E aşa de bine

Să ai internet, messenger, facebook şi mobil... Dar ce bine e să te simţi acasă! Am fost la apartamentul meu la 3 noaptea, am trezit-o pe vară-mea din somn să-mi dea cheia de la Dorina şi, doar văzând frigiderul meu maro, lemnos, mi s-a făcut dor. Mă simt acasă aici. Şi Bucureştiul noaptea, luminat, e aşa, într-un fel.
Şi roşiile cu gust, şi telemeaua, şi ardeii iuţi. Parcă şi berea e altfel.
A, and Happy aniversary, I&L!

Dedicaţie pentru Patrocla

Şi, a, sunt aproape în drum spre casă.

Încep să apară

Frunze uscate pe străzi. O să mai pretind o vreme că e din cauza căldurii excesive, nu că vine deja toamna!

Astăzi, 72

Astăzi tatăl meu ar fi împlinit 72 de ani. Mi-e dor de el uneori, n-am apucat să-i povestesc experienţa divorţului, a imigraţiei, n-am apucat să-i arăt pozele din oraşele frumoase pe care le-am văzut.

Am

cont pe facebook, cont pe twitter, blog, mess de yahoo şi de gmail, vreo 100 de numere de telefon în mobil, o grămadă de cărţi bune, o alta de filme, ţigări, bere (şi klara), M&M's, cel puţin doi masculi disponibili (care aşteaptă doar un apel să se prezinte la raport), un bilet de avion pentru România şi unul pentru Leeds (ambele dus-întors), două bilete la concerte mişto, planuri pentru următoarele 3 luni şi... De ce mă simt aşa de goală pe dinăuntru?

So alive!

O prietenă de-a mea imigrantă (şi ea) mi-a povestit că timp de un an de la mutarea peste hotare a aşteptat să se întâmple ceva. Aseară mi-a trecut prin căpăţână că eu acum am început să aştept, iar azi am avut clarificarea: da, aştept să se termine transformarea, să mă găsesc într-o zi pe mine însămi mai frumoasă, mai deşteaptă, mai calmă, mai răbdătoare. Ce mă înspăimântă, însă, este faptul că această nouă „eu” va avea alte tâmpenii în tărtăcuţă, care vor trebui şi ele, la rândul lor transformate în altceva şi tot aşa. Prin caruselul ăsta nesfârşit care mă înnebuneşte în clipele de beţie sau de maxim romantism, mă privesc într-o oglindă spartă, bucăţită, şi nu mă pot opri să mă întreb: de fapt, de ce-aş vrea să se termine, când eu doar aşa mă simt VIE?

O limbă

Azi orice limbă vorbită în preajma mea pare neutră, imposibil de descifrat, de trecut prin logică şi de tranpus în gânduri coerente. Şi în româneşte înşir cuvintele aiurea, ca şi cum n-ar avea aţă suficientă între ele, de mărgele, şi stau spânzurate în neant. Încerc să mă las de fumat, poate sunt halucinaţiile lipsei de nicotină.

Câte puţin

Sunt oameni care ştiu mai multe limbi străine decât mine sau care au mai multă rezistenţă fizică, sunt persoane care au o memorie fabuloasă (pe când eu uit de la mână până la gură). Am cunoscut oameni foarte buni pe plan profesional, şi mi-ar fi plăcut să fiu ca ei. Am văzut fete frumoase de pică, femei inteligente şi fascinante, înţelepte şi răbdătoare. Prin viaţa mea au trecut oameni curajoşi, şi oameni fără scrupule, oameni de la care se putea învăţa ca dintr-o enciclopedie. Există oameni care ştiu să manevreze banii în aşa fel încât să-i înmulţească şi alţii care sunt capabili să cheltuie totul pe nerăsuflate şi să se simtă bine făcând asta. Am văzut amabilitate şi răutate controlată, şi eleganţă şi simţ de răspundere; am văzut cum se supravieţuieşte unei mari dureri fără spectacol şi cum se poate doborî cu un cuvânt un mare amor.
Am încercat şi încerc în continuare să învăţ câte puţin din toate astea. Şi, uneori, chiar îmi iese.

Just one quick and lucid thought

Families can be normal, funny and welcoming. About mine I already knew that.

La Antwerp e frumos si frig

L-am vizitat pe Muzeul lui Rubens, m-am plimbat pe stradutele din centru, am mancat cartofi prajiti la cornet si am baut bere langa statuia unui nene. Mi-a fost cand cald, cand frig, cu o alternanta de maxim 5 minute, ma doare capul de lesin si n-am nici diacritice, nici poze, ca mi-am uitat cablul acasa (diacriticele nu stiu unde le-am uitat).

