mi zici ca tu dormi pana la 10! :o))). Maine am iar spaniola, de la 18.30 la 21.30, dar vineri putem sa facem ce doresti tu. Si sambata, asemenea. Lucrez (vineri) pana la 17.30 - 18.00, iar dupa aceea sunt deschisa la sugestii.

Ciau, ciau si da un semn cum facem.
V (nani, nani...)

16 aprilie 2008

Sbj:

Doamna,

Raportez:

- imi place mult la serviciu, colegii sunt super, ritmul e relaxat. nici jobul in sine nu e nasol, doar cam monoton.

- am citit cu sibiul - parerea mea e ca decat sa te muti la provincie, mai bine la strainatate

- in alta ordine de idei, nici nu stii ce noroc am avut cu firma asta: dupa ce ca au acceptat sa le tai factura, mai e si atat de aproape incat fac cam 20 de minute pe jos pana acolo. iar cum barcelona pe partea aia e impartite in cuburi, nu merg de doua ori pe acelasi drum, caci nu-l tin minte.

- in rest, noi suntem bine amandoi, j. si-a revenit (adica nu mai e stresat) si a fost si dani in we trecut aici.

- a venit brusc un soi de vara, caci in camasa si cu geaca de blugi era sa mor azi de cald (cum astia inca umbla in cizme, mi-a fost rusine sa-mi dau si geaca jos - pulovarul il dadusem de mult).

- altele nu mai am a zice, dar sa stii ca nu ma supar daca-mi dai detalii despre matale.

Te puuuuuuup mult mult.

9 aprilie 2008

Sbj: Cand bem o bere?

Vorbesc cu Bogdan pe mess (care are emotii de intoarcerea in tara) si ne gandeam ca prietenii sunt pe viata. Si ma gandeam ca io pe tine nush unde sa te incadrez, la prieteni sau la familie, asa ca am ales la amandoua.

Si sa stii ca mi-e un dor de tine, incredibil. Si ca abia astept sa vin la Bucuresti sa bem o bere (cred ca in martie, dar nu stiu. fac surpriza la toti).

:o)))

Te puuuuuuuuup mult mult
Valutza

19 februarie 2008

Sbj: Program (şi vin)

Nu mai stiu daca ti-am raspuns, tot uit. Nu am uitat de vin, de fapt nici tu, mi-ai scris pe blog si ti-am raspuns.

Vreau sa mergem la Figueras intr-o zi si la Sitges in cealalta :) Crezi ca se poate?

Azi vine J., deja ma simt de parca am fi ajuns deja.

27 martie 2008

Urmare

Azi am primit un e-mail de la D. care-mi zice că are nevoie de inspiraţie ca să nu-şi închidă blogul. Mda. Eu nu-l închid, trec doar printr-o fază în care nu prea mai scriu.
Nush ce m-a apucat azi de mi-am făcut curat prin e-mailurile de pe yahoo, cele din sent (pe alea care ştiam că o să mă enerveze le ştersesem demult, ordonându-le după destinatar, dar pe astea după dată, nu m-am mobilizat). Ce emoţie! Primul e-mail trimis de aici (oarecum, din Spania, după imigrare, dar nu din Barcelona, căci nu aveam net acasă) e pentru Amorsito. Apoi urmează o serie de e-mailuri pentru o grămadă de prieteni, povestiri despre creveţi (pt. Robert, în traducere, mâncare cu ochi) şi alte minunăţii cu care îndeletniceam la început (apropo, am scris pentru România aproape tot timpul acela, doar în amintire pare fad şi plicisitor şi stresant tot ce mi se întâmpla).
Am şters fără ezitare e-mailurile care conţineau CV-uri şi am descoperit, cu stupoare, că la două luni de când m-am mutat în această ţară deja aveam un job (în amintirile mele durase o veşnicie!), o amică irlandeză şi un blog.
Mie acele două luni mi s-au părut infinite, ce ţi-e şi cu răbdarea omului. Mă întreb foarte serios dacă aş fi fost în aceeaşi stare de depresie şi nefericire acum... Nu-mi mergea rău, dar Barcelona începuse, săraca, rău. Atâta tot!

PS. Am păstrat toate e-mailurile către prieteni, o să le public pe aici, fără dată. În timpul scurs de atunci, două dintre prietene, destinatarele mesajelor mele, nu se mai numără printre apropiaţi. Cumva, îmi pare rău, dar nu foarte.

Later update (10 minute mai târziu): m-am răzgândit, le pun dată.

05 noiembrie 2009

Nu mai scrie nimeni?

Prietenii mei scriau înainte chestii utile pe blog. Şi eu la foloseam pe post de "văzut, băut bere, aflat ce mai făcem". Ei, în ultima vreme, nimic. Tre' să mă mulţumesc cu e-mailuri, care când se mai trezeşte (Rux, surpriză plăcută pe mess, că a aflat şi ea că m-am mutat). Şi să nu mă mai întrebe nimeni ce fac, că oricum eu scriu pe blog. Şi când se mai aventurează vreunul şi eu încep "am avut şi zile mai bune", gata fandacsia. Că-i şi înţeleg. Aşa că nu mai scriu nimic pe blog, nimic despre mine. Na!

3

Visez noaptea că acum trei am răspuns cu "nu" la întrebarea "pot să mă mut la tine?". Sigur nu pot să dau timpul înapoi? Nici cu "pretty please"?

01 noiembrie 2009

Sunt

multe lucruri, iar printre astea, sunt fumătoare. Fumez mentolate, ştiu, bleax. De fiecare dată când încerc să mă las, ca acum, mă gândesc "ce trist că trebuie să renunţ la o parte din mine", dar o fac. Şi totuşi, sunt fumătoare. Aştept să treacă anii şi să-mi aprind următoarea ţigară, pentru că voi fi mereu fumătoare, deşi pot să mă las când e nevoie (iar acum e nevoie).

29 octombrie 2009

Un nou sfârşit

Pe la începutul anului, în urma unui incident provocat de mine şi care nu mă reprezenta (sau, ca să fiu mai sinceră, era opusul a ceea ce credeam eu despre mine), am hotărât să caut ajutor. Aşa l-am cunoscut pe Peter, un englez care locuieşte la Barcelona, cu care am început o lungă şi prolifică relaţie care s-a transformat, curând, dintr-un „one to one” într-un „the more, the merrier”. A trecut timpul, uneori pe nesimţite, alteori mocăindu-se ca un melc şi într-o zi eu am decis că relaţia cu Peter se va termina. Desigur, le-a fost greu şi celorlalţi din „cerculeţ” (nu numai mie, o despărţire e o despărţire), mi-au urat cele bune, m-au îmbrăţişat cu drag (ştiu şi eu când e „cu drag” şi când nu) şi am plecat. Am avut un sentiment de uşurare, de lucru bine făcut, de cerc bine închegat şi... rotund. Viaţa e rotundă...

27 octombrie 2009

Ţara mea


Oamenii din ţara mea sunt altfel, mi-e dor de ei. Îmi place să visez (o fac de la 18 ani) că mă voi întoarce cândva acasă. Casa mea e la munte, în cel mai frumos oraş din România. O să fur o poză de la Andrei, ca să se înţeleagă mai bine ce vreau să spun cu asta.



Bine, două; azi mi-e tare dor.

26 octombrie 2009

Am schimbat

tastatura pe telecomandă, căci adevărul e că mi-ar plăcea să pretind că am o viaţă adevărată, dar n-am. Nu mai stau atâta pe net căci stau şi me benoclez la seriale. E vina, combinată, a lui Gaba, a lui Găbiţa şi a lui Mihai.
Mulţumesc, dragilor, sunt foarte fericită! Estimez că-mi vor ajunge până la Crăciun.

25 octombrie 2009

În afară de faptul

Că am dormit vreo 20 de ore toată săptămâna, am fumat 2 pachete de ţigări în ziua în care am zis că mă las şi nu mi-am găsit covor de sufragerie, sunt bine.

18 octombrie 2009

Eu, eu am făcut asta!

Sâmbătă m-am dus la magazinul chinzesc de la colţ să cumpăr o grămadă de mărunţişuri care să mă ajute să termin cu instalatul în noua casă (au trecut trei săptămâni şi eu eram tot cu cutii). Cumpăr eu un d-ăla de scurs farfurii şi încă nişte şmecherii, ies şi după ce traversez strada arunc bonul de casă în coşul de gunoi. Ajung acasă, scurgătorul de farfurii era prea mare (bucătăria, după ce că e americană, mai e şi liliputană). Mă sucesc, mă învârt, caut bonul de casă pentru a înapoia produsul, nu-l găsesc. Într-un final îmi amintesc unde e. Şi ies din casă, mă duc ţintă la coşul de gunoi – noroc că e din ăla deschis, nu ca în România, aştept să plece toţi oamenii de pe stradă şi... iau bonul de acolo. Eu, eu am făcut asta. Am râs toată după-masă pe tema asta.

14 octombrie 2009

Pe 12 septembrie 2006

Aveam să fiu chestionată de către fostul soţ că - cum adică - am un iubit (el m-a părăsit, mă scuzaţi), aveam să beau vin şi bere în redacţie la "Familia mea", cu Alinuţa, Carmensita şi Rux (ziua ei fiind chiar atunci, odată cu a lui Tudor), şi aveam să primesc o vedere, din Groenlanda, scrisă în engleză, pe care azi am descoperit-o într-un plic. Am plâns o tură (nu credeam să o mai am şi, oricum, şi dacă aş fi avut-o, ar fi trebuit să fie la Bucureşti sau la Braşov - aici nu am amintiri fizice) şi gata. N-am aruncat-o şi nici nu i-am dat foc. Poate e mai bine aşa. Măcar nu e în limba mea, nu D.? Pot să continui să o vorbesc liniştită (glumesc, sunt bine).

