Blogger Backgrounds

27 septembrie 2011

De când...

O zi coerentă, dureroasă și rotundă cum a fost aceasta nu se putea încheia decât cu: ”For Valentina, because every day is a new life!” pe un semn de carte, din timpuri... well, din timpuri...

O zi ca oricare alta


Sunt momente în viață când totul se schimbă, când nimic din ce știai nu mai are sensul, semnificația sau culoarea pe care o aveau. Și, oricât te-ai strădui, ele nu mai pot fi schimbate înapoi. Poate că nici nu trebuie... Ce știu eu...

24 septembrie 2011

The guy I love…


-         never heard of Depeche Mode or The Cure before I introduced them to him (we liked, though, the same Tracy Chapman album)
-         believes that Sagrada Familia will fall into pieces because it’s too big
-         does not eat blue cheese (may be convinced to eat brie, but I believe he was just doing it to please me)
-         has limited colors of the spectrum in his wardrobe (the only burgundy t-shirt he owns is seen as an outrageous extravagance)
-         didn’t know what Tuscany is (adding Italy to it helped, but I bet not to situate it geographically
-         has loads of money, but not a plastic card to go with his bank accounts
-         has a huge punching bag in the middle of his terrace

22 septembrie 2011

I know


I know that someone else had my problems before me. I know that someone else find the solutions, but well, I’m just being myself, living my own life, walking at my own rhythm, healing on my own time.
Just a thought: I’ll be fine!
A person dear to my soul introduced me today to this lady singer. Check out her family tree. Nothing happens without a reason. 

20 septembrie 2011

Myself


See this very spot here, on my forehead? It is the exact spot where he kissed me good-bye this morning. Have you noticed how I smell? It’s funny, I know, his perfume on my skin has a different flavor then on his. See this dumb smile, half happy, half sad? It’s because I’m wondering what I am actually doing. But I will not change my place with anybody. I’m happy to be myself. 

19 septembrie 2011

Zău!

Opriți caruselul, lăsați-ne să coborâm, eu și prietenii mei, să fim fericiți și naivi cum eram când aveam 20 de ani și credeam că totul e posibil.

Nu ne mai dați lecții, că nu mai putem să învățăm nimic, suntem bătrâni și obosiți, vrem liniște și ne-am săturat de singurătate. Creierul ni s-a oprit în loc după primul examen pe care l-am picat, n-am reușit să învățăm nici pentru re, nici pentru re-re, lăsați-ne așa cum suntem, neînvățați. Că de fapt nu înțelepciune cerem noi, ci fericire.
Zău!

17 septembrie 2011

L-O-V-E

I have this idea for quite some time and I stored an empty box for weeks in order to create it. Today was the day. I've done this. It is made of cardboard covered with pages from Vogue Spain magazine (August 2011 issue). I was extra careful with the colours that lead me to the conclusion that 'V' should be pink.
The new 'thingie' resides on one of my living room tables. I lighted the candles for the artistic effect. Happy for the result (my initial idea was to spell 'read' but something just made me change my mind - what would it be?).

14 septembrie 2011

După 10 ani


Se spune că învățăm câte ceva din fiecare situație prin care trecem în viață. Așa o fi. Azi i s-a oferit unei colege de serviciu (în cadru festiv) un cadou și o felicitare drăguță, căci se mărită în week-end. Și în timp ce ascultam urările care i se făceau (ceva din Octavio Paz, cu căsătoria e un vertigo de bunăvoie), mi-am amintit că acum zece ani, era într-o vineri, mă pregăteam să mă mărit. Pe 15, that is.

Au trecut zece ani de atunci și cinci de când sunt divorțată; încă nu mă pot gândi la două lucruri mai benefice în viața mea decât acestea două (poate doar faptul că cineva m-a făcut să plec din țară, acum aproape patru ani), și mi s-a părut ironic că ele sunt legate de același om.

Descoperirea m-a făcut să mă întreb dacă nu cumva există oameni buni în viața noastră și oameni răi (mă refer aici la ei în sensul de „toxic”). 

