Blogger Backgrounds

30 iunie 2009

The oldest trick in the book

Each time a guy is interested in me he starts the mating dance with: How do you say xxx in Romanian?
Until now I heard: How do you say "I love you in Romanian?", How do you say "Yes" in Romanian? How do you say "I would like to go out with you" in Romanian? Well now!
Any variations?

29 iunie 2009

Dintr-o regretabilă eroare


Pe care încă nu mi-o explic, nu aveam gaypride.ro în blogroll. Şi pun şi o poză de la L’Orgull LGBT de Catalunya (că poate aşa mă iartă băieţii mai uşor).

O poză cu mine

Am primit azi o poză cu mine, făcută de Lăcră (mulţumesc frumos, Lăcră). Aşa de tare-mi place de mine în ea, incredibil... Mai că mi-aş pune-o pe blog. Mai bine nu.

I don't understand

How can I be so upset! It's not worth it, I know, but still...
So, there's a Manu Chao concert on Saturday (17 euros the ticket) at about 60 km from Bcn. Anybody interested? If not, I'll rent a car and take myself there. What the heck!

27 iunie 2009

:o)

Partly Cloudy - New Pixar short film

Posted using ShareThis

Ştiu toate versurile

Dar nu le-am înţeles niciodată. Tata avea caseta asta în maşină (casetofonul de maşină avea obiceiul de a "roade" benzile, aşa că nu băgam în el orice casete, erau "definite": pentru drum) şi o ascultam, la variaţie cu Izvorinka Milosevic şi cu muzica italiană (Albano şi Romina... etc.) pe drumul de 400 de km între Braşov şi Timişoara, în fiecare vară, dus-întors (Cri, tu-ţi mai aminteşti?).
În timp ce scriu rândurile astea lălăiesc prin casă versurile, înţelend doar cuvinte separate, nimeni nu mi le-a tradus vreodată. N-aş fi crezut că după mai bine de 20 de ani sunt capabilă să mi le amintesc (bine că limba germană am uitat-o ca pământul, dar îmi amintesc versurile de la Lepa Brena!!!). De când cu imigraţia asta îl înţeleg mai bine pe tata care dovedea o melancolie profundă faţă de oraşul copilăriei lui, Timişoara, faţă de multiculturalismul în care crescuse, faţă de limbile străine pe care le vorbea încă de mic. Până la urmă, aşchia nu sare departe de trunchi (nu la limbi străine mă refer, la care sunt un dovedit anti-talent).

My favourite

Sau aşa mi-a venit acum în minte. Am avut un afiş maaaare cu el, în costumul de piele...

LATER EDIT: Mă gândeam ce durere trebuie să te stăpânească pentru a face tot posibilul să-ţi schimbi culoarea pielii! Câte umilinţe şi neîmpliniri trebuie să fi legat omul ăsta de simpla lui apartenenţă la o rasă. Aşa mă gândesc eu acum, că schimbările pe care le suferi în viaţă, oamenii şi situaţiile care te influenţează par să scape de sub control. Mi se pare extrem de trist, mă doare cumva.

25 iunie 2009

24 iunie 2009

Deci, pe bune...

Link, că nu ştiu ce să zic! Ăla e cartierul meu!

The bitch on the beach


Lots of fun, a new layer of tan!

90/10

E a treia oară într-o săptămână că primesc mesajul cu "10% din ce ţi se întâmplă e soartă, restul de 90% e ceea ce ai provocat tu, prin reacţiile tale". Am înţeles, gata, zic!
E o glumă, desigur, dar mi se pare caraghios.