Raval

În centrul Barcelonei. Ofer cu plăcere sfaturi de cazare turiştilor intersaţi de capitala Cataloniei, ca să nu ajungă să locuiască în zona aceea.

Tibidabo

Origin of name

The name derives from the Latin Vulgate Bible verses:

* "…et dixit illi haec tibi omnia dabo si cadens adoraveris me"[2] — "And saith unto him, All these things will I give thee, if thou wilt fall down and worship me" (Matthew 4:9);

* "…et ait ei tibi dabo potestatem hanc universam et gloriam illorum quia mihi tradita sunt et cui volo do illa"[3] — "All this power will I give thee, and the glory of them: for that is delivered unto me; and to whomsoever I will I give it" (Luke 4:6).

This phrase, meaning I will give to you, was said to Jesus by the devil as they looked down from an exceedingly high mountain upon all the kingdoms of the world, and the glory of them. The name of Barcelona's hill thus refers to the popular tradition that it was in fact the exceedingly high mountain itself.

The source here.

Ah, so!

Pe ce mi-am aruncat privirea...

13 octombrie 2009

Uimitor cum

lucrurile rele par a dura pentru totdeauna şi cele bune dispar într-o clipită.

11 octombrie 2009

Coixet – sau „cata de sake”

Am fost la film, la „Mapa de los sonidos de Tokio”. Cu Corina. Ne-a plăcut. Poveste simplă, oarecum previzibilă, iar la final – nu stric plăcerea vizionării, deci n-o să zic ce se întâmplă – personajul principal masculin ajunge să vorbească pe catalană (el care până atunci a fost prezentat ca un super-macho spaniol ce posedă un – evident – magazin de vinuri în capitala niponă). Eu şi Corina ne-am uitat una la alta şi am început să râdem. Tare! Altfel, ar fi fost un film rotunjor, doar că un catalan aşa de brunet şi cu atâta păr pe corp nici eu, nici ea nu vedem zi de zi.

09 octombrie 2009

Still no net at home

And on Monday is fiesta again... Well now, Spain is a little bit slow, I might say. Or not.

LATER ON: Cică mi-au activat internetul de aseară, trebuia doar să mă duc să iau modemul, dar n-am înţeles eu bine mesajul pe care mi-l trimiseseră, citez: VODAFONE-IRIS. Solicitud activada. Clar, nu?

08 octombrie 2009

Singurătate

"Voi care vă întoarceţi acasă
şi după ce-aţi închis uşa
spuneţi "bună seara"
voi nu ştiţi ce-nseamnă
să intri pe o uşă tăcând."
Octavian PALER - Scrisori imaginare, 2007

Dintr-un volum de versuri primit cadou de o prietenă dragă în vara lui 2008. Am dat de ea acum, fiind prima din cutie, la suprafaţă, că până acum n-am avut timp să o citesc. Mulţumesc, Amorsito.

29 septembrie 2009

Jos şi sus

Mi-a spus cineva de curând o poveste: că atunci când eşti la pământ trebuie să stai liniştit acolo şi să înveţi din tot ce ţi se întâmplă. Că, după părerea lui, aşa e viaţa: sus, jos, dar că majoritatea oamenilor când sunt jos se luptă să fie iar sus şi nu învaţă nimic din pilda ce li se oferă când sunt la pământ. El a produs filosofia asta în vreme ce îşi făcea meseria, cu camera de filmat pe front, în războaiele lumii. Desigur, eu nu sunt în război decât cu mine însămi.
Că sunt jos, n-am absolut nici o îndoială, lucrurile au mers din prost în mai prost: trebuia să împart apartamentul cu cineva care s-a răzgândit în ultimul moment, ceea ce m-a făcut să pierd, dintr-un foc, nişte bani, şi mult timp să caut – repede – alt loc de locuit. Am găsit, nu perfect, dar tot e ceva.
Ca să mă mut, mi-am luat o zi liberă, pe care mi-am petrecut-o în pat, căci am fost răcită cobză. Prietena care trebuia să vină cu maşina luni, să mă ajute la mutat, a vândut-o sâmbătă. Am închiriat o maşină, dar, din cauza aceleiaşi răceli, am fost nevoită să-i cer fostului meu iubit să facă pe şoferul, căci frisoanele nu-mi permiteau să conduc prea bine.
După al doilea transport de lucruri de sus în jos, de la etajul 7, ascensorul s-a stricat, lăsând televizorul – piesa de rezistenţă – sus, în casa veche. Am executat transportul numărul 3 – cutiile cu cărţi, evident, rămăseseră printre nefericitele care au fost coborâte pe scări – la ora 10 seara, când nu-mi mai simţeam nici mâinile, nici picioarele, şi când şi-a amintit şi stomacul – fix atunci – că am uitat să-i dau de mâncare toată ziua.
La culcare, am făcut un duş jumătate fierbinte, jumătate rece ca gheaţa, căci boilerul s-a oprit pe parcurs. După o ultimă ţigară fumată pe balcon, când am tras ruloul în jos – să nu mă vadă toţi vecinii cum dorm – el s-a precipitat spre jos prăvălindu-se la podea cu totul (şi închizându-mi şi ţigările prizoniere afară). Azi e mare nevoie să vină cineva să-l repare, căci mâine vin oamenii cu maşina de spălat care, evident, se va instala pe balcon.
Considerând eu că acestea sunt suficiente şi recunoscând că nu m-am opus nici o secundă stării de fapt, ci am luat-o ca atare, căutând soluţii, mărturisesc că am învăţat ceva: că nu ajută la nimic să te enervezi. Ceea ce nu înseamnă că nu-mi vine să plâng de ciudă, dar mă abţin, că mâine cine ştie ce mai vine.
Să fiu anunţată, vă rog, când vine urcuşul spre în sus, căci altfel mă ia pe nepregătite şi n-o să mai ştiu cum să-l tratez (poate, Doamne fereşte, îl confund din greşeală cu ceva rău).

27 septembrie 2009

Post-Cohen

N-am mai scris nimic pentru că încă nu ştiu dacă a fost o idee bună sau proastă respectivul concert. Oricum, mă mut dintr-un apartament în altul, sunt răcită cobză şi însuşi procesul de mutare e extrem de deprimant.

21 septembrie 2009

Cohen, azi

Sper.

Later edit: A fost wow! Scriu mâine mai lung, că acum mor de somn.

?

Nu sunt atât de puternică cum cred ceilalţi, dar, mai presus de asta, nici atât de slabă cum cred eu.

19 septembrie 2009

Cărţi

Vorbesc de vreo două ore cu C. despre cărţi (şi despre faptul că uit limba, am scris "mândrii" şi nu mi-am putut aminti cum e corect, plus că deschid dexonline tot mai des! Înnebunesc de draci).
Nu mi-e dor de cărţile mele, după ce mi-am petrecut o duminică întreagă separându-le pe ale mele de ale fostului soţ (majoritatea cadou de la unul către celălalt), nu le-am mai dat aşa mare importanţă. Le-am lăsat în România, nu mi le mai trebuie. Citesc de la biblio, şi-mi cumpăr altele. Înainte, cărţile erau aşa, o comoară (aveam şi unele vechi tare). Dar era ceva fizic cu ele. Acum sunt doar în cap la mine.
Eh, şi nu ştiu cum mi-a venit în minte că atunci când aveam eu 19 ani, un băiat drăguţ s-a amorezat de mine în Gara de Nord din Timişoara pentru că i-am dat o floare şi m-a cucerit, cumva. Şi când am ajuns prima dată să-i văd casa (liliputană), am rămas înmărmurită să văd câte cărţi putea să aibă. Nu mă puteam opri din citit titluri (romantic, o gagică cu capul aplecat pe umăr, salivând la cotoare!). La care el mi-a zis: "Să ştii că nu le-am citit pe toate!". N-am râs atunci, acum aş hohoti, dar na, au trecut anii.

Pe cine pot să sun noaptea şi îmi şi răspunde¤

O trec pe Amorsito şi pe Dani în capul listei (pot să zic măcar o dată "capu' la listă"? e blogul meu, în fond), oarecum la egalitate. Vine Robert, apoi Tudor, tot la egalitate (interşanjabili). Apoi Cri, dar ea doarme devreme, însă răspunde prompt, la rigoare. Pe Mihoane, cred că pe Patrocla (n-am încercat, dar o să încerc) şi mai sunt. Gaba cred că nu răspunde la telefon, că are copil, ea fiind excepţia care confirmă, şi anume, regula, dar Gabi şi Alina cred că da.
Lu' restul le trimit e-mail în vremuri de restrişte şi stau liniştită să răspundă, căci ştiu că o vor face.

Şi am făcut toată polologhia asta ca să-şi amintească cei amintiţi că demult nu i-am mai sunat noaptea.


¤Dacă nu face sex, că altă explicaţie logică nu se există, ei neavând copii, cărora să le aibă de grijă.

Azi mi-am dat seamă că locuiesc aici

Am găsit un text.
Eu m-am simţit de multe ori aici exilată din propria mea existenţă. Dar na, cine se mai uită?

17 septembrie 2009

Am doar 18 ani

Da, vine iar ziua mea de naştere, împlinesc 35, ocazie cu care am produs un circ complex încă de la începutul anului. Circul fiind sfârşit, mă relaxez şi eu.
Şi, în vânătoarea după apartamente (că trebuie să locuiesc şi eu undeva, mai ales de la 1 octombrie, când nu voi mai locui altundeva), sunt extrem de calmă, deşi frustrată şi enervată de coşmeliile pe care ăştia mi le bagă pe gât drept apartamente.
Ei, printre astea îmi răsări în minte cum că atunci când aveam 16 ani ziceam că am cel puţin 18 şi până pe la 22 am vrut să am mai mult.
Nu, nu-mi doresc mai puţini acum, mă bucur că sunt cum sunt.

