Să nu mă părăsești!

Am văzut azi un film. Cartea o citisem acum câțiva ani. Și mi-a plăcut. Și filmul mi s-a părut încântăror. Și când am ieșit de la film, am văzut un afiș al altui film de un autor născut la Kosovo. Am înțeles cuvântul „zena” din titlu și m-am bucurat. Că am trăit cum și ce am trăit și că trăiesc ce și cum trăiesc.

Colin

Last night I watched a movie about a little boy whose parents were rather busy, therefore he was raised by an army of nannies. He had two brothers, a “special” one, with disabilities, and an older one who bullied him (or more tormented him mentally). He was forced to use his right hand instead of the left one; he was forced to ignore his passions and to borrow the ones of his father. He had no friends when the movie starts. He stammered. The most beautiful movie I’ve seen last year is with Colin Firth: “A Single Man”. This one is also with Colin Firth: it is called “The King’s Speech”. He plays King George VI of Britain.

Nu mai am sânge în pix

Acum mulți ani, când am început să lucrez ca ziarist și semnam din când în când texte împreună cu un amic, auzeam adesea – din partea lui – cum că femeile nu pot fi jurnaliști la fel de buni ca bărbații pentru că „nu au sânge în pix”. Gluma – așa obscenă cum e! – îmi smulge și acum un zâmbet.

Ieri seară mi-am amintit de ea pentru că am avut ocazia să mă joc din nou de-a ziaristul (lucru pe care – credeam – mi-l doresc mai mult decât orice, dovadă și visul de acum câteva nopți în care se făcea că iau un interviu pe care, desigur, nu l-am luat, căci dormeam ca scongsu’, și după care m-am trezit într-o profundă stare de tristețe care m-a urmărit câteva zile), dar n-am făcut-o din două motive simple:

1. am și uitat că pot face asta, drept care până mi-a venit ideea, până s-a cristalizat, până nu-știu-ce, practic oportunitatea plecase (adică subiectul);

2. nu aveam pix la mine.

Mă gândesc așadar la cât de departe (și de puțin cristalizată) e determinarea-mi de a-mi urma idealurile și dorințele și cum, în aceste condiții, chiar e de mirare că unele dintre ele chiar prind viață.

Mă duc să-mi cumpăr acum o duzină de pixuri, să mi le îndes prin buzunare, poate, poate, mă voi mai semna cândva în susul unei pagini de revistă (de preferință „Vanity Fair”, în engleză).

VCB

Dacă aş fi văzut „Vicky Cristina Barcelona” acum trei ani, mi s-ar fi părut o porcărie (da, ştiu că e din 2008, că nu s-a închis google). Dacă l-aş fi văzut acum doi ani, aş fi strâmbat din nas. Dacă l-aş fi văzut acum un an, aş fi murit de draci. L-am văzut acum şi mi s-a părut mişto de tot. Un Woody Allen mai ciudat, dar mişto. So, let’s enjoy some life! I know for sure that’s what I’m doing.

Love story cu Tolstoi

N-am ştiut că Tolstoi era aşa, nici că a avut o soţie tragediană. Am văzut The Last Station şi mi-a plăcut. Un film frumos şi rotund, despre amor. 
Mă pot duce liniştită la culcare, căci un regizor pe care nu-l ştiu şi un scenarist pe care nu-l ştiu mi-au întărit convingerea că dragostea poate să fie şi aşa. Şi că dragostea aceea încă n-a venit. Iar dacă a venit şi a plecat, ghinion!, dar dacă n-a venit?

Chestii

Nu vedeam o împrejurare mai nimerită să mă duc la Sex and the City 2 decât într-o marţi seara, când aveam un text de predat şi nici un strop de inspiraţie. A, şi singură (fetele sunt la Bucureşti – ăsta era film de văzut cu fetele cu care vorbesc despre sex...).
Ce-am văzut (în afară de sala plină de gagice care când Carrie s-a pupat cu Aidan sub cele şapte coloane au făcut în or Oy!)? Un film cel mult interesant, plătit de arabi (mă înşel?), la care un pic (dar numai un pic) am şi râs şi care mi s-a părut ca o revistă glamour în plin proces de concepere (arăboaicele cu Louis Vuitton sub burka? Come on!). Mi-a plăcut, pe bune, plus că femeia aia cu prezervativele ei m-a umplut de speranţă (sunt sinceră). Aveam mai multe idei în autobuz până acasă, dar mi-au fugit, căci am citit revista cinematografelor Renoir (VOS – difuzează filme în versión original subtituladas en español) care are 24 pagini, e pe hârtie de ziar, capsat (cu doua capse), dimensiune de ziar normal (nu tabloid) şi e foarte interesantă. Ah, are şi reclame (de la cei care difuzează filme şi de la cei care vând DVD-uri). Noi avem? Şi dacă nu, nu putem face?

La fix

Dacă era să o joace careva pe tipa din "Eat, Pray, Love", ei bine, chiar ea trebuia să fie. Io cred că sunt un pic cam kitch.
Oh, no, nu Javier Bardem, por favor!

Do you wanna go and fluff upstairs?

Cultura mea cinematografică s-a îmbogăţit suplimentar în urma episodului 17 din "The Good Wife": "Do you wanna go and fluff upstairs?". OMG. Şi continuă: "And we fluffed, and fluffed...".

Am descoperit

Gray's Anatomy.