Multumiri!!!

Prietenilor mei care s-au gandit la mine (si lu vara-mea, desigur) si care au ajutat-o pe mama sa-mi aduca: trei borcane cu unt de arahide BUN – ce am aici e asa, un soi de nechezol (de la Cri, cumparate cu efort de Dori), seminte de condimente (de la Gaba), dulceata de zmeura de la Campulung (am uitat sa intreb cum am intrat in posesia ei), prajitura cu blat de napolitana si interior crocant de zahar ars (de la Nasha), sorturi de bucatarie (hehehe, nu dau nici o explicatie), branza de burduf (mama, draga de ea), alt cooler (Duni), grish (dedicatie pt. vara-mea, mi-as lua si patent pe exprimare) si alte chestii care prind bine la casa omului.
De la D. astept telecomanda (ma incapatzanez sa cred ca una universala nu va functiona la fel de bine la dvd playerul meu si d-aia n-o cumpar, o astept pe originala care face parte, cumva, din viata mea, si pe care io cu mainile mele am uitat-o in apartamentul de pe Calea Victoriei). Ei, si acum sa ma culc, zic, caci maine e alta zi in Barceloooooonaaaaaaa.

Pequena

Distanta dintre Ich bin Schülerin si Cuando era pequeña, me gustaba novelas policíacas (ce tocmai am invatat la cursul meu de spaniola) imi pare acum destul de mica. Sper sa nu raman doar cu aceste sumare cunostinte din limba lui Cervantes (hahahaha), ca din a lui Goethe, cam atat a ramas.
S-o intreb pe mama, ma gandesc, daca m-am schimbat sau nu, daca cei aproape 30 de ani au lasat sau vreo urma au ba. Si daca tot am adus vorba, sa pun si io poza cu mama, ca tare mi-e drag de ea si stiu ca nu m-a prins intr-un moment bun (la fel ca si ziua de nastere sau Revelionul, niciodata nu vin cand le astepti – sau cam asa ceva).

Familie urbana, mi-e dor…

Am uitat de ziua lui Bogdan acum doua zile si de a lui Robert azi (la el e deja ieri). Bogdan era plecat in Romania, deci nu mi-a zis ca-i ziua lui, dar Robert a fost destul de dragutz sa-mi zica sa-i zic la multi ani. L-am intrebat ce mai stie de Tudor, care n-a mai dat nici un semn (dupa ce m-am gandit daca exista vreo sansa mica sa fie suparat pe mine – am decis ca nu!), la care Tudor, in scurt timp, a dat semne de viata (independent de toata situatia – ce roman politist am produs!): un telefon sa-mi aminteasca de ziua lui Robert. Mi s-a parut asa, ireal. Si m-am simtit aproape, aproape, de un moment care niciodata nu se va mai intoarce, cand baietii veneau la mine aproape zilnic, verificau daca am vin in frigider (deschis), daca da, ma certau) si apoi ma faceau sa ma simt bine. Fara ei, n-as fi reusit! Si cum ma sunau T. si D., pe rand, sa vada ce si cum... Mi-e tare dor de voi, familie urbana.

Pisica gay

Dupa o zi destul de aiurea. Acum, in pat, asteptand niste somn pe la gene (ca, dupa cum spusei mai jos, in alta limba, iertare, maine incep cursul de spaniola intensiva – sau intensiv de spaniol), ma frec prin blogurile amicilor. Nimic la D. (dat click la Jesse, doar un post? dezamagire!) si, urmatorul pe lista, pisi darling. Ras in hohote de decernarea Teacher’s (wish I were there!) si scroll in jos, pam pam, despre blogurile gay. Io m-am ras, oarecum aiurea-n papusoi, dar e funny zau sa vezi ca se gandeste cineva cam cum ar trebui sa scrie niste baieti din categoria “gay”. O sa ma mai gandesc si eu la asta (rad in continuare) si imi inchei ziua neplacuta razand de pisica lui care mananca pastile antifierbinteala. Si o sa ma mai gandesc si daca asta e suficient de gay. Multumesc, doll, ca de obicei, ma scoti din ale mele.

My city's language

In a beautiful city, are all the people beautiful? Or, in a beautiful city all the people have beautiful souls? And if not, how could they ever build such beautiful, eye enchanting sceneries? And, my main curiosity, why? Some places are compared to others, but usually you don’t hear comparisons between nations? How come?
In some hours, my Spanish course will begin. Intensive, 4 hours/day, 5 days/week, 4 weeks. If I fail to learn this language I might consider returning home, where, at least, I can see ugly buildings and beautiful friends.

Blue Valentines, a new beginning

Not a single moment in time can be lived again. But this is what memories are for, to help you feel blushing, flying, crying… again, to relive that glimpse. There’s time for me to start listening music again. The transitional period is over, let’s get living. Good choice Tom Waits (Somewhere from West Side Story).
I read on a website about a freelance job (on craigslist.com). A new website is about to be put online, and the World Wide Web will be cherishing a place where you can find people’s memories. I could have written for them too, but they were paying only 2 US dollars a piece. I truly believe my memories worth more (much more, but who am I to judge) than that.