14 septembrie 2009

Peştişorul

Robert mi-a zis o poveste cu un peştişor, nu mai ştiu ce culoare, care-şi uită toată viaţa din 3 în 3 minute. Sau cam aşa ceva. Este rugat să o repete, căci mi-a plăcut, dar fiind o pildă pentru mine, am uitat-o. Totul s-a petrecut cu ani în urmă, nu acum. Oare Robert îşi mai aminteşte? Care Robert?

Mă!

Mi-a zis Sabina că nu e rău să vorbesc singură, măcar am cu cine schimba o vorbă, chiar dacă e cu mine însămi.
- Zici?
- Păi da, nu?
- Nu ştiu.
- Nu ne culcăm? Că mâine mergem la serviciu.

q.e.d.

13 septembrie 2009

Adaptare

M-am prins că m-am adaptat când, la vederea unor maşini de aceeaşi marcă cu ale prietenilor mei, m-am uitat să văd dacă nu cumva sunt ei. Ar fi putut fi, doar că aici mai rar vezi numere de TM, B, BV. În rest...

Pe principiul


"noaptea toate pisicile sunt negre", toţi băieţii de o anumită statură şi cu un anumit profil par acelaşi. Iar negrul n-are nimic de-a face.

12 septembrie 2009

Hop

Poate nu se face să zic „hop!” până n-am sărit, dar cred că am sărit. Am martori fideli, pe care i-am avut şi acum trei ani: ţigara (m-am lăsat, no!, mai fumez din când în când cu Dana, dar nu se pune), alcoolul (nici nu se observă), muzica la maxim. Rămân cu muzica, nu cred că face rău. De data asta (spre deosebire de prima) am descoperit că e uşor să manipulezi oameni, în special personaje de sex masculin.
Şi cum teoria spune că episodul următor e pe cale să înceapă (cândva, nu acum), eu îl aştept pregătită. Conform vorbei „dacă trei îţi spun că eşti beat, te duci şi te culci”, eu cred că după două „dude” am priceput cum stă treaba, încât să le aştept pe următoarele pe baricade.
Haide mă, chiar credeai că mă faci? Şi da, vorbesc cu un personaj imaginar, care e cu mine de prin ’94 – primul eşec în amor – şi cu care până acum m-am fugărit ca şoarecele şi pisica. Acum ştiu că e aici şi nu mai pleacă (să fiu eu, zic, excepţia care confirmă regula?, nu cred!) – aşa că-l iau cu mine peste tot, măcar să-l ţin sub observaţie (câte prostii poate să facă dacă-l scrutez cu atenţie? N-o mai poate da la întors, tre să se înfrunte cu mine femeieşte – bărbăteşte a încercat până acum şi era cât pe ce...).

11 septembrie 2009

09 septembrie 2009

Macy

Who would have thought

That a night of loneliness would be more fulfilling than a night of hot sex? And that I’ll be shy to put this deep thought on fb?

The summer

Is officially over and I managed to end it round, as all the things in my life. The actual fact is that I wanted to wear the high healed shoes for tonight’s date, and the fact that I didn’t could mean (oh, my intuition that always gets mixed up with my obsessions!) that the fat lady didn’t sing. Yet? I need a two, three weeks of prolongation.

Sorry for the shitty music, but this is my blog and for me it makes perfect sense.

08 septembrie 2009

ideile mi se pierd

în ultima vreme, pe drum, le adun din când în când, căuş, încerc să le fac cu ochiul, prietenos, dar eu nu ştiu să fac cu ochiul, le văd triste şi însingurate şi nu pot să le asigur că totul va fi bine. pentru că nimic nu va fi bine, dar va fi, ceea ce, până la urmă, este extrem de important. mi-ar plăcea să treacă timpul - sau să stea -, am descoperit că mă enervează să dorm, că dincolo de cuvintele mele se ascund obsesii şi că pot, pot o grămadă de lucruri. doar să vedem ce mă paşte dincolo de lucruri, zi-mi că cineva se va întoarce, căci singurătatea nu e, pur şi simplu nu e, pentru mine. aş da cu zarul să-mi iasă un şase-şase şi dintre cele două aşezări identice să aleg una (îţi dai seama, ai ajuns să-l egalezi pe el?). şi dacă tot n-am 1. zar, 2. curaj să-ţi spun ce simt, 3. nici cea mai vagă idee despre ceea ce gândeşti, mai bine mă duc să mă spăl pe dinţi.
octavian şi-a făcut un site de zâmbete, io mi-aş face de cuvinte nerostite. măcar scriu, mulţumesc, mă mulţumesc şi cu asta (doar dacă promiţi să te mai întorci din când în când; după Amy Tan am mai citit o grămadă de cărţi, sunt restantă la filme, dar le vedem împreună).
şi nu, nu mi-am pierdut nimic (doar nevinovăţia, cu ceva luni în urmă, când am înşelat, să văd cum e), am băut doar nişte şampanie cu creveţi. cu prietenii!

07 septembrie 2009

Din păcate, despre mine

Link.

Mi-e de toate

Mi-e: foame, somn, sete, lene, necesar să mă spăl şi dor, în acelaşi timp. Cu ce să încep?

Cafiaua de duminică


Am fost într-o nouă expediţie pe Costa Brava, de data asta Platja D'Aro, Calella de Palafrugell şi Port de la Selva. Condus mult, dar frumos. Ajuns acasă ruptă, băut o cafea aici (Port de la Selva). Vis!

04 septembrie 2009

Parlem amb catala

N-am nici o pretenţie că am reuşit să scriu corect chestia din titlu, dar e reprezentativă. Azi, în zgomot de bormaşini şi alte animale care ne fac spaţiul de lucru mai plăcut (nu glumesc, biroul meu e un şantier) colegul programator catalan, Eric, mă bate pe umăr semn să-mi opresc muzica din căşti, căci are să-mi spună ceva. Şi grăieşte următoarele: "Poţi veni un moment?" Am zis automat "Da, imediat", el s-a uitat ciudat la mine şi a continut în spaniolă "Ce-ai zis?".
Tărăşenia e că în catalană se spune "Pots venir un moment?" ceea ce se citeşte exact ca în limba lui Mureşianu (asta am inventat-o după ce am vizitat Prima Şcoală Românească, la Braşov).

O idee sau o ide

Îmi caut apartament, trebuie să mă mut de aici. Şi caut să schimb cartierul şi piscina şi şi...
În ultimii ani, nu am mai reuşit să-mi dau seama când mă plictisesc. Când aveam 20 de ani, aveam, parcă, un radar. Dacă trecea prea mult într-un timp, mă apuca o streche mică pe care o tratam cu o schimbare.
Acum m-am burghezit, mă doare mintea de plictiseală, dar nu mă las, mă ţin tare pe poziţii (cine ştie care-i lozul cel mare?).
Hai, că parcă o iau spre ceva, strechea a venit şi a trecut (mi-e ruşine de blogul ăsta, că ce-a văzut el în luna iulie... ca şi mess-ul Carmensitei, dar nu şterg, că, vorba aia, trecutul e trecut).
Ia să mă mai gândesc eu la ideea mai ’nainte enunţată, în vreme ce-mi vopsesc păru’, căci e alb, la dracu’, până la urmă tot îmbătrânesc.

PS. Mă tot uit pe dexonline.ro să văd cum se scriu cuvintele româneşti. Nu, nu le uit, doar mă încurc în ele. „Ideea” sau „idea”?

RW

Cine aude primul unde cântă nenea asta prin oraşele mari, în 2010, vă rog io frumos să-mi ziceţi şi mie, că mi-ar plăcea să-l văd.

03 septembrie 2009

Apropo de Madonna

Am fost la concert în România, cu bilete cumpărate în aprilie. Nu mi-a plăcut, oarecum m-am plictisit. Dar... bafta mea că am fost acolo, că pot să le răspund tuturor care mă întreabă: "e adevărat că a vorbit de discriminarea împotriva ţiganilor şi toţi au huiduit-o?". Răspund cu "da, e adevărat" şi schimb vorba, căci dacă mă las prinsă, iar mă enervez pe condiţia mea de imigrant român.

:o)

Sabina, Alexandra, Alina and three beers. Drunk, going to bed! I love life!

02 septembrie 2009

Oamenilor le place Barcelona

Dar mie? Ceva am pierdut din oraşul ăsta, dar cred că sunt pe cale să redescopăr!

I'm so mushy

Fără motiv.

Vise şi visuri

În fiecare seară îmi spun, zăcând în pat, că de mâine o să scriu. Pe bune, adevărat, cum ştiu, cum pot, cum mă mănâncă în suflet să o fac. Îmi spun seara, curată, văcită pe aşternutul frumos mirositor şi adorm fericită. Poveştile de amor pe care vreau să le scriu mi se învârtesc prin cap, se plimbă din stânga în dreapta şi ajung să-mi populeze visele. Mă trezesc dimineaţa cu idea fixă că azi... Şi apoi vine iar seara, uneori mai blândă, alteori mai tristă, trag de mine, mă aşez la calculator şi stau pe chat, pe facebook, citesc bloguri, articole, mă benoclez la poze şi caut bilete de avion şi cazare pentru locurile pe care încă nu le-am văzut. Nu scriu nici un rând. Şi apoi, în pat, visez că scriu. Şi tot aşa. Tudore, pentru asta există pastile?

