Ce-am făcut, ce n-am făcut

Am reuşit să termin cu bine sarcina, invitaţii - peste sută, dl. Ministru prezent la apel (chiar m-a făcut mândră – a vorbit liber, frumos, fără ifose). M-am simţit, şi de această dată, ca un copil (am renunţat, de ceva vreme, să mai sper că mă voi maturiza, cândva), mirată de privirile rătăcite ale bărbaţilor şi de seriozitatea cu care am fost tratată.
Am mai reuşit: să mă văd cu fetele, la o ciorbă de burtă şi nişte papanaşi (în această ordine), să râd bine (dar bine!) cu ele (Helen a fost într-o formă de zile mari, ca şi Daniela şi Gabi şi Rux şi Ruxi şi vară-mea, care a zis până şi povestea cu mamografia), să beau nişte beri, să închid un cont şi aproape să-l închid şi pe celălalt, să merg la Braşov unde mi-a îngheţat direct nasul (dar ce frumos mi-a îngheţat, mai vreau!), să mă plimb pe Republicii, să stau la o tacla cu mama, să mă râd cu Patrocla (care m-a şi plimbat cu maşina-măgar), să mănânc un KFC adevărat.
Ce n-am reuşit: să merg în toate locurile frumoase (ceainăria, străzile de prin Romană şi cele de prin cartierul meu), să mă văd cu Gaba, Robert (ochiul a mai făcut o excursie), Dani, Cami, Stanca (şi alţii, dar de ei mă doare mai tare).
Totul a fost scurt, n-am apucat să mă bucur de soare şi m-am întors repede înapoi. Mda. Am citit mai înainte la cineva pe blog că a primit pricomigdale de la părinţi; mie mi-era poftă de aer, nu ştiu cum, de aer de Braşov... Ei, nu, că e frumos şi aici (mai ales aerul, umed, aşa...).

Warning: de bine, despre Bucureşti

Am ajuns acum câteva ore aici. Stau la hotel, ca neoamenii, că am venit cu treabă. M-am plimbat puţin pe străzi, prin centru, cu colegele care, înainte de a vedea oraşul, au considerat că va semăna cu Sofia, care li s-a părut „sărăcuţă”. Well now, şi-au schimbat părerea (clădiri frumoase, terase elegante, oameni bine îmbrăcaţi).
Deşi e frig ca naiba, am haine aiurea în bagaj (nu suficient de groase), sunt obosită, mă doare spatele, nu sunt prea bine nici pe plan personal, ei bine, zic, în ciuda tuturor acestora, îmi place mult să fiu aici. Pot să-mi imaginez cum ar fi să locuiesc iar acasă.

Uragan pe scuter

Azi n-am făcut nimic interesant, doar ce fac de obicei. Dar doi dintre oamenii pe care îi cunosc au făcut chestii.
Primul, M. de la Cluuuuj, şi-o luat scuter. Negru. Şi îl conduce cu plăcere, închizând ochii când trece prin intersecţii.
Al doilea: colega mea Clotilde (singura persoană pe care o cunosc care posedă un apartament la Veneţia) a fost la Havana în timpul uraganului (nu ştiu cum îl cheamă, că n-am urmărit ştirile). Şi azi a povestit că, în afară de întârzierea de două zile la întoarcere pe care acest dezastru natural i-a provocat-o, totul a fost în regulă. A fost extrem de impresionată de faptul că autorităţile erau foarte bine pregătite să întâmpine vijelia.
Fapt confirmat cu câteva zile înainte de Daniele, care a fost, la rândul lui, la Havana, cu ani în urmă, în timpul altui uragan. Lui i s-a întâmplat ca fix la sosirea pe aeroport să pornească vijelia, să ajungă cu greu la hotel, iar la recepţie, odată cu cheia, să i se dea următorul sfat: „încuiaţi-vă în baie, vă rugăm, până vă anunţăm noi că puteţi ieşi!”.

Titluri ciudate de cărţi

Sau cărţi cu titluri ciudate.

Găsit, râs, postat

Nu mai ştiu cum am ajuns aici, dar am avut două minute libere să descarc filmuleţul de prezentare. Nu mai ţin eu bine minte sau în faţă la Cocor chiar NU sunt copaci?

De scris

M-am gândit să scriu o carte. Într-o zi, nu acum, că nu sunt coaptă (până ajung eu să mă fac mare, sigur ies la pensie, dar mă rog, te mai uiţi?). Dar... M-am gândit că nu o să pot schimba niciodată numele personajelor. Like D. e D., Cri-Cri e Cri-Cri, Gaba e Gaba, Mihoane e Mihoane şi tot aşa. Şi apoi, cine ar vrea să citească o carte cu personaje reale? Şi o carte care e, de fapt, viaţa mea. În plus, trecută, nu viitoare. Eh! Mai bine mă duc să înot.

Discuţii

Am fost aseară la un vin cu un amic din România venit aici în vacanţă. Un amic ziarist, cu cultură, vocabular, stil şi interes în discuţii. Şi, la sfârşitul celor trei ore de vorbit despre orice (marea gaură neagră ce va să vină, conchistadori, Viena), am înţeles că astea sunt discuţiile pe care doar doi români le pot purta şi care îmi lipsesc mult.