Dacă tot nu pot

Să beau, m-am pus să fumez. Mi s-a făcut rău şi acum mă gândesc, cu mintea mea de pe urmă (nu ultima, să ne fie clar): de ce atâtea tendinţe distructive? De ce, când mă enervez, în loc să fac ceva straniu şi care-mi distruge ceva (neuroni sigur) nu mă pun să cos un goblen?
Na, că o fost şi noaptea de San Juan! Mdea...
Şi ca să vedem cu toţii ce mi-a rămas din ea (plus alte lucruri drăguţe, gen noi prieteni), iacă aici: cică e o boală în lume, localizată spre America de Sud, care se manifestă prin aceea că bolnavii de ea îşi fredonează în minte, într-una, fără oprire, 24 de ore, încontinuu, aceeaşi melodie. Şi asta n-ar fi nimic, dar că melodia cea mai fredonată (de unde deduc eu că e vorba de Argentina) este...


A se remarca cum sună "llores", inimitabil.

22 iunie 2009

Ce-mi lipseşte

De câte ori nu m-am trezit pierdută printre simţuri, regretând ceva, nu ştiu nici eu ce, promiţând ceva, nu ştiu nici eu ce, şi nerespectându-mi niciodată promisiunea.
Azi am adulmecat într-un magazin de ţigări pachetele de culoare verde, dorindu-mi să simt iar gustul de ţigară în gură. Mentolată (deşi am jurat că nu mai fumez, că lăsatul de fumat îi o chestie bună). N-aveau (nu ştiu ce căutam, poate Marlboro de-a lu’ Robert, habar n-am), dar n-aveau. Şi pot să mă mai plimb mulţi ani prin alte magazine care vând diverse (pantofi, zorzoane) şi tot n-o să găsesc. Pentru că nu este acolo, e în altă parte şi încă nu m-am prins nici în ce parte este, darmite cum să-l fac să iasă la iveală. Înclin să cred că o să reuşesc, îi mai trimit o scrisoare, două, vezi bine, măcar să înveţe să mă citească, poate mă găseşte el pe mine, pe nepusă masă...

Furtună pe mare

După ce m-am jucat pe facebook cu un test care m-a scos cu Borderline personality (I blame K., he brought it up), m-am trezit în postura (coincindenţă, da?, ca la telenovelă) iubitei nebune a unui tip pe care nu-l cunosc (iubită care a executat aceleaşi manevre ca şi mine, din exact aceleaşi motive ca şi mine - God!, nu sunt singura) şi acum mă gândesc că probabil a fost furtună pe Mediterana, căci s-a făcut frig! Frig, I mean. Mă rog, mie îmi îngheaţă picioarele şi la soare.

21 iunie 2009

Right on time

I'm doing something, sometimes, that makes all the other elements of my life fade away.
Like now, for example, I finished watching "Life is a miracle", a Kusturica movie (preparing for the concert on the 2nd of July) in Serbian with Spanish subtitles.
God has a sense of humour!

20 iunie 2009

Girls

.

Ştiu că sunt propria mea problemă, ştiu că sunt ani buni de când nu m-am mai iubit cu adevărat (probabil din momentul în care i-am spus băiatului pe care nu l-am uitat niciodată, aceluia care îmi apare în minte în momentele de singurătate care dor, în care mă întreb cum ar fi fost viaţa mea dacă...., când i-am spus, ziceam, acelui băiat că nu-l iubesc).
Când îmi fac un portret ideal mă imaginez întotdeauna eu cea de dinainte de acest moment, cea îndrăgostită de mine însămi, inconştientă de frumuseţea şi inteligenţa mea, doar o fată cu talent la scris şi cu prieteni, cu curaj şi cu optimism. „Aşa am fost cândva?” mă aud întrebându-mă şi mi-aş dori să pot răspunde cu „nu”, căci nu-mi vine să cred că nu mai sunt.
Am regrete, am mustrări de conştiinţă, îmi doresc să pot da timpul înapoi – toate aceste sentimente dureroase şi triste care nu mă lasă să privesc în viitor. Mi-e grozav de ciudă pe mine, când dau căutări pe google după numele meu şi descopăr că scriam articole minunate, care pe alţii îi inspirau – acum nu mai reuşesc să mi inspir nici pe mine însămi. Mă uit în oglindă şi nu recunosc nimic. E acolo o fată cu ochii goi, o fată care arată bine, care şi-a pierdut întrebarea din priviri. Şi mi-e şi mai ciudă. Mă vreau înapoi. Fac scenarii paranoice, mă afund într-o mocirlă de sentimente, arunc în stânga şi în dreapta cu supoziţii şi prietenii mă ascultă.
Când rămân singură, îmi scot din sertare impresiile, revin la nebunia mea, ştiind că nimeni, chiar nimeni, nu va putea înţelege vreodată ce spun. Pentru că nici eu nu înţeleg şi nici n-am încercat. Până acum. Tot îmi face impresia ca mă regăsesc, că pornesc spre ceva, că voi ajunge undeva, îmi spui că e o reacţie chimică (numită depresie) care poate fi explicată, recurg la artificii („să nu mai beau, că-mi face rău”), dar adevărul e în altă parte. Nu sper să mai ajung odată la adevărul ăla. Dar, nu se ştie niciodată (cum atât de mult îmi place să-mi spun).