01 septembrie 2009

I'm back

Nici măcar "back home", de vreme ce trebuie să mă mut... Dar m-am întors undeva, unde am lucrurile...

23 august 2009

E aşa de bine

Să ai internet, messenger, facebook şi mobil... Dar ce bine e să te simţi acasă! Am fost la apartamentul meu la 3 noaptea, am trezit-o pe vară-mea din somn să-mi dea cheia de la Dorina şi, doar văzând frigiderul meu maro, lemnos, mi s-a făcut dor. Mă simt acasă aici. Şi Bucureştiul noaptea, luminat, e aşa, într-un fel.
Şi roşiile cu gust, şi telemeaua, şi ardeii iuţi. Parcă şi berea e altfel.
A, and Happy aniversary, I&L!

20 august 2009

Încep să apară

Frunze uscate pe străzi. O să mai pretind o vreme că e din cauza căldurii excesive, nu că vine deja toamna!

Astăzi, 72

Astăzi tatăl meu ar fi împlinit 72 de ani. Mi-e dor de el uneori, n-am apucat să-i povestesc experienţa divorţului, a imigraţiei, n-am apucat să-i arăt pozele din oraşele frumoase pe care le-am văzut.

19 august 2009

Am

cont pe facebook, cont pe twitter, blog, mess de yahoo şi de gmail, vreo 100 de numere de telefon în mobil, o grămadă de cărţi bune, o alta de filme, ţigări, bere (şi klara), M&M's, cel puţin doi masculi disponibili (care aşteaptă doar un apel să se prezinte la raport), un bilet de avion pentru România şi unul pentru Leeds (ambele dus-întors), două bilete la concerte mişto, planuri pentru următoarele 3 luni şi... De ce mă simt aşa de goală pe dinăuntru?

18 august 2009

So alive!

O prietenă de-a mea imigrantă (şi ea) mi-a povestit că timp de un an de la mutarea peste hotare a aşteptat să se întâmple ceva. Aseară mi-a trecut prin căpăţână că eu acum am început să aştept, iar azi am avut clarificarea: da, aştept să se termine transformarea, să mă găsesc într-o zi pe mine însămi mai frumoasă, mai deşteaptă, mai calmă, mai răbdătoare. Ce mă înspăimântă, însă, este faptul că această nouă „eu” va avea alte tâmpenii în tărtăcuţă, care vor trebui şi ele, la rândul lor transformate în altceva şi tot aşa. Prin caruselul ăsta nesfârşit care mă înnebuneşte în clipele de beţie sau de maxim romantism, mă privesc într-o oglindă spartă, bucăţită, şi nu mă pot opri să mă întreb: de fapt, de ce-aş vrea să se termine, când eu doar aşa mă simt VIE?

17 august 2009

O limbă

Azi orice limbă vorbită în preajma mea pare neutră, imposibil de descifrat, de trecut prin logică şi de tranpus în gânduri coerente. Şi în româneşte înşir cuvintele aiurea, ca şi cum n-ar avea aţă suficientă între ele, de mărgele, şi stau spânzurate în neant. Încerc să mă las de fumat, poate sunt halucinaţiile lipsei de nicotină.

Câte puţin

Sunt oameni care ştiu mai multe limbi străine decât mine sau care au mai multă rezistenţă fizică, sunt persoane care au o memorie fabuloasă (pe când eu uit de la mână până la gură). Am cunoscut oameni foarte buni pe plan profesional, şi mi-ar fi plăcut să fiu ca ei. Am văzut fete frumoase de pică, femei inteligente şi fascinante, înţelepte şi răbdătoare. Prin viaţa mea au trecut oameni curajoşi, şi oameni fără scrupule, oameni de la care se putea învăţa ca dintr-o enciclopedie. Există oameni care ştiu să manevreze banii în aşa fel încât să-i înmulţească şi alţii care sunt capabili să cheltuie totul pe nerăsuflate şi să se simtă bine făcând asta. Am văzut amabilitate şi răutate controlată, şi eleganţă şi simţ de răspundere; am văzut cum se supravieţuieşte unei mari dureri fără spectacol şi cum se poate doborî cu un cuvânt un mare amor.
Am încercat şi încerc în continuare să învăţ câte puţin din toate astea. Şi, uneori, chiar îmi iese.

14 august 2009

La Antwerp e frumos si frig

L-am vizitat pe Muzeul lui Rubens, m-am plimbat pe stradutele din centru, am mancat cartofi prajiti la cornet si am baut bere langa statuia unui nene. Mi-a fost cand cald, cand frig, cu o alternanta de maxim 5 minute, ma doare capul de lesin si n-am nici diacritice, nici poze, ca mi-am uitat cablul acasa (diacriticele nu stiu unde le-am uitat).

13 august 2009

Nici pentru o secundă...

...nu regret toate experienţele pe care le trăiesc!

Fără nici o legătură cu nimic (sic!), încă o bucată latino, care mă duce cu gândul la Alex.

Şi a, Carmensita, atenţie la refren, la diminutive.

12 august 2009

Am crescut în comunism

Pun unul, două, restul căutaţi pe youtube cu "Comunism pe burta goală".














Ceea ce mă duce cu gândul la campania intensă a partidului socialist catalan care vrea comunismul! Ceea ce-mi face părul măciucă!

Şi, a, atenţie la episodul 4. Cum lucrau românii mai repede. Mai ştiu eu pe unii care lucrează vara mai repede, vinerea. Se cheamă Intensivo (mergi la 8, pleci la 3, că, vorba aia, locuim într-un oraş cu ieşire la plajă). Pe la episodul 10 mă marchează "Ţara mea cu ochi frumoşi, oriunde-aş fi mă-ntorc la tine").

Şi închei apoteotic cu...

Top 10

Ce mi-a făcut ziua:
1. Dormitul pe răcorică, până la 12
2. Muzica latino de la Gabiţa

3. Horea pe facebook (I mean... wow, pe fb!)
4. Maşina ieftină de închiriat în septembrie de la Hertz
5. Sms-ul cu "ubermissing"
6. Tăcerea telefonului (thanks, God)
7. Bucăţile de blană din cânele lui D., care apar şi dispar
8. I'm going to Leeds, I'm going to Leeds!
9. Cami şi ideile ei pentru Dana (şi Dana, pe altă parte)
10. Eu însămi, care mi-s bine

11 august 2009

Spre ceva

Miliardele de gânduri, de senzaţii, enervantele păreri de rău, istovitoarele aşteptări.
Mi-ar plăcea să le pot eradica, să mi le smulg din inimă cu tot cu rădăcină, să trăiesc altfel. Nu ştiu nici eu cum. Şi trece timpul, mă uit zi de zi cu ochii minţii la mine, mă văd învârtindu-mă printre aceleaşi gânduri, senzaţii, păreri de rău şi aşteptări, ca pe serpentinele micuţe ale unei parcări cu multe etaje. Se termină ele, odată şi odată, ajung sus cu inima ameţită, ochii împăienjeniţi şi stomacul ghem, la momentul la care văd cerul senin deasupra capului şi la momentul la care îmi permit să pun frână. Şi să o iau, cu calm şi mintea limpede, de la capăt: ambreiaj, a-ntâia, semnalizez şi virez spre ceva.

...

După cum se poate observa cu ochiul liber – în urma postării pe care tocmai îţi arunci ochii – Carmensita şi Amalia au plecat, deci sunt singură şi, ca să nu răspund la telefoane insistente care m-ar conduce la complicaţii şi mai mari, îmi fac de lucru. Până Hellen face nush ce şi poate vorbi cu mine, îmi caut să-mi cumpăr o maşină (da, chiar, pe principiul „în rest le am pe toate”). Ei, şi de aici, gândidu-mă cum să fac bani pentru amintita maşină, mi-am amintit din nou că mi-ar plăcea să mă fac cititor profesionist de cărţi. Aştept oferta financiară din partea miliardarului/miliardarilor care nu ştiu să citească. Deşi, iată, până la urmă, o dăm ca în 1001 de nopţi despre care de curând am aflat că e din Marrakesh. Olé!

Later update: Recitesc mâine, că azi am băgat prea multă bere!

07 august 2009

A question of trust

În foarte puţini oameni am încredere. Cred că-i număr pe degetele de la o mână. Şi pe măsură ce trece timpul, parcă şi cei din zona 2, în care aveam încredere limitată, scade. Cam trist.
În altă ordine de idei, în contextul în care simt nevoia să-mi revin, să mă regăsesc, să mă trezesc într-o dimineaţă aşa cum mi-ar plăcea – cumva, cumva, acel „cumva” care s-a pierdut undeva, unde l-am lăsat? – zilele trecute au fost absolut ireale.
Am trăit amintiri din trecut, am găsit oameni pe fb şi pe viu, ireal.
Nimic nu se întâmplă fără sens, nimic, niciodată, şi aştept încă să aud, văd şi înţeleg problemele care mă macină, rădăcina lor şi soluţia.
Sunt o raţională iraţională. Dar nu mă mai trageţi în piept, că mă oboseşte.

Ah, şi, mai ales, NU MĂ MAI CITIŢI dacă nu-mi sunteţi prieteni. Nu am numele pe blog, nici poze, nu are nimeni nici un motiv să creadă că eu sunt chiar eu. Şi nu scriu ca să vezi tu cum îmi merge, cu cine ies sau cu cine...

O să pun în fiecare zi mesajul ăsta (cu alte cuvinte, căci pot, vorba aia!) până când n-o să-ţi mai văd IP-ul pe blogul meu. E ideea Carmensitei. Lasă-mă naibii în pace, să mă simt Zen cum am io chef, nu mai avem nici o legătură unul cu celălalt. E problema ta dacă eşti prieten cu amicii mei. Pe bune!