Seminte, pe cuvant

Parca mi se invalmasesc in cap toate cuvintele nespuse de atata timp (am doua luni de cand am plecat, deja – atat de mult?) si gandindu-ma ca atunci cand dai ceva online nu e frumos sa lasi locul gol acolo (Daniela's teachings) umplu categoriile, macar asa, un pic.
Si cand ma gandeam mai mult ce sa mai pun, gasesc in inbox mailul de la Gaba, careia ii povestisem ca ma descurc prost cu condimentele (nu le gasesc, tarhon, de exemplu). De ardei iute murat m-am saturat, as manca un piscacios romanesc (cine rade acum de mine, sa-si ia aminte la ce spun: cand o fi sa plecati din tara voastra, la fel o sa patiti, ca ti se ia de fructe de mare si smecherii, merge bine si o ciorba de burta – de mancat acolo, la biserica, cu C&K). Si, ca sa ma adun, gasesc mailul fetii, care ma anunta ca mi-a cumparat seminte (sa-mi plantez condimentele pe balcon, in ghiveci). Si-mi trimite un scan pe care il si reproduc.
Si inchei, dragii mei, ca imi voi mai aminti ce-mi lipseste pe aici, si cand sositi, dau la schimb sepia si creveti (garla!) pentru romanestile bucate. Am zis!

Interesantul meu cotidian

Pentru ca de cand sunt aici, “imigranta”, mi s-au intamplat un gramadoi de chestii ciudate, ce loc mai bun sa le povestesc (si ce alt prilej de a vorbi mai potrivit mi-as fi putut gasi – cu siguranta nu rostesc cele 6.000 de cuvinte pe care ar trebui sa le spun pe zi – oare se pune si messul?) decat simplul fapt de a poseda un blog?
Asadar, pentru ca nu e nimic palpitant in cotidianul meu, il aduc la dimensiuni mai mari si-l fac interesant. E interesant ca arat ca o spanioloaica, dar si mai intersant ca atunci cand deschid gura doamnele de supermarket, care sunt din America Latina, imi spun ca sunt rusoaica.
E interesant ca am primit o hartie care mi-a acordat un numar de strain (NIE, de unde “E” e pentru Extranjero), dar si mai interesant ca pe hartia oficiala scrie ca fac parte din UE, dar… n-am drept de lucru.
E interesant ca spaniola – atata cat o stiu – nu ma ajuta sa ma descurc, pentru ca o singura litera pocita sau un accent pus aiurea reprezinta un cuvant de neinteles pentru (potentialul) meu interlocutor.
Si mai interesant e ca sunt atat de multi turisti aici, dar atat de putini localnici care sa vorbeasca engleza, franceza, germana sau altceva decat catalana si spaniola cu ei. Vreau sa spun doar atat. Ca e interesant…

This Saturday, time for Mac

One of the coolest things (I’ve discovered having the tendency to say “things” a lot) is that we can visit museums without any entrance fee. Therefore (and because one of the unsaid roles of this blog is to keep our future guests/friends up to date), I will try to be accurate and announce some days in advance the nicest opportunities.
I have a table done for that; it took me half a night, but as I don’t work oooooooof! there’s no problem, and J. was thrilled.
Therefore, this Saturday is time for Mac: Museu D'arqueologia De Catalunya, opened between 9.30 and 19.00 hs. Free entrance. I could also offer the address, but if you are in Bcn and haven’t yet contacted me, then you don’t deserve it. :o))

Azi as vrea sa...

Imi lipsesc lucruri din Romania. Da, ce patetic. Si cat radeam de amicii mei stabiliti in "occident" cand spuneau asta. Vorbind mai inainte pe messanger cu C., descopar ca mi-e dor de mor de: "La vie en rose" (desi nici nu se mai cheama asa, acolo mergeam cand am aterizat in Bucuresti), o salata la Bellini (cu mi amor) si o bere la bar (cu Cher), o cearta zdravana cu Tudor (care, nush de ce, imi amintesc ca ma certa des), o tigara imputita la locul de fumat de la edprs...
Iar de o bere pe terasa la "motoare" mi-e dor fara nici un sens, ca mie nu mi-a placut niciodata acolo si nici nu am mers cine stie ce.

Me and Mr. J(ones)

It is all about love here, at BCN. And about the fact that different moments of my life became the present, so unexpected. This particular present I like a lot. Being here, doing what I’m doing, sharing an interesting life with J. is something I never dreamt of. And it is definitely worthy. Somebody asked if I’m happy. Damn right I am. Try it. Try chosing a city that you enjoyed (how meters long is the step from a city with firs – daca nu se zice asa la “brad”, sa ma ajute cineva – to a city with palm trees?) and see how will you react given the opportunity to move there…
Well, I can add to this the company I’m in, that love for my love and the beautiful things that happen to me each and every day (because and thanks to him).

Kisses and hugs

So, here we are. Carmen, thanks to you I got online. Hehehe, maybe I'll love it. I have a dear friend who is very cheap with words, therefore those from the online community are used to know how he is from his blog. Should this be a good idea, I don't know. But I have a hunch that some of you will discover the new things I am onto from those lines.

If I decided to share, of course.