5

Astăzi a fost ziua a 5-a (Fairy zice că m-am încurcat, și dacă e pe așa, ce să mai numărăm?). M-am gândit absolut toată ziua cât de cool ar fi să fumez, să simt gustul mentolat (dada, fumam mentolate, după ce, prin 1998, am citit în revista „Avantaje” că așa te poți lăsa, trecând pe astea pe care nu le suportă nimeni – ei, ce să vezi, surpriză!, mie mi-au chiar plăcut), să-mi aprind țigara. Un tip cerea la oameni pe stradă foc și m-am gândit că aș putea să-i ofer eu. N-aveam, evident. Căci eu nu mai fumez. Ei, una peste alta, am supraviețuit. Să vină cea de-a șasea zi, zic. LATER UPDATE: Încă-mi vine să fumez! N-am ce (adică am, dar nu aia vreau).

Ziua 4

Azi dorm în front, dar n-are cum să fie de la lăsatul de fumat (m-am gândit că e de la prea puțin somn, încă n-am decis, mai investighez). Ieri, chiar și după cel mai greu moment al zilei, teleconferința cu clientul, m-am ținut tare. N-am fumat și nici nu fumez. Yeeeeeey! LATER UPDATE: O să pierd numărătoarea, că nu-s bună la matematică. N-am mai fumat de vineri seara, deci sâmbătă a fost prima zi din noua mea viață. Calculăm când ne trezim mai bine.

Remember

"Remember that everyone you meet is afraid of something, loves something and has lost something."

Jurnal de nefumător – Episodul 1 – Primele trei zile

Cum altă idee mai creață nu mi-a venit și cum deja am încercat să scriu cu creionul pe hârtie, dar din pricină de caligrafie ilizibilă care produce o neînțelegere cumplită a textului așternut (iar mie mi se pare foarte important să pot reciti) ce (hieroglife, cum zice limba de lemn) am înșirat, m-am întors în prielnicul mediu internaut, atât de drag mie (dadada, și ce?, trăiesc online, aia e).

Deci (tocmai mi-a trecut prin cap că ar merge o țigară la berea asta, dar a trecut, uf!), m-am lăsat de fumat. Ceea ce nu e straniu, căci nu e prima dată. Doar anul trecut (2010, that is) m-am lăsat prin martie, prin iulie și prin septembrie. M-am reapucat cam după două luni de trăit bine mersi fără fum (nu, nu știu de ce, de vită, presupun).

Ultima dată m-am apucat de fumat în răstimpul locuit la hotel, când mi-au dărâmat ăștia baia și când clientul european căruia îmi dedic eu cele aproximativ 10 ore de lucru zilnice pretindea să terminăm proiectul la timp (hm!). Totul s-a terminat cu bine, și șantierul și proiectul, dar eu m-am trezit din nou fumătoare. Ei, aia e, mă las iar.

Două luni și ceva mai târziu, eu, însă, tot pufăindă, tușindă, strâmbândă din nas la mirosul propriului păr și al aromei de cremă de mâini combinată cu tutun (sau ce rezultă din arderea lui) mă găseam. Am mai luat de câteva ori „măsuri” pe durata a maxim două zile.

Odată noul an început, rezoluții, alea, alea, eu fac un nou pas înainte pe calea nefumătorului: cumpăr cartea lui Allen Carr (aia, celebra, chiar varianta dedicată sexului meu - în fine, iar divagăm!) și – mai important – mă apuc să o citesc. După primele pagini (ea este un soi de propagandă scrisă alert, într-un minunat stil oral american, care are ca principal rol acela de a-ți băga în tărtăcuță niște „adevăruri” de netăgăduit legate de acest „filthy habbit”) mă prind că nu fac parte din target... Îi dau, totuși, o șansă, căci domnul Carr pretinde că va explica pe parcurs (subliniind că trebuie să citești până la capăt) de ce e greu să te lași susținut doar de propria ta voință (când ajung la explicația cu pricina, o comunic și publicului interesat).

Însă nu cartea m-a convins acum, ci vizita lu’ Fairy, care, data trecută când mi-a călcat pragul. m-a ajutat (zicându-mi „decât” nimicuța) să mă opresc din făcut niște mari prostii (nu zic detalii, că mi-e rușine) pe care le cam executam on daily basis.

Așadar - și atât mai zic – azi m-am gândit la fumat când am plecat de la serviciu, visând la cum inhalez pârdalnicul gust (sau o fi aromă?) odată ce ajung acasă. Când mi-am amintit că m-am lăsat am oftat un pic, am zâmbit (căci eu sunt o pozitivă) și am intrat la parfumerie să-mi cumpăr un șampon pentru păr ondulat (nu cred că i se poate da foc cu bricheta, deci sunt în siguranță).

De atunci până acum (să tot fie vreo două ore), am băut două beri (bine, jumate din una am vărsat-o pe masă – din greșeală, nu de draci) fără să – subliniez – simt nevoia să fumez. Mai vedem mâine ce vitează voi fi fiind!

Cine ești, măi dragă?

Cum a ajuns un om ca acesta printre prietenii prietenilor mei? Îmi tot dă add pe Facebook după ce l-am șters, la ultima curățenie generală. I-am ascuns cererea, căci ce altceva să fac? Omul insistă.