Nici pentru o secundă...

...nu regret toate experienţele pe care le trăiesc!

Fără nici o legătură cu nimic (sic!), încă o bucată latino, care mă duce cu gândul la Alex.

Şi a, Carmensita, atenţie la refren, la diminutive.

Am crescut în comunism

Pun unul, două, restul căutaţi pe youtube cu "Comunism pe burta goală".














Ceea ce mă duce cu gândul la campania intensă a partidului socialist catalan care vrea comunismul! Ceea ce-mi face părul măciucă!

Şi, a, atenţie la episodul 4. Cum lucrau românii mai repede. Mai ştiu eu pe unii care lucrează vara mai repede, vinerea. Se cheamă Intensivo (mergi la 8, pleci la 3, că, vorba aia, locuim într-un oraş cu ieşire la plajă). Pe la episodul 10 mă marchează "Ţara mea cu ochi frumoşi, oriunde-aş fi mă-ntorc la tine").

Şi închei apoteotic cu...

Top 10

Ce mi-a făcut ziua:
1. Dormitul pe răcorică, până la 12
2. Muzica latino de la Gabiţa

3. Horea pe facebook (I mean... wow, pe fb!)
4. Maşina ieftină de închiriat în septembrie de la Hertz
5. Sms-ul cu "ubermissing"
6. Tăcerea telefonului (thanks, God)
7. Bucăţile de blană din cânele lui D., care apar şi dispar
8. I'm going to Leeds, I'm going to Leeds!
9. Cami şi ideile ei pentru Dana (şi Dana, pe altă parte)
10. Eu însămi, care mi-s bine

Spre ceva

Miliardele de gânduri, de senzaţii, enervantele păreri de rău, istovitoarele aşteptări.
Mi-ar plăcea să le pot eradica, să mi le smulg din inimă cu tot cu rădăcină, să trăiesc altfel. Nu ştiu nici eu cum. Şi trece timpul, mă uit zi de zi cu ochii minţii la mine, mă văd învârtindu-mă printre aceleaşi gânduri, senzaţii, păreri de rău şi aşteptări, ca pe serpentinele micuţe ale unei parcări cu multe etaje. Se termină ele, odată şi odată, ajung sus cu inima ameţită, ochii împăienjeniţi şi stomacul ghem, la momentul la care văd cerul senin deasupra capului şi la momentul la care îmi permit să pun frână. Şi să o iau, cu calm şi mintea limpede, de la capăt: ambreiaj, a-ntâia, semnalizez şi virez spre ceva.

...

După cum se poate observa cu ochiul liber – în urma postării pe care tocmai îţi arunci ochii – Carmensita şi Amalia au plecat, deci sunt singură şi, ca să nu răspund la telefoane insistente care m-ar conduce la complicaţii şi mai mari, îmi fac de lucru. Până Hellen face nush ce şi poate vorbi cu mine, îmi caut să-mi cumpăr o maşină (da, chiar, pe principiul „în rest le am pe toate”). Ei, şi de aici, gândidu-mă cum să fac bani pentru amintita maşină, mi-am amintit din nou că mi-ar plăcea să mă fac cititor profesionist de cărţi. Aştept oferta financiară din partea miliardarului/miliardarilor care nu ştiu să citească. Deşi, iată, până la urmă, o dăm ca în 1001 de nopţi despre care de curând am aflat că e din Marrakesh. Olé!

Later update: Recitesc mâine, că azi am băgat prea multă bere!

A question of trust

În foarte puţini oameni am încredere. Cred că-i număr pe degetele de la o mână. Şi pe măsură ce trece timpul, parcă şi cei din zona 2, în care aveam încredere limitată, scade. Cam trist.
În altă ordine de idei, în contextul în care simt nevoia să-mi revin, să mă regăsesc, să mă trezesc într-o dimineaţă aşa cum mi-ar plăcea – cumva, cumva, acel „cumva” care s-a pierdut undeva, unde l-am lăsat? – zilele trecute au fost absolut ireale.
Am trăit amintiri din trecut, am găsit oameni pe fb şi pe viu, ireal.
Nimic nu se întâmplă fără sens, nimic, niciodată, şi aştept încă să aud, văd şi înţeleg problemele care mă macină, rădăcina lor şi soluţia.
Sunt o raţională iraţională. Dar nu mă mai trageţi în piept, că mă oboseşte.

