Dilema

Când am plecat din Timişoara, în anul de graţie 2000, august, cumpărând 4 bilete de tren la clasa a doua la singurul accelerat care lega Banatul de Transilvania (mea, Braşovul, adică), cu bagaje şi pisică (Ozzy, pentru cine a uitat-o!), cel mai greu mi-a fost să mă despart de colecţia de Dilema. Avem şi primele numere, din 1994 (dacă nu mă înşel, cam atunci a apărut), bine stivuite şi mutate de colo-colo prin casă, din când în când şterse de praf (din respect). Când am plecat din Bucureşti (destinaţia finală, după Timişoara) mi-am luat nişte puţine haine (chiar şi pe cele preferate le-am lăsat acolo, de exemplu blugii ăia negrii/gri jerpeliţi de care nu m-aş fi despărţit nici în pat), nişte CD-uri (pe care, s-a dovedit ulterior, fostul meu soţ stivuise frumos fotografiile, punându-le şi data şi locaţia) şi nişte muzică. Am considerat că altceva nu-mi lipseşte. Şi aşa e. Doar că acum, citind asta, mi s-a făcut un dor nebun de colecţia mea de Dileme (ştiu, frumos ar fi cu ghilimele, dar aşa am impresia că am produs şi un metatext). Şi, din dor în dor, am ajuns să mă gândesc că acum, în august, când mă duc acasă îmi iau pozele şi mi le scanez. Măcar să le Facebook, să mai plâng o noapte întreagă uitându-mă la oamenii dragi mie (io cred că-mi plâng trecutul, că na, prezentul nu pare să-l depăşească în trăiri pozitive). A, şi mi-ar mai trebui desenele lui Dani, poeziile lui Sorin (aia cu Miss Cartofi Prăjiţi, măcar), ghiveciul de flori de la Mihoane şi scrisorile de la Bogdan. Mă duc să mă culc, că n-are rost.


PS. Poza e de la Costineşti, în faţa unei căsuţe de piatră, în august 1997. Acum 12 ani (oare de ce mă simt bătrână?). Şi da, poza e făcută după o noapte de beţie!