În fine, azi mă uit pe profilul lui (total la vedere, desigur), poze, wall, și văd că și-a schimbat website-ul. Dau click. Surpriză! A broken link. Ei, nu-i nimic, ștergem www-ul din față, că după știința mea blogurile rareori au World Wide Web.

Hm, the link is still broken. Cercetez cauza, descopăr că omul nu și-l făcuse, ca noi toți, la wordpress, ci la worldpress. Din a treia încercare (nu există worldpress!) pătrund în lumea individului ca să dau - peste ce credeți? – peste două posturi micuțe care fuseseră postate în paralel și pe FB. Domnule dragă, scuză-mă, eu sunt un om cu pretenții, iar pretenția mea principală este că dacă vrei să fii interesant, fii naibii un pic atent. Pe bune! Ca să nu mai vorbim că sunt probabil singurul tău cititor de blog, căci ceilalți n-au știut ce să șteargă ca să poate ateriza acolo! Of!

Photo

Photo: "

"

Dintre toate

Lucrurile pe care aș vrea să le spun
Dintre toate lucrurile pe care aș vrea să le fac
Eu le fac doar pe cele
Și le spun doar pe cele
Pe care aș vrea să le evit...

Addicted

"

Stand right here in silence

"

Srećna Nova Godina!

Timișoara e un loc magic din care, e adevărat, pe vremea în care locuiam acolo, abia așteptam să scap. Ei, timpul a trecut, m-am mai luminat și eu (puțintel) la cap. Nu m-am mai întors acolo decât de câteva ori.

O dată, memorabilă, de altfel, chiar înainte de a mă mărita, m-am năpustit spre oraș ca să mă întâlnesc cu un băiat de care mă îndrăgostisem (desigur, el fiind altul decât viitorul meu fost soț - se înțelegea de la sine?). Scopul oficial al deplasării era să-mi probez rochia de mireasă, ceea ce am și executat...

Următoarea mea vizită la Timi a fost când am sărbătorit întâlnirea de 10 ani de la terminarea facultății (l-am cărat și pe ex-ul meu spaniol cu mine – era mașina lui, iar D. băuse până seara târziu, dar nu cred că d-aia l-am luat și pe el – drept care a trebuit să-l tai din toate pozele cățărate pe Facebook). Băut bine cu Borco, jucat darts (dar parcă nu eu) și dormit (cumva) la hotelul din centru.

La care hotel aveam să mă întorc în 2010, când am avut treabă de serviciu la Timi. Magic, zău. Ningea de rupea, era un frig de crăpau pietrele și în prima seara în oraș cu Alex am cunoscut doi... spanioli.

Ah, am uitat popasul de două nopți după aterizarea pe Budapesta (dintre care una pe Intrarea Zânelor :D) și încercările succesive (și nereușite) de a lua un tren spre Brașov (așa că am luat un microbuz până la Oradea, să-l văd pe Mihoane, apoi un tren spre București, că aveam treabă, ajungând în final de Crăciun acasă, însă după Crăciun – în fine, mama m-a iertat).

La ultima vizită, același Borco m-a plimbat cu motorul (cu maaare viteză, să mor de frică, nu alta), iar Timișoara a devenit (pentru totdeauna) o nostalgie.

Ei, și începusem cu „La mulți ani”, căci s-a schimbat și la ei anul, iar mie mi s-a făcut dor de o baclava (cu accent bănățenesc) și de căutarea monedei norocoase (eu o găseam tot timpul, spre disperarea fostei mele soacre, care nu mă – prea – înghițea).

Acestea fiind spuse, să reamintim publicului cititor că Timișoara este locul unde conviețuiesc 17 minorități (da, da, am scris eu un articol despre asta, documentându-mă la primărie, cred, primind datele cerute, cum era pe atunci, pe fax. Ce vremuri!).

Frumos loc, să îl revedem cu bine, zic, că tare mi-i drag de el acum!

Spanglish

During the presentation I kept getting distracted because the partner who didn’t know english...: "During the presentation I kept getting distracted because the partner who didn’t know english would type into a little machine that looked like a labelmaker, then he’d look up, puzzled, and type again on the machine.
Halfway through the presentation it dawned on me that he was typing the filler into an English to Spanish translation device, and couldn’t get “Lorem ipsum dolor” to translate. I lost it halfway through the presentation. Luckily, they had a sense of humor."

Please email me back the file...

"Please email me back the file. I sent you the only copy I have.": "“Please email me back the file. I sent you the only copy I have.”"

Jar of Change

My jar of change is full. You have only to say “Yes.”

Marrakesh, mai

Mergem, mergem. Ce bucurie!

Și a început anul nou...

În București ningea ca-n povești, cu părere de rău am părăsit vremea mult prea rece pentru mine și m-am întors acasă. Unde primul lucru important pe anul ăsta a fost să comand niște cărți de pe Amazon: cum să te lași de fumat (a celebrului domn Allen Carr) plus cum să slăbești fără dietă (a aceluiași domn), în speranță că voi scăpa de cele patru kilograme pe care le trambalez (zi de zi) după mine de vreo șase luni (dar care n-au fost suficient de importante ca să mă enerveze (aceste vremuri au apus, din fericire), iar în plus, două ghiduri de călătorie de la Cadogan: Toscana și Marrakesh.