Spre ceva

Miliardele de gânduri, de senzaţii, enervantele păreri de rău, istovitoarele aşteptări.
Mi-ar plăcea să le pot eradica, să mi le smulg din inimă cu tot cu rădăcină, să trăiesc altfel. Nu ştiu nici eu cum. Şi trece timpul, mă uit zi de zi cu ochii minţii la mine, mă văd învârtindu-mă printre aceleaşi gânduri, senzaţii, păreri de rău şi aşteptări, ca pe serpentinele micuţe ale unei parcări cu multe etaje. Se termină ele, odată şi odată, ajung sus cu inima ameţită, ochii împăienjeniţi şi stomacul ghem, la momentul la care văd cerul senin deasupra capului şi la momentul la care îmi permit să pun frână. Şi să o iau, cu calm şi mintea limpede, de la capăt: ambreiaj, a-ntâia, semnalizez şi virez spre ceva.