Ah, şi, mai ales, NU MĂ MAI CITIŢI dacă nu-mi sunteţi prieteni. Nu am numele pe blog, nici poze, nu are nimeni nici un motiv să creadă că eu sunt chiar eu. Şi nu scriu ca să vezi tu cum îmi merge, cu cine ies sau cu cine...

O să pun în fiecare zi mesajul ăsta (cu alte cuvinte, căci pot, vorba aia!) până când n-o să-ţi mai văd IP-ul pe blogul meu. E ideea Carmensitei. Lasă-mă naibii în pace, să mă simt Zen cum am io chef, nu mai avem nici o legătură unul cu celălalt. E problema ta dacă eşti prieten cu amicii mei. Pe bune!

Dedicaţie pentru mine

Lucrurile se repetă. Când aveam 19 - 20 de ani, prietenii îmi spuneau "nebuna clasei". Azi un prieten mi-a făcut o dedicaţie muzicală. Nu s-a schimbat nimic, e doar o chestiune lingvistică.

Două întrebări cinefile

Cum fac şi eu să văd filmul ăsta? Dar pe ăsta? Are cineva DVD-uri (prefer ne-furate, dar mă rog, pentru amorul artei, ce nu face omul?). Sunt între 23 şi 27 august la Bucureşti şi între 27 - 31 la Braşov.

Sex pe plajă

Link. Articolul ăsta mi-a amintit de recomandarea făcută de un prieten când eram proaspătă în ale ieşitului noaptea prin Bcn: "Ai grijă pe plaja aia, că nu e nimic romantic să te împiedici la tot pasul de prezervative. Folosite!"
Aici nu primeşti amendă dacă umbli nud pe stradă. Cică sunt două personaje care o fac, cum eu personal nu le-am văzut, nu pot garanta.

Eu? Niciodată...

Dacă mai citesc un pic din Dear old love o iau razna, căci în ultima vreme am impresia că trebuie să mă hotărăsc la cine mă gândesc. Am obosit aşa, în general (ceea ce, în esenţă, chiar vroiam) de tot şi de toate, căci viaţa asta nu e de mine. Nu m-am simţit atât de tâmpit nici la 20 de ani (dar cum aia referinţa, nu se pune: Gimme back those years, please!).
Aşa că zic să o iau pe curat, ceea ce-mi place grozav, să văd de pe unde mă adun şi înspre ce. S-a identificat zic, de către mai mulţi oameni, că sunt exxxx-trem de răsfăţată. Deci pe principiul „dacă trei îţi spun că eşti beat, te duci să te culci”, am ales să-i iau în seamă. Să vedem unde ajung.
Ah, şi încă ceva: pot o grămadă de chestii, trebuie doar să mă gândesc că pot şi să nu o mai dau pe placa „eu? Niciodată...”. Proud of me, Hellen? Căci încă mă raportez la alţii, dar din ce în ce mai puţin. La dracu’ cu toţi, viva Io.

Ce mi-ar fi plăcut textul ăsta acum vreun an!

Link.

DM

GAHAN: I remember, when I was a kid, I could fake it pretty good. I had lots of different groups of friends. There were kids that sort of went to gigs and discos, the kids that hung out on the street and stole cars and stuff like that. I never stayed long enough for anyone to really get to know me, and that seems to be a bit of a pattern in my life. I think Martin [Gore] and I were both like that. We grew up with similar backgrounds. We both had stepfathers who we thought were our dads but weren’t. We grew up in a similar sort of distrusting way. So, you know, there are a lot of people like that out there—and I think Depeche Mode music somehow appeals to the oddball, to the person who is looking for something a little bit different.
From here.

I'm going to UK, I'm going to UK

Cohen

Pe 21 septembrie, Palau Sant Jordi, Barcelona. Mai sunt bilete la 56 euro şi mai scumpe. Vine cineva?

Ce-am obosit!

Abia aştept să ajung acasă, să scap o vreme de lumea virtuală, să trăiesc cu oamenii pe care îi pot suna pe mobil şi nu pe skype, să-mi umplu singurătatea cu conversaţii.

E exagerat de cald!

Am 30 de grade Celsius în casă şi e 12.30. Noaptea!

Mă doare capu' şi jur că nu voi mai fuma!

O seară care a debutat bine, o noapte abracadabrantă şi o zi care a început la 16.00. Mdea! Mă întorc la ce ştiu eu cel mai bine să fac, adică să nu-mi petrec restul vieţii pierzându-mi timpul.