06 august 2009

Dedicaţie pentru mine

Lucrurile se repetă. Când aveam 19 - 20 de ani, prietenii îmi spuneau "nebuna clasei". Azi un prieten mi-a făcut o dedicaţie muzicală. Nu s-a schimbat nimic, e doar o chestiune lingvistică.

Două întrebări cinefile

Cum fac şi eu să văd filmul ăsta? Dar pe ăsta? Are cineva DVD-uri (prefer ne-furate, dar mă rog, pentru amorul artei, ce nu face omul?). Sunt între 23 şi 27 august la Bucureşti şi între 27 - 31 la Braşov.

05 august 2009

Sex pe plajă

Link. Articolul ăsta mi-a amintit de recomandarea făcută de un prieten când eram proaspătă în ale ieşitului noaptea prin Bcn: "Ai grijă pe plaja aia, că nu e nimic romantic să te împiedici la tot pasul de prezervative. Folosite!"
Aici nu primeşti amendă dacă umbli nud pe stradă. Cică sunt două personaje care o fac, cum eu personal nu le-am văzut, nu pot garanta.

04 august 2009

Eu? Niciodată...

Dacă mai citesc un pic din Dear old love o iau razna, căci în ultima vreme am impresia că trebuie să mă hotărăsc la cine mă gândesc. Am obosit aşa, în general (ceea ce, în esenţă, chiar vroiam) de tot şi de toate, căci viaţa asta nu e de mine. Nu m-am simţit atât de tâmpit nici la 20 de ani (dar cum aia referinţa, nu se pune: Gimme back those years, please!).
Aşa că zic să o iau pe curat, ceea ce-mi place grozav, să văd de pe unde mă adun şi înspre ce. S-a identificat zic, de către mai mulţi oameni, că sunt exxxx-trem de răsfăţată. Deci pe principiul „dacă trei îţi spun că eşti beat, te duci să te culci”, am ales să-i iau în seamă. Să vedem unde ajung.
Ah, şi încă ceva: pot o grămadă de chestii, trebuie doar să mă gândesc că pot şi să nu o mai dau pe placa „eu? Niciodată...”. Proud of me, Hellen? Căci încă mă raportez la alţii, dar din ce în ce mai puţin. La dracu’ cu toţi, viva Io.

03 august 2009

Ce mi-ar fi plăcut textul ăsta acum vreun an!

Link.

DM

GAHAN: I remember, when I was a kid, I could fake it pretty good. I had lots of different groups of friends. There were kids that sort of went to gigs and discos, the kids that hung out on the street and stole cars and stuff like that. I never stayed long enough for anyone to really get to know me, and that seems to be a bit of a pattern in my life. I think Martin [Gore] and I were both like that. We grew up with similar backgrounds. We both had stepfathers who we thought were our dads but weren’t. We grew up in a similar sort of distrusting way. So, you know, there are a lot of people like that out there—and I think Depeche Mode music somehow appeals to the oddball, to the person who is looking for something a little bit different.
From here.

02 august 2009

I'm going to UK, I'm going to UK

Cohen

Pe 21 septembrie, Palau Sant Jordi, Barcelona. Mai sunt bilete la 56 euro şi mai scumpe. Vine cineva?

Ce-am obosit!

Abia aştept să ajung acasă, să scap o vreme de lumea virtuală, să trăiesc cu oamenii pe care îi pot suna pe mobil şi nu pe skype, să-mi umplu singurătatea cu conversaţii.

E exagerat de cald!

Am 30 de grade Celsius în casă şi e 12.30. Noaptea!

Mă doare capu' şi jur că nu voi mai fuma!

O seară care a debutat bine, o noapte abracadabrantă şi o zi care a început la 16.00. Mdea! Mă întorc la ce ştiu eu cel mai bine să fac, adică să nu-mi petrec restul vieţii pierzându-mi timpul.

30 iulie 2009

Acasă

Acasă e aşa urât, gândii văzând poza asta... Dar aşa m-aş întoarce acasă, parcă... I blame Alexandra. Que te vaya bien, chica!

27 iulie 2009

Intimidată

Au trecut mulţi ani de când un bărbat a reuşit să mă intimideze şi, în plus, doar unul a reuşit performanţa. Mă gândesc că de aici vin problemele. Da-ţi-mi un băiat care să mă ameţească de cap!

25 iulie 2009

The old fashioned me

"Fragile
Like a baby in your arms
Be gentle with me
Id never willingly
Do you harm

Apologies
Are all you seem to get from me
But just like a child
You make me smile
When you care for me
And you know

Its a question of lust
Its a question of trust
Its a question of not letting
What weve built up
Crumble to dust
It is all of these things and more
That keep us together

Independence
Is still important for us though (we realise)
Its easy to make
The stupid mistake
Of letting go (do you know what I mean)

My weaknesses
You know each and every one (it frightens me)
But I need to drink
More than you seem to think
Before Im anyones
And you know

Its a question of lust
Its a question of trust
Its a question of not letting
What weve built up
Crumble to dust
It is all of these things and more
That keep us together

Kiss me goodbye
When Im on my own
But you know that id
Rather be home

Its a question of lust"

Depeche Mode, A Question of Lust

24 iulie 2009

Din ciclul "Să râdem cu/de mine"

Mai nou, scriu SMS-uri cu google translator, adicătelea mi le produc în engleză, le bag în traducător şi apoi mi le copiez şcolăreşte în telefon. Mă frustrează rău limba asta, naiba s-o ia, că nu prind deloc cum merge. Şi cică o vorbesc bine! My ass! There we go, in English, baby!

Dilema

Când am plecat din Timişoara, în anul de graţie 2000, august, cumpărând 4 bilete de tren la clasa a doua la singurul accelerat care lega Banatul de Transilvania (mea, Braşovul, adică), cu bagaje şi pisică (Ozzy, pentru cine a uitat-o!), cel mai greu mi-a fost să mă despart de colecţia de Dilema. Avem şi primele numere, din 1994 (dacă nu mă înşel, cam atunci a apărut), bine stivuite şi mutate de colo-colo prin casă, din când în când şterse de praf (din respect). Când am plecat din Bucureşti (destinaţia finală, după Timişoara) mi-am luat nişte puţine haine (chiar şi pe cele preferate le-am lăsat acolo, de exemplu blugii ăia negrii/gri jerpeliţi de care nu m-aş fi despărţit nici în pat), nişte CD-uri (pe care, s-a dovedit ulterior, fostul meu soţ stivuise frumos fotografiile, punându-le şi data şi locaţia) şi nişte muzică. Am considerat că altceva nu-mi lipseşte. Şi aşa e. Doar că acum, citind asta, mi s-a făcut un dor nebun de colecţia mea de Dileme (ştiu, frumos ar fi cu ghilimele, dar aşa am impresia că am produs şi un metatext). Şi, din dor în dor, am ajuns să mă gândesc că acum, în august, când mă duc acasă îmi iau pozele şi mi le scanez. Măcar să le Facebook, să mai plâng o noapte întreagă uitându-mă la oamenii dragi mie (io cred că-mi plâng trecutul, că na, prezentul nu pare să-l depăşească în trăiri pozitive). A, şi mi-ar mai trebui desenele lui Dani, poeziile lui Sorin (aia cu Miss Cartofi Prăjiţi, măcar), ghiveciul de flori de la Mihoane şi scrisorile de la Bogdan. Mă duc să mă culc, că n-are rost.


PS. Poza e de la Costineşti, în faţa unei căsuţe de piatră, în august 1997. Acum 12 ani (oare de ce mă simt bătrână?). Şi da, poza e făcută după o noapte de beţie!

Dedicaţie pentru câinul lui Dani

23 iulie 2009

Zic şi eu

Mi-am amintit în seara asta că, la venirea la Barcelona, una dintre primele chestii de care mi-a fost teamă (alt mediu, alţi oameni, alt ritm – mai lent ca în Bucureşti, muuult mai lent) a fost grămada de bărbaţii latino cu care mă încrucişam pe stradă, prin metrou sau mai ştiu eu pe unde. Acum nu mai mi-e frică, deşi ştiu că au renumele de a fi „chulos”, de unde şi nenumăratele „bătălii” în care se implică. Ca să vezi ce simţ al umorului are viaţa...

3 poliţişti şi o intersecţie

Azi dimineaţă, într-una dintre cele mai aglomerate intersecţii prin care trece autobuzul meu, semaforul nu funcţiona. Nici nu m-aş fi prins, căci erau 3 poliţişti care o dirijau. Alergau de colo-colo, îşi făceau semne între ei şi nu încurcau pe nimeni cu nimic (chiar dimpotrivă). Intersecţia are 7 străzi şi mai multe ieşiri de parcare subterană, fiecare cu semaforul ei. Nu le-am făcut poze, deşi erau drăguţi.

22 iulie 2009

O zi, cred...

Din viaţa mea aş fi dat pentru a reuşi să-l iert.
Asta din ciclul "cum ar fi fost dacă".
O zi aş fi sacrificat ca să văd cum e să ierţi pe cineva care ţi-a făcut mult rău, să văd dacă ajută.

18 iulie 2009

Ordine şi curăţenie

Mi-a zis cineva căci ca să îţi faci curat în viaţă, tre să începi întâi şi întâi cu dulapurile. Io casa o ţin lună, dar hainele îmi locuiesc în continuare în pungi mari de hârtie, în interiorul dulapurilor (era să fac un calc lingvistic şi să zic „armariilor”, bine că n-am zis) de unde le vărs pe pat în fiecare zi, ca să-mi caut una bună de călcat. Mdea, mă cam enervează, dar n-am altă idee.

Asta da ştire!

