Cărţi

Vorbesc de vreo două ore cu C. despre cărţi (şi despre faptul că uit limba, am scris "mândrii" şi nu mi-am putut aminti cum e corect, plus că deschid dexonline tot mai des! Înnebunesc de draci).
Nu mi-e dor de cărţile mele, după ce mi-am petrecut o duminică întreagă separându-le pe ale mele de ale fostului soţ (majoritatea cadou de la unul către celălalt), nu le-am mai dat aşa mare importanţă. Le-am lăsat în România, nu mi le mai trebuie. Citesc de la biblio, şi-mi cumpăr altele. Înainte, cărţile erau aşa, o comoară (aveam şi unele vechi tare). Dar era ceva fizic cu ele. Acum sunt doar în cap la mine.
Eh, şi nu ştiu cum mi-a venit în minte că atunci când aveam eu 19 ani, un băiat drăguţ s-a amorezat de mine în Gara de Nord din Timişoara pentru că i-am dat o floare şi m-a cucerit, cumva. Şi când am ajuns prima dată să-i văd casa (liliputană), am rămas înmărmurită să văd câte cărţi putea să aibă. Nu mă puteam opri din citit titluri (romantic, o gagică cu capul aplecat pe umăr, salivând la cotoare!). La care el mi-a zis: "Să ştii că nu le-am citit pe toate!". N-am râs atunci, acum aş hohoti, dar na, au trecut anii.