Ca să ne înţelegem…

Am fost în România dar n-am avut timp de mai nimic, căci am stat prostită şi m-am bucurat de tot. Aşa că îmi cer scuze faţă de toţi prietenii pe care i-am ratat şi promit să revin când oi avea timp (refren pe care mi-l cânt de, cât să fie, 16 ani de când am plecat de acasă, de la Braşov).
Vreau să zic doar „La mulţi ani!” din inimă, să mulţumesc de urările pe care le-a primit blogulache în lipsa mea şi să doresc tuturor un an excelent. Revin cu istorii despre ţara MEA în curând.

Recapitulare

A trecut mai dedemult anul de când sunt aici, dar fix în acea glorioasă perioadă eram într-o pasă proastă.
Azi sunt extrem de bucuroasă şi asimilez bucuria de azi, complexă, cu „tăierea moţului” meu de imigrant român, căci:
- o să continui să lucrez cu colegii mei;
- o să fiu editor;
- încep să vorbesc oarecum fluent limba españolă (azi m-a sunat pe mobil unu’ de m-a căpiat, tot încercând să afle cum mă cheamă!!!! şi am ştiut să-l potolesc – naibii!);
- au ridicat ăştia restricţia de lucru pentru români (o să scriu o dizertaţie elaborată pe această temă sau poate o să public reportăjelul pe care l-am produs acu’ ceva vreme);
- voi acasă de Crăciun şi au anunţat ză-pa-dă (să nu uit să mă dau cu sania pe Dealul Melcilor);
- sunt bine, sunt ne-deprimată (uau, de trei ori uau!);
- ascult 100 de hituri franţuzeşti vechi, am băut o bere şi n-am chef să mă pachetez la bagaj;
- am apucat şi eu să-mi cumpăr haine, că eram cu două sezoane în urmă (păi, se poate?);
- miroase a fericire!

Este!

Azi am primit două veşti bune: din ianuarie voi lucra ca editor (ura!, ura!, căci asta mi-e meseria!), iar Spania a ridicat restricţiile de muncă pentru români şi bulgari (ura!). Şi mâine mă duc la Bucureşti (încă un ura!, triplu)

Felices Pascuas y Año Nuevo!

Şi ca să nu spună nimeni că locuiesc degeaba în Spania de mai bine de un an de zile, mă alătur populaţiei şi trimit o felicitare ca din partea familiei regale. Adică asta de mai sus.

În mărinimia ei, familia a creat mai multe felicitări pe care le-a postat pe pagina oficială: www.casareal.es. Se pot descărca şi se pot trimite tuturor celor doritori.
Nu ştiu cine sunt copiii care le ilustrează, dar presupun că or avea ceva sânge albastru.

Recunosc, în necunoştinţă de cauză, când am descoperit aceste felicitări m-am pus să râd ca proasta (n-avem noi rege, dar o felicitare cu Băsescu ar da bine de Crăciun, nu?). Însă mi s-a explicat că şi în Marea Britanie (spre exemplu) oamenii îşi trimit unii altora felicitări semnate de Casa Regală, aşa că m-am ruşinat şi mi-am făcut autocritica.

Mi-a plăcut că aceste felicitări:
1. Nu sunt electronice (mare lucru că funcţionează site-ul şi cu altceva decât Explorer).
2. Nu sunt montate împreună - poza cu textul.
3. Sunt refolosibile: au mers şi de Paşti şi de Crăciun.
4. Sunt doar în spaniolă, în condiţiile în care în această ţară există mai multe limbi oficiale (fac pariu că catalanii - sic! - n-or să trimită aceste felicitări...).

Sângele apă...

Am tot felul de ticuri (da, mă rog, nimic nou), doar că unul dintre ele e recent. E involuntar, l-am descoperit de curând – mişc mâna aşa, incontrolabil, doar din încheietură. Nu mă durea, nu mă deranja, doar mi se părea ciudat. Însă de când am descoperit că am „copiat” inconştient acest gest de la mama mea, îmi place, mă surprind zâmbind când îl fac. Ca de exemplu... acum!

Despre imigranţi, cu dragoste

Parcă pentru a-mi îndulci gustul amar pe care mi-l lasă societatea spaniolă, dau - în căutare de noutăţi legate de Moratoria (aia prin care mi se interzice dreptul de muncă...) care ar trebui să se termine - peste o minunată campanie de integrare a imigranţilor.

Gând de Power Puff girl

Ca să-i dau ocazia lui D. să se plângă în continuare că sunt cheesy (şi ce, cântecul ăla cu Wham! e super-cool, habar n-ai!), revin cu ceva şi mai tâmpit: în timp ce-mi coloram aseară părul – descoperind cu stupoare că firele albe pun stăpânire din ce mai abitir pe mândreţea mea de podoabă capilară (chiar, oare cum aş arăta căruntă?) – mi-a venit în minte că am mare noroc că am emigrat în Spania. Căci culorile de vopsea predominante aici sunt închise, spre castaniu, cum ar veni (aşa cum, din amintiri, cred eu că am părul, varianta originală, fără subtitrare). Mă şi gândeam cum m-aş fi descurcat într-o ţară nordică, cu nuanţele de blond pai.

Meeeery Christmas!

Yaaaawning

Sometimes I feel like I’m missing an important part of my body, like I have to hurry up in order to get a normal movement out of my legs and hands. I can still type fast, but the thoughts I’m trying to place on the white electronic paper are slower than the letters... Well now, I’ll just laugh and look interested and maybe, just maybe, I’ll survive another day.
All this whining is caused by the fact that I am extremely bored. At work: I need something to make my brain spin or all my neurons will fall asleep (or worse).

I’ve received a nice Leapsha from D., I’ll deal with it later (love it though).

Fresh air for my brain

I've been there, I've been there...

Cado' de câine şi pisică

Carmencita, promit să-i aduc lu cuţu tău o carte din această colecţie.
Şi o să caut ceva special şi pentru iepurele lu' Patrocla. Oare Cincila lu' Cri ce citeşte? Fac pariu că o să am cel mai mare succes cu cincila, din cauză că vorbeşte limba spaniolă (sau nu?). Să se verifice, vă rog, înainte de Crăciun.

Christmas decorations in Bcn

As last year I was extremely busy feeling sorry for myself (and for my recent condition, that of an immigrant), I haven’t noticed the Christmas decorations on the streets. This year I have eyes for them, but from that to immortalize them in pictures… Well, let’s just say I’ve asked someone if I can borrow the pictures with the declared purpose on publishing them on my blog.