39 de zile pe an se pierd cu deplasarea de şi la serviciu. Uau!
Iar nemţii se relaxeză mai mult decât spaniolii. Încă un mit spulberat.

16 iulie 2009

Cu vârsta

Când aveam 20 de ani (sau pe acolo, că m-am măritat de tânără), bărbaţii care se îndrăgosteau de mine (că io doar de unu' m-am îndrăgostit) îmi recitau, ca un făcut, poezia aia a lu' Nichita, cu talpa piciorului. Mi-e lene să o google acum.
Pe la 30 de ani, au început să mă vrea la ei acasă, dar pe loc şi de preferinţă la mai multe mii de kilometri depărtare. Cu Spania m-am fraierit, dar să trec oceanul numa' aşa, de sanchi, pe bune că e exagerat. Deşi insulele Galapagos mă interesează în continuare. Mai bine mă culc, că e târziu, şi mă gândesc la asta mâine: să mă duc la muzeul Rubens în vacanţă sau la ţestoasele lui Darwin?

14 iulie 2009

Tibidabo


Am văzut şi eu Tibidabo de aproape. Noaptea! Please, please, please, vreau să simt asta cât mai mult...

10 iulie 2009

Work break


The sun starts to shine again (it didn't rain in Bcn for about 3 months - or it seemed like 3 months) and in our office the atmosphere is of a Friday. The spongy animals start to fly around so my good mood is back.
In the picture: meet one of the Charter animals, Pomukli (it’s a girl, I’m being told) visiting Perugia with Daniele and me.

08 iulie 2009

Ştiu o fată care găteşte, oarecum public, şi pentru ceilalţi pare aşa, ieşită de comun. Ceea ce mi-a amintit de o discuţie de acum câţiva ani, cu o fată, la serviciu, care zicea: „Tu ce crezi, dintre toate fetele astea de aici (însumau cam 100 – n.m.), cam tu şi cu mine gătim...”. Ceea ce m-a întristat oarecum (iar postul acesta este în linie cu ceea ce-mi trece prin cap în ultima vreme). Egalitatea asta între sexe ne-a făcut să uităm că e bine să avem şi elemente care ne deosebesc... Şi să nu dăm cu piciorul în acele diferenţe. Mie, una, îmi place să mă simt mai curând femeie decât asexuată sau androgină.
Şi gătesc cu mare plăcere, chiar şi doar pentru mine însămi.

07 iulie 2009

Îmi cer scuze

Că mă consider o intelectuală şi în acelaşi timp mă uit la înmormântarea lui Michael Jackson.

Am nevoie de linişte

M-am dus să văd un "studio", recte o cameră cu bucătăria inclusă, şi la întrebarea duduiei "Preferaţi ceva mai liniştit? Că mai am unul în acelaşi bloc, care dă la stradă!", eu am optat clar pentru cel liniştit. Căci am nevoie de linişte ca să scriu. Lăsându-mă pe mine însămi cu gura căscată la auzul acestui gând, am refuzat să locuiesc acolo. A dormi în aceeaşi cameră cu frigiderul mă stresează.

De râs

- Sa va pun si niste ciupercutze?
- Nu, multzumesc, mie-mi place sa le culeg singur!
- Cum doritzi! Pot sa vi le risipesc pe podea...

06 iulie 2009

Kusturica picture


Am găsit prin telefon o poză de la concertul Kusturica. Proastă, făcută cu telefonul, dar, orişicât! Personajul albastru din centrul scenei e solistul, Dr. Nelle, îmbrăcat în liliac de latex. De mare efect. :o)))
A, şi am primit o sticlă de vin alb şi bomboane şmechere (nu-mi pot imagina de ce). Mulţumesc, oricum.

03 iulie 2009

Kusturica

Frumos concert, în Poble Español, cu oamenii ăştia de la No Smoking şi Kusturica. Am mai făcut un pas spre iertare. Bine, trei ani mai târziu, dar se cheamă că mai bine mai târziu decât niciodată. Cel puţin aşa spun înţelepţii şi înţeleptele.

02 iulie 2009

În gara mea

Mă trezesc cu mine, mă culc cu mine în gând. Îmi învârt gândurile pe stânga şi pe dreapta, mi le comunic, mi le interpretez, am revelaţii la baie (nu neapărat pe veceu), scriu mii de propoziţii geniale în gând care se risipesc în momentul în care degetele ating tastatura.
Mă privesc în reflexia vitrinelor, văd aceeaşi siluetă pe care o ştiu de ani de zile (de ani de zile!) şi care nu îmbătrâneşte. Ajung acasă şi mă spăl pe mâini şi văd venele tot mai proemiente şi pielea mai largă şi inspir adânc. Îmbătrânesc. Mă simt bătrână. Dar nu sunt. Am nişte riduri la ochi, părul vopsit cât mai aproape de culoarea lui naturală (ca să acopăr firele albe, cu duiumul), condiţia fizică mi-e mai bună decât la 20 de ani (căci fac fitness), beau tot mai puţin (că mă tâmpeşte), fumez aleatoriu (extrem de puţin) şi mănânc cât pot eu de sănătos (cum nu-mi propun să trăiesc forever, nu văd de ce aş face mai mult decât atât – apropo, cât mi-am propus să trăiesc?).
Ceea ce eu aş fi definit „viaţă” la 20 de ani a trecut deja pe lângă mine. Am pierdut trenul unei vieţi de familie comode, tradiţionale (pentru societatea românească). Am pierdut şi trenul propriei mele normalităţi (în fond, e mult mai simplu să fiu sisi, să spun din start că sunt, ca să-mi pot permite să reacţionez cum am eu chef). Am pierdut şi trenul unei cariere de scriitor şi, de fapt, am cam pierdut toate trenurile pe care le vedeam cândva apropiindu-se de gara mea.
Însă, de fapt, poate n-am pierdut nimic. Am ajuns în acest punct aşa cum am putut eu, cu bune şi cu rele, şi, privindu-mă în oglindă am puţine regrete. Se cheamă că m-am suit în trenul potrivit, până la urmă?

01 iulie 2009

După 20 de ani?

Când aveam cu toţii 20 de ani, eram creativi. Scriam, desenau, unii mai sculptau. Mă gândeam într-o zi la trecut – căci am timp şi mă gândesc adesea la trecut – şi mi-e aşa o ciudă că nu toţi mai scriem. Că ne-am pierdut printre bani şi poziţii sociale, printre etape tradiţionale şi printre stresuri cotidiene.

30 iunie 2009

The oldest trick in the book

Each time a guy is interested in me he starts the mating dance with: How do you say xxx in Romanian?
Until now I heard: How do you say "I love you in Romanian?", How do you say "Yes" in Romanian? How do you say "I would like to go out with you" in Romanian? Well now!
Any variations?

29 iunie 2009

Dintr-o regretabilă eroare


Pe care încă nu mi-o explic, nu aveam gaypride.ro în blogroll. Şi pun şi o poză de la L’Orgull LGBT de Catalunya (că poate aşa mă iartă băieţii mai uşor).

O poză cu mine

Am primit azi o poză cu mine, făcută de Lăcră (mulţumesc frumos, Lăcră). Aşa de tare-mi place de mine în ea, incredibil... Mai că mi-aş pune-o pe blog. Mai bine nu.

I don't understand

How can I be so upset! It's not worth it, I know, but still...
So, there's a Manu Chao concert on Saturday (17 euros the ticket) at about 60 km from Bcn. Anybody interested? If not, I'll rent a car and take myself there. What the heck!

27 iunie 2009

:o)

Partly Cloudy - New Pixar short film

Posted using ShareThis

Ştiu toate versurile

Dar nu le-am înţeles niciodată. Tata avea caseta asta în maşină (casetofonul de maşină avea obiceiul de a "roade" benzile, aşa că nu băgam în el orice casete, erau "definite": pentru drum) şi o ascultam, la variaţie cu Izvorinka Milosevic şi cu muzica italiană (Albano şi Romina... etc.) pe drumul de 400 de km între Braşov şi Timişoara, în fiecare vară, dus-întors (Cri, tu-ţi mai aminteşti?).
În timp ce scriu rândurile astea lălăiesc prin casă versurile, înţelend doar cuvinte separate, nimeni nu mi le-a tradus vreodată. N-aş fi crezut că după mai bine de 20 de ani sunt capabilă să mi le amintesc (bine că limba germană am uitat-o ca pământul, dar îmi amintesc versurile de la Lepa Brena!!!). De când cu imigraţia asta îl înţeleg mai bine pe tata care dovedea o melancolie profundă faţă de oraşul copilăriei lui, Timişoara, faţă de multiculturalismul în care crescuse, faţă de limbile străine pe care le vorbea încă de mic. Până la urmă, aşchia nu sare departe de trunchi (nu la limbi străine mă refer, la care sunt un dovedit anti-talent).

My favourite

Sau aşa mi-a venit acum în minte. Am avut un afiş maaaare cu el, în costumul de piele...

LATER EDIT: Mă gândeam ce durere trebuie să te stăpânească pentru a face tot posibilul să-ţi schimbi culoarea pielii! Câte umilinţe şi neîmpliniri trebuie să fi legat omul ăsta de simpla lui apartenenţă la o rasă. Aşa mă gândesc eu acum, că schimbările pe care le suferi în viaţă, oamenii şi situaţiile care te influenţează par să scape de sub control. Mi se pare extrem de trist, mă doare cumva.

25 iunie 2009

24 iunie 2009

Deci, pe bune...

Link, că nu ştiu ce să zic! Ăla e cartierul meu!

The bitch on the beach


Lots of fun, a new layer of tan!

