Zic şi eu

Mi-am amintit în seara asta că, la venirea la Barcelona, una dintre primele chestii de care mi-a fost teamă (alt mediu, alţi oameni, alt ritm – mai lent ca în Bucureşti, muuult mai lent) a fost grămada de bărbaţii latino cu care mă încrucişam pe stradă, prin metrou sau mai ştiu eu pe unde. Acum nu mai mi-e frică, deşi ştiu că au renumele de a fi „chulos”, de unde şi nenumăratele „bătălii” în care se implică. Ca să vezi ce simţ al umorului are viaţa...