Merge cineva?

Să facă o poză. Poate e deschis şi când voi fi eu acolo.

Din interior

My inner self face chestii ciudate în ultima vreme. Pozitive, dar ciudate. Evoluez spre ceva, ce chestie, cine ar mai fi crezut!

I felt inspired by this (via Mihoane)

Instead of wastead gifts around
Instead of losing all we have
Instead of dreaming of a man you'll never have
You'd better breathe with me and feel...

Instead of planning and debating
Instead of shaping my own dreams
Instead of dreaming of a son you'll never have
You'd better breathe with me and feel...

You can buy me with a coffee
I'm so cheap...

Instead of letting distance talk
Instead of losing all we have
Instead ofdreaming of a man I'll never be
You'd better breathe with me and feel...

Instead of juding day and night
Instead of wasted time on both sides
Instead of guessing what the hell went wrong with me
You'd better breathe with me and feel...

You can buy me wïth a coffee
I'm so cheap...

Elysee

Am fost în vizită.

I really don't think

I make myself understood.

Cine mi-a trimis mailul ăsta?

De două ori?
Want to defy aging? Check out Susan's Blog

Sper că le-a trimis şi celorlaţi prieteni de-ai mei, că am unii care împlinesc (cu graţie) mai mulţi ani decât mine.

Recovery

Oamenii se uită cu atenţie la mine, şi, dacă îi cunosc mai îndeaproape (desigur, totul pe messanger, ei nu sunt aici, doar Alex si Sabina, bafta mea!), le spun cu un zâmbet pe buze: „Nu sunt prea bine”. Ei se blochează, zâmbesc, la rândul lor, şi-mi dau replica de aur: „O să te descurci, eşti o fată puternică!”.
Este exact opusul lucrului care m-ar ajuta: nu, nu sunt o fată puternică, sunt nedumerită, nu ştiu să aştept, cu atât mai puţin să iau hotărâri bruşte (nu de alta, dar le-am mai luat înainte, am continuat să trăiesc fără să mă uit peste umăr, iar rezultatul a fost o mare grămadă de gunoi băgat sub covor).

****
Mă uit pe internet, citesc despre „micile” tulburări de personalitate, despre cum să recunoşti „mental distress”, îmi vine să râd, căci ştiam să citesc în engleză şi acum câteva luni (deci de ce n-am făcut-o?) şi mă visez singură în casa de la Timişoara, de pe Telegrafului 101, cu pisica Ozzy, cu poeziile şi desenele amicilor lipite pe pereţi, fără telefon (mobil nici nu exista!), fără televizor, fără internet, singură cu mine şi cu cărţile mele. Şi atât de fericită!
Luai nişte decizii undeva cândva care păreau, pe moment, fără impact. Şi, ce să vezi, mi-au schimbat tot drumul, mi-au buşit şinele, m-au făcut să-mi sară captatoarele (mai sunt troleibuzele alea grase cu captatoare în Braşov? Alea care mergeau pe Castanilor?). Bine, şi dacă deciziile astea nu se pot „ctrl + z”, ce se face cu ele? Copy/paste? Cut?

****
Cum planul în mai mulţi paşi pe care mi l-am propus va conduce, într-un final, la redobândirea „myselfului” de atunci, îi rog pe cei care m-au cunoscut aşa să nu-mi amintească de faptul că oricum nu am fost nicicând citavă la cap. E singura mea referinţă pozitivă, e singurul moment pe care am reuşit să-l identific ca fiind unul de „confort personal”, deci spre el tind.
Sugestii, comentarii?

Paznicul de la Boss

De câte ori trec prin faţa magazinului Boss, mă gândesc cu stupoare cu cât sunt mai scumpe hainele domnului portar decât ale mele.
N-am poză de acolo, dar am de la un magazin de copii.

Cum îmi place de mine

Dragii mei cititori, am o rugăminte: cine m-a cunoscut în zilele mele bune este rugat să amintească un mic detaliu despre acelea, căci încerc să reconstruiesc un tablou. Autoportret. E o mică poantă, dar şi felul meu de a zice că o să reuşesc (orice mi-am propus).

