Flysch

Mi se pare că blogul ăsta se simte la fel de părăsit ca şi mine însămi, care trăiesc de vreo lună pe muchie, veşnic obosită, stresată şi dându-mi impresia că sunt cu adevărat capabilă (că pot!); nu de alta, dar e mai simplu să-mi păstrez jobul ăsta, unde oamenii sunt mişto, decât să caut altul.



Încă nu s-a terminat, evenimentul care m-a pus la zid va fi abia săptămâna viitoare la Bruxelles, dar am un mic interval de scris dintr-un motiv extrem de prozaic: mi-e rău. Am fost ieri seară la ziua unui coleg care a pregătit o găleată de guacamole şi trei tăvi de tiramisu (ar fi făcut el şi pizza şi spaghetti, dar invitaţii nu mai putea a îngurgita), am mâncat ca descreierata, drept care azi zac, victimă a propriei dureri de burtă.



Şi neavând eu ce face, am descărcat pozele din aparat. Cum Granada merită un text mai romantic şi mai special, postez poze de astă vară, din Ţara Bascilor, de la Guipuzcoa, de la urteberiionii 1 şi 2.


Locul fotografiat este aproape de Berri-ul (pensiunea) unde am locuit, la 1 km de mers pe jos prin pădure, prin iarbă.

Fenomenul se numeşte flysch.