14 iunie 2009

Un sfârşit de groază

Mi-a zis cineva: "Decât o groază fără sfârşit, mai bine un sfârşit de groază". O să-l iau ca motto pentru următoarea perioadă de timp.

09 iunie 2009

Ungurii

Citesc la un tip pe blog: "pentru că prieteni homosexuali (ca şi unguri, ca să zic aşa) am" şi râd de atunci. Fuarte tare, domn doctor!

08 iunie 2009

Oraşul meu

Trăiesc cu fantezia că voi mai ajunge, cândva, să locuiesc acolo. Măcar la bătrâneţe. Am plecat din Braşov în 1993. Prea de demult...

PS. Unele poze nu sunt de la mine, sunt de la Bucureşti (aia cu "cartoful", de exemplu).

No' amu... dacă-i musai, cu plăcere

Un ardelean, Ion, care voia sa plece in Germania il intreaba pe un vecin de-al lui ce sa faca deoarece nu stie limba germana.
- Nu-i bai. Limba germana-i ca la noi, doar ca tre' sa vorbesti mai rar. Zis si facut. Ajunge Ion la Hamburg, intra intr-un bar si spune:
- Bu-na zi-ua!
- Bu-na - raspunde barmanul la fel de rar.
- Da-ti-mi si mi-e o be-re.
- Po-f-tim be-rea.

Dupa primele inghitituri Ion spune:
- Eu su-nt de la Tu-r-da. Tu de un-de es-ti?
- To-t di-n Tu-r-da.
- Na... pai atunci de ce vorbim nemteste?

PS. Dedicaţie pentru Mihoane (dacă are hotnews.ro nevoie de copyright, să-l primească, de acolo l-am copiat pe banc).

07 iunie 2009

News update


Citind şi eu ştirile ca să văd "bomba" pe care a lansat-o "El Pais" cu Berlusconi (au publicat fotografii porno, daţi mail să vă dau link, că nu vreau să public aici, fiind vorba de un prim-plan cu organele genitale ale fostului prim-ministru ceh) găsesc pe BBC detalii despre prăbuşirea cursei Air France. Care s-a potrivit cu următoarea reclamă google, reprodusă aici.

01 iunie 2009

Sardana

Astăzi am decis că peste vară mă duc în piaţă la ajuntament (primărie) să învăţ sardana (un soi de horă catalană, că, vorba aia, p-alea româneşti le-am dovedit – nu ştiu să „bat” decât Zorba Grecu’ şi aia cu greşeli!). La care J.: „Asta ar fi culmea, la cât de pornită eşti tu împotriva catalanilor!”. Iar io, amintindu-mi de aceeaşi scenă cu D., cu aaaani în urmă, când am re-decis că, în final, îmi place Peter Gabriel, i-am replicat: „D-aia mă iubeşti, că sunt plină de contradicţii”. Şi a fost de acord! There we go again! I rulz!