Prolece na moje rame slece

Palau de la Musica (Catalana – sic!) este pe lista monumentelor care nu trebuie ratate de turistul de Barcelona. Eu l-am vizitat azi (ieri) pe dinăuntru, m-am minunat de florile fondante din ceramică, de incredibilul tavan, de candelanbre, de caii albi cu căpăstru de piele care încadrau scena (de sus, de la „cucurigu”, cum am văzut-o io).
Ei, şi la monumentul acesta (cam colorat, cam încărcat, dar mă mai duc să-l văd, că mi-o plăcut) am fost să ascult (că de văzut prea puţin) un concert cu... Goran Bregovic. Foarte, foarte tare. A îmbătrânit săracu’ (să fie mai mult de 10 ani de când l-am văzut prima dată, la Sala Olimpia din Timişoara, pe invitaţie, într-o tristă iarnă când nici măcar n-am vrut să ies din casă), avea părul cărunt, pantofi din piele de crocodil şi era aşa, la fel de şarmant ca de obicei. M-am cam plictisit la prima parte, dar când a început cu Ringe ringe raja nu m-am mai putut aşeza pe scaun (e ca şi cum m-aş fi dus la concertul ăsta la Opera din Timişoara, total nepotrivit). Nu mi-am amintit nici un cuvânt (nici ce înseamnă, nici cum se zice – ceea ce e explicabil, căci e o limbă pe care, practic, n-am vorbit-o niciodată, am tresărit la un „Bravo, majstore”, din sală), dar m-am simţit de milioane.
Aşa că la Mesecina deja îmi amintisem cum se zice soare şi mă bucuram şi mai tare. I-am trimis un mesaj de bine omului datorită căruia ştiu măcar cinci cuvinte pe sârbeşte, dar nu cred că era cazu'. Eh!
A cântat Ederlezi, în timp ce io am lălăit Djurdjevdan peste. Iar la întoarcerea acasă, Alexandra a găsit o melodie pe care o caut demult, căci pe vremuri îi ştiam versurile. Am avut o seară foarte, foarte bună (plus că ieri am primit flori de la un necunoscut, într-un bar). Să mă culc cu Plavi moj safiru, zic.

Ce-am mai râs!

Şi ca să terminăm cu circul legat de viaţa mea - se mai întâmplă lucruri, dar nici unul nu este aşa de grav ca în primul moment când se întâmplă (sau cam aşa ceva), să ne râdem puţin.
Cineva a ajuns la mine pe blog căutând "o poezie dar cu o pasarica". Sper că nu i-am înşelat aşteptările!

EU!!!

Mi-am speriat toţi prietenii, m-am speriat pe mine însămi, şi, până la urmă, pentru ce? Am luat decizia: eu sunt cea mai importantă. Există atâţia oamenii care mă iubesc, care cred în mine, care consideră că merit ce e mai bun. Atâta pagubă dacă fix acela nu crede. Pauză de singurătate, atât de binevenită.

Ultimul pariu

Nu ştiu ce să fac cu durerea. Până acum, nici măcar n-am ştiut că poate să vină de nu ştiu unde şi să pună stăpânire pe mine pe furiş, lăsându-mă fără răsuflare. Acum ştiu, şi, deşteaptă cum sunt, am aflat şi antidoturile. Haide, să vedem cine e mai tare. Fac pariu că o să câştig.

De timp liber

Un test deştept.

Cine nu crede în coincidenţe?

Mă dau ameţită de stres şi supărare pe net, îmi înnebunesc prietenii la telefon (convorbiri internaţionale, căci sunt aici din amor pentru un om?!?) încercând să mă binedispun. Şi pentru că nu cred în coincidenţe, o să-mi pun un zâmbet până la urechi în timp ce o să-i mulţumesc Domnului Inginer pentru Cher. Now on heavy rotation!

Morcovi

Am un prieten care are în grijă un căluţ, de marca ponei. Nu e al lui, dar îi face drag şi îl hrăneşte, şi presupun că-l răsfaţă (nu mi-a zis-o în atâtea cuvinte, dar presupun io). De câte ori mă gândesc la cum se duce prietenul meu cu morcovi la ponei (mi se pare că n-are nume, dacă are, i l-am uitat) mi se face aşa, cald în inimă.