Dacă e așa, o să consider că este un semn faptul că fix azi m-am apucat să închid o ușă care mă lega de alt om. Nu e rău pentru un deceniu, am realizat niște chestii dintre care cea mai importantă e că pot să accept sau nu diverse situații. Eu zic că m-am descurcat. Să bem în cinstea mea!

08 septembrie 2011

Ex


În urmă cu doi ani, subsemnata se despărțea, cu greu și după eforturi îndelungate care au însumat aproximativ șase luni, de un domn.

Acum vreo săptămână, într-o vineri, târziu, la serviciu, oarecum plictisită de muncă și provocată de o colegă/amică a cărei idee fixă mă scotea deja din sărite (cum că am certuri permanente cu un coleg din pricină că îl plac sau el pe mine, încă nu se hotărâse!), m-am lăsat dusă de ale tinereții valuri și i-am arătat gagicei (prin metoda „să căutăm pe google”) cine sunt cei trei foști importanți din viața mea. După ce și-a revenit din șocul produs de faptul că toți beneficiază de cel puțin câteva postări (unii mai multe, chiar cu poze, și, ce să vezi, chiar cel care merită cel mai mult să apară în poze chiar apare), începe să mă chestioneze asupra ultimului, fiind conațional cu ea, deci mai interesant.

Dăduserăm căutarea pe poze, ne-am hlizit împreună de faptul că ei sunt nu numai tipuri diferite de oameni, dar și fizic extrem de departe unul de celălalt, și gata. Tipul pe care ea mi-l scotea la fileu e doar un artist (e și el pe google, dar nu se pune). În fine, altceva vroiam să zic.

Azi am avut nește timp, și nește curiozitate suplimentară m-a îndemnat să caut pe www ca să descoper, oh, Doamne, că fostul spaniol e directorul unei direcții din regiunea lui, că face parte, adică, din guvern.

Nu de impresionată era să cad pe jos, ci datorită faptului că mi-am dat seama ce s-ar fi întâmplat dacă rămânean cu el: aș fi fost acolo, în orășelul ăla mic, despre care am aflat ulterior că face parte din „Spania profundă” (nu, nu e de bine, înseamnă că oamenii nu sunt prea deschiși la minte), făcând cel mai probabil nimic.

Și m-am felicitat (încă o dată) că m-am apărat, că mi-am ascultat intuiția și că știu să-mi ascult inima din cauză că nimic nu se întâmplă fără sens. Pam-pam!

04 septembrie 2011

Aspiratorul


Acum trei ani și ceva, dintr-un Carrefour, la insistențele mele ne cumpăram un aspirator (da, eram parte dintr-un „noi” atunci). L-am luat pe cel mai ieftin, din varii motive, iar cel pecuniar nu a fost cel mai important, ci a atârnat mult în balanță faptul că „unii” dintre noi nu vedeau rostul (trăiseră bine-mersi fără el, ani de zile; deh, tradiție de familie).

Aspiratorul cu pricina e un jaf, un jeg, o teroare pentru cel care-l folosește. Tubul e de plastic, din mai multe bucăți, cablul relativ scurt, roțile nu se învârt aproape deloc, ce să mai vorbim, o tâmpenie de mașinărie.

M-am mutat de două de atunci, a doua oară fiind absolut convinsă că trebuie să scap de el (cred că speram, în secret, să se defecteze naibii, să nu fie nevoie să-l arunc).

De câte ori îl folosesc mă umplu de draci, face un zgomot de-mi ridică tot blocul în picioare, huruie pe parchet și „trage” greu (praf de pe parchet, da?, nu chestii elaborate de pe mochete și alte bălării).

Azi, luptându-mă pentru a catralioana oară cu el am avut o revelație: sunt masochistă, zău, să mă pun singură (sau să mă complac – ce cuvânt potrivit pentru situațiile în care mă afund singurică!) în situații repetitive care mă scot din fire.

Așa că mă voi duce să-mi cumpăr aspirator, ce pisici! 

La Douleur Exquise!


There is someone in my life who is not the one. The pain of letting go is probably equal with the pain of caring on. This is just in case you were wondering what I’m doing lately.
Oh, and the little voice inside my head that pushed me on watching “Sex and the city again”... Well, I cannot make up my mind if it is a friendly one or...