90/10

E a treia oară într-o săptămână că primesc mesajul cu "10% din ce ţi se întâmplă e soartă, restul de 90% e ceea ce ai provocat tu, prin reacţiile tale". Am înţeles, gata, zic!
E o glumă, desigur, dar mi se pare caraghios.

Dacă tot nu pot

Să beau, m-am pus să fumez. Mi s-a făcut rău şi acum mă gândesc, cu mintea mea de pe urmă (nu ultima, să ne fie clar): de ce atâtea tendinţe distructive? De ce, când mă enervez, în loc să fac ceva straniu şi care-mi distruge ceva (neuroni sigur) nu mă pun să cos un goblen?
Na, că o fost şi noaptea de San Juan! Mdea...
Şi ca să vedem cu toţii ce mi-a rămas din ea (plus alte lucruri drăguţe, gen noi prieteni), iacă aici: cică e o boală în lume, localizată spre America de Sud, care se manifestă prin aceea că bolnavii de ea îşi fredonează în minte, într-una, fără oprire, 24 de ore, încontinuu, aceeaşi melodie. Şi asta n-ar fi nimic, dar că melodia cea mai fredonată (de unde deduc eu că e vorba de Argentina) este...


A se remarca cum sună "llores", inimitabil.

22 iunie 2009

Ce-mi lipseşte

De câte ori nu m-am trezit pierdută printre simţuri, regretând ceva, nu ştiu nici eu ce, promiţând ceva, nu ştiu nici eu ce, şi nerespectându-mi niciodată promisiunea.
Azi am adulmecat într-un magazin de ţigări pachetele de culoare verde, dorindu-mi să simt iar gustul de ţigară în gură. Mentolată (deşi am jurat că nu mai fumez, că lăsatul de fumat îi o chestie bună). N-aveau (nu ştiu ce căutam, poate Marlboro de-a lu’ Robert, habar n-am), dar n-aveau. Şi pot să mă mai plimb mulţi ani prin alte magazine care vând diverse (pantofi, zorzoane) şi tot n-o să găsesc. Pentru că nu este acolo, e în altă parte şi încă nu m-am prins nici în ce parte este, darmite cum să-l fac să iasă la iveală. Înclin să cred că o să reuşesc, îi mai trimit o scrisoare, două, vezi bine, măcar să înveţe să mă citească, poate mă găseşte el pe mine, pe nepusă masă...

Furtună pe mare

După ce m-am jucat pe facebook cu un test care m-a scos cu Borderline personality (I blame K., he brought it up), m-am trezit în postura (coincindenţă, da?, ca la telenovelă) iubitei nebune a unui tip pe care nu-l cunosc (iubită care a executat aceleaşi manevre ca şi mine, din exact aceleaşi motive ca şi mine - God!, nu sunt singura) şi acum mă gândesc că probabil a fost furtună pe Mediterana, căci s-a făcut frig! Frig, I mean. Mă rog, mie îmi îngheaţă picioarele şi la soare.

21 iunie 2009

Right on time

I'm doing something, sometimes, that makes all the other elements of my life fade away.
Like now, for example, I finished watching "Life is a miracle", a Kusturica movie (preparing for the concert on the 2nd of July) in Serbian with Spanish subtitles.
God has a sense of humour!

20 iunie 2009

Girls

.

Ştiu că sunt propria mea problemă, ştiu că sunt ani buni de când nu m-am mai iubit cu adevărat (probabil din momentul în care i-am spus băiatului pe care nu l-am uitat niciodată, aceluia care îmi apare în minte în momentele de singurătate care dor, în care mă întreb cum ar fi fost viaţa mea dacă...., când i-am spus, ziceam, acelui băiat că nu-l iubesc).
Când îmi fac un portret ideal mă imaginez întotdeauna eu cea de dinainte de acest moment, cea îndrăgostită de mine însămi, inconştientă de frumuseţea şi inteligenţa mea, doar o fată cu talent la scris şi cu prieteni, cu curaj şi cu optimism. „Aşa am fost cândva?” mă aud întrebându-mă şi mi-aş dori să pot răspunde cu „nu”, căci nu-mi vine să cred că nu mai sunt.
Am regrete, am mustrări de conştiinţă, îmi doresc să pot da timpul înapoi – toate aceste sentimente dureroase şi triste care nu mă lasă să privesc în viitor. Mi-e grozav de ciudă pe mine, când dau căutări pe google după numele meu şi descopăr că scriam articole minunate, care pe alţii îi inspirau – acum nu mai reuşesc să mi inspir nici pe mine însămi. Mă uit în oglindă şi nu recunosc nimic. E acolo o fată cu ochii goi, o fată care arată bine, care şi-a pierdut întrebarea din priviri. Şi mi-e şi mai ciudă. Mă vreau înapoi. Fac scenarii paranoice, mă afund într-o mocirlă de sentimente, arunc în stânga şi în dreapta cu supoziţii şi prietenii mă ascultă.
Când rămân singură, îmi scot din sertare impresiile, revin la nebunia mea, ştiind că nimeni, chiar nimeni, nu va putea înţelege vreodată ce spun. Pentru că nici eu nu înţeleg şi nici n-am încercat. Până acum. Tot îmi face impresia ca mă regăsesc, că pornesc spre ceva, că voi ajunge undeva, îmi spui că e o reacţie chimică (numită depresie) care poate fi explicată, recurg la artificii („să nu mai beau, că-mi face rău”), dar adevărul e în altă parte. Nu sper să mai ajung odată la adevărul ăla. Dar, nu se ştie niciodată (cum atât de mult îmi place să-mi spun).

14 iunie 2009

Un sfârşit de groază

Mi-a zis cineva: "Decât o groază fără sfârşit, mai bine un sfârşit de groază". O să-l iau ca motto pentru următoarea perioadă de timp.

09 iunie 2009

Ungurii

Citesc la un tip pe blog: "pentru că prieteni homosexuali (ca şi unguri, ca să zic aşa) am" şi râd de atunci. Fuarte tare, domn doctor!

08 iunie 2009

Oraşul meu

Trăiesc cu fantezia că voi mai ajunge, cândva, să locuiesc acolo. Măcar la bătrâneţe. Am plecat din Braşov în 1993. Prea de demult...

PS. Unele poze nu sunt de la mine, sunt de la Bucureşti (aia cu "cartoful", de exemplu).

No' amu... dacă-i musai, cu plăcere

Un ardelean, Ion, care voia sa plece in Germania il intreaba pe un vecin de-al lui ce sa faca deoarece nu stie limba germana.
- Nu-i bai. Limba germana-i ca la noi, doar ca tre' sa vorbesti mai rar. Zis si facut. Ajunge Ion la Hamburg, intra intr-un bar si spune:
- Bu-na zi-ua!
- Bu-na - raspunde barmanul la fel de rar.
- Da-ti-mi si mi-e o be-re.
- Po-f-tim be-rea.

Dupa primele inghitituri Ion spune:
- Eu su-nt de la Tu-r-da. Tu de un-de es-ti?
- To-t di-n Tu-r-da.
- Na... pai atunci de ce vorbim nemteste?

PS. Dedicaţie pentru Mihoane (dacă are hotnews.ro nevoie de copyright, să-l primească, de acolo l-am copiat pe banc).

07 iunie 2009

News update


Citind şi eu ştirile ca să văd "bomba" pe care a lansat-o "El Pais" cu Berlusconi (au publicat fotografii porno, daţi mail să vă dau link, că nu vreau să public aici, fiind vorba de un prim-plan cu organele genitale ale fostului prim-ministru ceh) găsesc pe BBC detalii despre prăbuşirea cursei Air France. Care s-a potrivit cu următoarea reclamă google, reprodusă aici.

01 iunie 2009

Sardana

Astăzi am decis că peste vară mă duc în piaţă la ajuntament (primărie) să învăţ sardana (un soi de horă catalană, că, vorba aia, p-alea româneşti le-am dovedit – nu ştiu să „bat” decât Zorba Grecu’ şi aia cu greşeli!). La care J.: „Asta ar fi culmea, la cât de pornită eşti tu împotriva catalanilor!”. Iar io, amintindu-mi de aceeaşi scenă cu D., cu aaaani în urmă, când am re-decis că, în final, îmi place Peter Gabriel, i-am replicat: „D-aia mă iubeşti, că sunt plină de contradicţii”. Şi a fost de acord! There we go again! I rulz!