Tanti españole

Mă duceam spre piscină, cu gândurile aglomerate când m-am împiedicat de două tanti pe trotuar, genul extrem de spaniol: peste 50 de ani, slabe, coafate, aranjate, îmbrăcate gen "piţipoancă". A treia ieşea din scara blocului (ei, presupun) şi le saluta pe "aşteptătoare" cu următoarea remarcă: "Ce sunteţi, dragă, aşa înfofolite (abrigadas, în original)?". La care alealalte încep să vocifereze: "Bine că te-ai îmbrăcat tu, dragă, sexi... O să ne furi toţi iubiţii!". Ce m-am râs în sinea mea...

Etica jurnalistică

Nu e prima dată când descopăr că în Spania deontologia jurnalistică e un pica diferită de ce am învăţat eu de la americani şi ce am aplicat în România. Am văzut atâtea fotografii îngrozitoare în paginile ziarelor că am ajuns la concluzia că aici sângele, rănile şi ororile sunt privite mai uşor. Nimeni în afară de mine nu tresare la vederea lor. Cred că, în esenţă, mă deranjează că nu mă pot apăra de ele. Azi dimineaţă, deschid newsletterele, iar cel de la El Pais mă întâmpină cu o poză cu un toreador sângerând. Chiar o fi ăsta singurul cadru care putea ilustra articolul despre incidentul de la coridă? Mi-e foarte greu să cred. Probabil a fost ales intenţionat.

A complicated life

What I consider to be a complicated life is nothing compared with what those guys "lived" in "Slumdog Millionaire". And the funny thing is that I saw at the same time with my mother, 3.000 km away.
A good, alert movie, a little bit scary and violent. "A British movie" as the Brit proudly present it.

Teoria conspiraţiei

Nimic nu mă enervează aşa de tare în ultima vreme (şi mă enervează atâtea lucruri încât cred că o să-mi explodeze capul, până la urmă) ca faptul că mi-am pus counter la blog şi acum văd de pe ce adrese/IP-uri intră oamenii să mă citească.
Cred că închid pe aici, îmi fac bagajele şi mă mut pe hârtie, măcar să scriu şi io o carte, să îngroş rândurile celor 23.778 de oameni care şi-au propus acelaşi lucru. Aşa zice aicişa.
Deşi, sinceră să fiu, mai bine încerc să fiu fericită, ca 20.438 dintre oameni. Oare ce e mai uşor? Îmi fac un sondaj.

PS: Acum am văzut că 14.188 dintre oameni au încercat să înveţe spaniolă. Hahahahahaha!

Emotional ecology

Aici.

Dumb

Sunt lucruri pe care le înţeleg şi lucruri pe care nu le înţeleg. Ăsta se încadrează clar (chiar defineşte, aş putea spune) lucrurile pe care nu le înţeleg. Next şi Preview pentru mai multe...

I-au dat drumul trenului...

L-am văzut aici, e drăguţ. Încă un motiv să vin acasă.
Am scris mai demult despre el (trenul) aici.

Nedumeriri urbane

M-am jucat cu noua mea jucărie vizitând N. Licăreţ (Bucureşti), Gh. Doja (Braşov) şi Telegrafului (Timişoara). Nu s-au nimerit pozele la fix (văd scara 3 în loc de scara 2 în B., partea cealaltă a străzii în Bv.), dar m-au entuziasmat. La Timi, însă, de-a dreptul m-am bulversat. Pentru că nu m-am putut orienta, iar din această cauză (ca să nu se zică de către unii că uit absolut tot) să mi se confirme că nu mai există marea clădire de pe Dorobanţilor colţ cu Calea Lugojului, şi anume vechea fabrică de păpuci Filty. Căci dacă e aşa, acoperişul casei pe care o ştiu prea bine se vede din două unghiuri.

Worth visiting

On Alex Galmeanu's blog, some intersting pictures and their legends. Bucharest, 1964