Are mama un geniu de fată

Din poziţia semi-culcat, înghesuită pe canapeaua de două persoane, durerea de cap pare suportabilă, permiţându-mi să dezvolt aberaţii.
Şi una dintre ele, care m-a lovit văzând în ce dată suntem, se referă la faptul că acuşica e ziua mea. Nu's genul să mă deprim din atâta lucru, iar pentru a contracara efectele neplăcute am cumpărat bilete de avion şi de intrare, am rezervat hotel şi mă voi duce la... Alhambra! Şi de bucurie că imediat se va petrece momentul, postez asta.

Help!

Durerile mele de cap au atins apogeul, azi noapte una mai revoltată m-a trezit din somn. Cred că a venit momentul să cer ajutor (şi nu, nu de la medici, cel puţin aici, o s-o fac în România - ăştia m-au trimis acasă, că sunt bine).
Aşadar, cine ştie remedii alternative, fitoterapeutice sau homeopatice pentru sinuzită cronică sau acută, îl/o conjur să mi le împărtăşească. Azi încerc inhalaţiile cu sare marină recomandate de mama. Altceva?

Soarta

Azi, fix când aveam eu una dintre zilele cele mai ocupate ale ultimelor şase luni, primesc un request pe mess (online, da, n-am jucăria instalată şi vorbesc doar cu mama, că e important). O fată, îi dau Add şi o întreb cine e. S-a dovedit a fi o bună prietenă de-a mea de care nu mai auzisem de ani buni (să tot fie vreo cinci, şase) şi pe care, ce să vezi, o cununasem, cândva, la prima ei căsătorie (îmi amintesc şi acum cum m-a rugat să nu-mi zburlesc tare părul pentru mersul la biserică şi cum D. fix zburlit mi l-a aranjat). Ei, ea a divorţat, n-am mai lucrat împreună şi viaţa ne-a despărţit. Am văzut-o cum vreo trei ani, la un eveniment social. Se recăsătorise şi îi mergea bine. Şi azi o regăsesc, mă bucur ca un copil (ăsta este unul dintre principalele efecte ale imigrării: prietenii rămaşi sunt incredibil de valoroşi) şi îi promit că dau un semn când ajung în ţară (şi anume fuguţa, peste cam două săptămâni – de unde şi aglomerarea de la lucru, căci muncesc cu sârg la ceva!). La care ea mă lasă paf! şi-mi face pielea de găină: „Locuiesc la Barcelona!”. Fapta s-a petrecut de dimineaţă, dar eu şi acum, povestind, simt fiori pe şira spinării. In-cre-di-bil! La 2,500 de km şi ani buni depărtare mă regăsesc cu ea. Viaţă, viaţă...
Să mă duc să mă culc, zic, că am zis ce-aveam de zis. Şi acum îmi veni în minte, de altfel, că oarecum similar m-am regăsit şi cu Gaba, după un catralion de ani de distanţă (Gaba fiind prietena mea din şcoala generală, de când aveam şi eu ani sub 10). Şi cu R., care mă ameninţă că-mi ia carotida dacă scriu de ea la mine pe blog. Nah! Să te văd ce-o să-mi faci.

Bilingv

Am primit un mesaj pe e-mail. Prima dată când l-am citit, părea a fi scris în română. A doua oară (că parcă nu eram sigură), în engleză. Am decis că ajunge pentru azi şi mă împachetez să mă duc acasă.
Sunt convinsă că mâine o să-mi fie foarte clar în minte în ce limbă este.

UP-DATE: Mai odihnită, dar cu durere de cap, am descoperit că era în engleză.

Chanson

Când primul ministru al acestei ţări (care are rege, dacă vă întrebaţi) a făcut guvernul şi a inclus nu ştiu câte femei îl el, făcând apoi o grămadă de publicitate pe tema asta (fotografiile extrem de circulate în care apărea DOAR alături de reprezentantele sexului frumos mi-au produs o oarecare jenă, deşi sunt destul de feministă), m-am cam enervat. Nu că femeile nu pot să aibă acelaşi randament ca bărbaţii (dovada vie fiind chiar eu!?!), dar...
Ei, acest "dar" vine de la faptul că la Apărare a fost numită o duduie pe numele ei Chacon (eu o alint Chanson...), o blondă aflată într-o relaţie cu un domn cu care tocmai produsese un copil. "Tocmai" în sensul că a fost numită ministresă când era gravidă în şase luni sau cam aşa. Ei, şi s-a dus doamna, odată numită pe post, în Irak, să viziteze trupele (prima mea senzaţie la vederea pozelor a fost de milă, că era cald acolo şi suferea), apoi a născut şi nu s-a mai auzit nimic de ea (ceea ce mi se pare absolut evident, căci naşterea, din câte am auzit eu, implică alăptare şi alte chestii care te împiedică să mergi o vreme la serviciu - nu?).
Iată însă că a trecut, probabil, momentul de înţărcare a copilului, şi vacanţa, iar doamna Chacon s-a întors la lucru. Ca să decreteze ca urgenţă ajustarea uniformei militare pe trupului femeilor (care, zice la articolul citit de mine, este diferit de al bărbatului - nu, nu discutăm calitatea jurnalismului din La Vanguardia). Şi, în plus, a lansat ideea câtorva programe pentru a-i ajuta pe părinţii militari să se descurce mai uşor cu copiii pe perioada vacanţelor...
Well now, bravo ei! Îmi şi imaginez acelaşi personaj la acelaşi minister într-o ţară zbuciumată, ca Georgia.

Să-ţi iei liber de acum!

Pe 12 noiembrie sunt la Bruxelles.

Uau

Aici.