25 mai 2009

Familia mea urbană

Trebuia să scriu demult despre asta, dar uite că nu s-a nimerit. D şi T şi R sunt familia mea urbană şi orice s-ar întâmpla de acum încolo, ei aşa vor rămâne. Au devenit familia mea urbană într-un moment greu, într-un moment de mare singurătate, din care m-au ajutat să ies. Şi niciodată asta nu s-a schimbat. Timpul trecu, dar când mă apasă ceva, unul dintre reprezentaţii familiei mele urbane va fi acolo pentru mine, şi eu pe el îl caut.
Ce m-a apucat? A fost parada gay în România (detalii pe aici şi pe aici) şi eu nu m-am nimerit acolo. Nu am fost niciodată cu ei nici când locuiam la Bucureşti, că nu s-a potrivit, dar mi s-a ridicat părul pe mâini văzând pozele. Poate la anu’...
Mă rog, despre altceva vroiam să zic, în esenţă. În mine, minoritatea asta găseşte un puternic susţinător şi apărător, căci, aşa cum i-am răspuns odată unei matahale de bărbat însurat în vârstă de mai puţin de 30 ani, care m-am întrebat „care dintre ei e fata?”: „pe cine dracu’ interesează ce fac ei în pat?” (apropo, mie nu mi s-a întâmplat niciodată să întrebe cineva dacă-mi place poziţia misionarului sau doggy style – e doar o paralelă!) Am cunoscut, datorită familiei mele urbane, mulţi gay, din mai multe categorii sociale. Nu sunt cu nimic diferiţi de nimeni, chiar dacă unii au gesturi mai efeminate, se îmbracă cu tricouri roz bombon (mă voi asigura să traduc textul ăsta în engleză şi spaniolă, ca să-l arăt celor doi prieteni ai mei de aici, gay şi ei!), sunt mai prost crescuţi, îşi vopsesc părul sau îşi epilează subsoara. Mă oboseşte pesre măsura judecata de valoare căreia sunt supuşi în permanenţă prietenii mei. Aş vrea să pot pili asperităţile minţilor înguste, aş vrea să-i dau amicei mele posibilitatea să nu se teamă să spună că are o iubită!
Eu nici n-am tresărit când prietenul meu mi-a zis că a descoperit că îi plac mai mult bărbaţii decât femeile, mama mea la fel. Nici unul dintre prietenii mei nu se simt stingheri în prezenţa lor. Şi de ce? Pentru că ei sunt oameni şi atât, unii dintre cei mai naturali şi mai calzi pe care-i ştiu. Lui R. i-am trimis sms după o aventură nocturnă, povestindu-i cu încântare ce tip cool am cunoscut. Pentru că ştiam că nu mă judecă. Lui T. i-am plâns în hohote la 3 dimineaţa, după o despărţire cumplită şi m-am prezentat la el în pat în pijamale. Pentru că ştiam că mă va îmbrăţişa şi-mi va spune că „Pisi, trece...”. Pe D. l-am sunat să-i spun că am nevoie de ajutor, şi că trebuie să-mi spună că sunt o persoană ok, căci altfel nu ştiu ce se va întâmpla cu mine... Pentru că ştiam că mă iubeşte necondiţionat.
Şi, în afară de aceste praguri pe care le-am trecut alături de familia mea urbană, vin chestiile „de poveste”. Beţiile cu D., după care diverşi oameni pe parcursul anilor s-au chinuit să ne ducă acasă pe două picioare, conversaţiile absolut ireale pe care le am, repetat, cu T. (în persoană sau, mai nou, pe messenger). Drumul la mare cu Matizul, râsul în hohote timp de trei ore, şi ruşinea cu care eu şi R. ne-am mărturisit unul altuia că am fi vrut să ne luăm parfumul cu noi (şi un pui de perniţă), dar că „nu se făcea”, la cort, la Vamă.
Şi câte şi mai câte, lucruri pe care le voi preţui pentru totdeauna, căci sunt fotografii din istoria familiei mele. Urbane.

No mess

Nu ştiu de ce, dar în ultima vreme m-a exasperat messengerul. Aşa că l-am închis. Să vedem dacă supravieţuim şi fără el. Mailul îl verific.

22 mai 2009

Crema catalană

La ce mare bucătară sunt io, mi s-ar părea o ruşine maximă să nu învăţ să gătesc cremă catalană (mai ales că-mi place de mor). Şi aşa descoperii că printre ingrediente se regăseşte... mălaiul! Credeam că doar prin părţile noastre se foloseşte.
Ceea ce-mi aminteşte de faptul că mi-a povestit cineva că în Republica Moldova mămăliga este prezentată drept fel naţional. Mda.

21 mai 2009

Telectuală

În vreme ce laptopul se chinuie să verifice bateriile (de unde Doamne iartă-mă mai multe, habar n-am), iar J. şi-ar dori să-mi instalez nuş’ ce certificat digital ca să-mi depun declaraţia de „renta” (bleax, bleax), întorc pe toate părţile problema cu cartea Elfului (detalii sub formă de leapşă, acum nu mai pot să link, şi-a schimbat omul blogul, m-am încurcat pe acolo). Deja devine o chestiune de onoare să răspund (iar eu am, vorba aia, onoarea nepătată), şi, când colo, nu sunt în stare. Căci problema n-ar fi complicată în sine (eu citind cărţi nenumărate, grupate pe autori – până îi dăm gata producţiile sau dăm de una mai neispirată, care ne taie elanul, nu ne lăsăm), doar că... Ei bine, io nu ţin minte mai nimic. Aşa că am parcurs cuminţel lista doamnei foste teroriste (pe care blog i-l citisem mai de demult, dar nu mi-o plăcut cum recenza acolo) şi drept urmare aleg să comentez despre cartea asta, pe care o cheamă Zâtul, de Tatiana Tostaia (1 şi 2 pe blogul amintit).
Am citit-o acum un an, mi-a plăcut căci era deosebită (iar acum citind critica LuciaT m-am minunat un pic că era primul rus contemporan parcurs de blogeriţă, mă rog).
Ce mi-a plăcut la carte şi de ce o ţin minte (aş fi ales Anna Gavalda, „Cea care alină” sau Anne Tyler, „Digging to America”, dar nu apăreau printre recenzate)? Păi în primul rând că era plină de cuvinte inventate, că prezenta o situaţie de stres neînţeleasă, care îmi plăcea (mă făcea să nu las cartea din mână), că era bine pusă în propoziţii şi pentru că stilul e cursiv şi legat. A continuat bine cartea, îmi amintesc, până i s-a stricat schepsisul (când cu Puşkinul) şi a încetat să mai facă sens.
Eh, oarecum m-am scos (şi mă scuz că n-am luat destulă lecitină să fiu în stare să scriu de alte cărţi care mai că-mi stau pe limbă – ceea ce tocmai îmi dă ideea să scriu io, de capul meu, despre ele, fără lepşe).

20 mai 2009

At

(...că iar mă ceartă monsoux - aşa se scrie, aşa se citeşte, apropo, - dacă mai zic coadă de maimuţă).
M-a învăţat o fată drăguţă cum să pun @ când am tastatura pe româneşte. Zic să-i mulţumim oficial, că fac pariu că nu eram unica în această situaţiune. Deci, apăsăm pe alt gr şi pe v, concomitent. Iese? (ceea ce-mi aminteşte de bancu' lu vară-mea cu ţ'ese!)

Vodka pentru toţi

O colaboratoare îmi trimite comunicatul de presă cerut şi, la finalul mesajului, acest citat: "The water's not vodka... and I'm not a duck." E pentru mine? E pentru ea? Şi dacă da, de ce (în ambele cazuri).

17 mai 2009

Visiting Europe for free

Useful link.

Fb

Când facebook a început să-mi propună cu obstinaţie să-l adaug pe fostul soţ pe lista de prieteni aş zice că şi-a depăşit atribuţiile. Există limite!

Pierdute pe vecie

Există undeva, prin „eterul” internetului, nişte texte pe care le-am trimis eu cândva pe e-mail cuiva drag. Contul de e-mail de pe care făceam asta era un hotmail, de la care am uitat, probabil parola şi care a fost eliminat.
Mai există undeva nişte scrisori pe care le-am schimbat într-o vară fierbinte cu doi băieţi, unul în vacanţă la Arad şi celălalt la Turda. Aşa de mult mi-ar plăcea să le am acum, dar cred că s-au pierdut definitiv în procesul îndelungatelor mele mutări prin ţară şi prin lume (aici n-am nici măcar albumul acela mic cu poze alb/negru, din facultate, la care ţin atât de mult). Viaţă, viaţă!

09 mai 2009

Apropo de sondaj

Aicişa rezolvăm dilema, engleza ar fi fost cea mai vorbită limbă de pe lume, dintre cele alese de je.

Catalana

Mi se întâmplă următoarea chestie: faptul că locuiesc la Barcelona mă expune, zi de zi şi fără voie, la limba catalană. Pe care am ajuns nu numai să o înţeleg, dar să o şi pot vorbi. Împotriva - clar împotriva - voinţei mele. No pot ser!

06 mai 2009

Barça, Barça

Pentru că mă întreba deunăzi prietena mea Gaba de ce nu mai scriu nimic aici, iată, scriu: am fost azi într-un bar de cartier să văz partida de fotbal Chelsea - FC Barcelona (căci era pe un canal de cablu, iar noi cablu nu avem, mă rog, la tele). Ce tare o fost! Au băgat catalanii gol în ultimul minut de prelungiri. Barul a explodat, toţi au început să cânte şi mi-a plăcut, chiar dacă n-am înţeles nici un cuvânt.

21 aprilie 2009

"Am doar 18 ani..."

Deci, să ne înţelegem, sunt multe chestii pe care le pot schimba, modifica, influenţa, manipula. Dar vârsta nu e una dintre ele.
Îl citesc de ceva vreme pe un băiat din Cluj (subconştient, cred că-mi aminteşte de Mihoane!!!), la care mă râd hăhăit căci scrie bălării (dar le scrie cu vervă şi bine). Azi am descoperit că are 23 de ani. Ceea ce, în sine, nu mi-ar fi produs mare stres. Doar că dându-mă pe un youtube postat de respectivul pe blogul lui personal şi descoperind eu că omul are mai multe, găsesc printre imagini unul cu părinţii lui. Eh, şi uitându-mă eu în ochii lor văz că acei oameni sunt ceea ce eu zic „de vârsta mea”. De unde şi rezultatul – mă simt mai bătrână că, în loc să citesc blogul mamei/tatălui, io mustăcesc la al fiului.
Şi cum „ceea ce” e o expresie care-mi place şi pe care am transformat-o în tic verbal (în scris, sic!), continuăm: ceea ce nu m-ar fi impacientat prea tare, dar din link în link ajung pe blogul unei fete (prietenă a sus-numitului fiu) care (drepţi!) s-a născut în 1990.
Zău aşa, să se împartă internetul în „înainte” şi „după”, măcar când am eu dureri de cap legate de vârstă (pe ultima am avut-o la 22 de ani! Durerea, nu vârsta!).