Jos şi sus

Mi-a spus cineva de curând o poveste: că atunci când eşti la pământ trebuie să stai liniştit acolo şi să înveţi din tot ce ţi se întâmplă. Că, după părerea lui, aşa e viaţa: sus, jos, dar că majoritatea oamenilor când sunt jos se luptă să fie iar sus şi nu învaţă nimic din pilda ce li se oferă când sunt la pământ. El a produs filosofia asta în vreme ce îşi făcea meseria, cu camera de filmat pe front, în războaiele lumii. Desigur, eu nu sunt în război decât cu mine însămi.
Că sunt jos, n-am absolut nici o îndoială, lucrurile au mers din prost în mai prost: trebuia să împart apartamentul cu cineva care s-a răzgândit în ultimul moment, ceea ce m-a făcut să pierd, dintr-un foc, nişte bani, şi mult timp să caut – repede – alt loc de locuit. Am găsit, nu perfect, dar tot e ceva.
Ca să mă mut, mi-am luat o zi liberă, pe care mi-am petrecut-o în pat, căci am fost răcită cobză. Prietena care trebuia să vină cu maşina luni, să mă ajute la mutat, a vândut-o sâmbătă. Am închiriat o maşină, dar, din cauza aceleiaşi răceli, am fost nevoită să-i cer fostului meu iubit să facă pe şoferul, căci frisoanele nu-mi permiteau să conduc prea bine.
După al doilea transport de lucruri de sus în jos, de la etajul 7, ascensorul s-a stricat, lăsând televizorul – piesa de rezistenţă – sus, în casa veche. Am executat transportul numărul 3 – cutiile cu cărţi, evident, rămăseseră printre nefericitele care au fost coborâte pe scări – la ora 10 seara, când nu-mi mai simţeam nici mâinile, nici picioarele, şi când şi-a amintit şi stomacul – fix atunci – că am uitat să-i dau de mâncare toată ziua.
La culcare, am făcut un duş jumătate fierbinte, jumătate rece ca gheaţa, căci boilerul s-a oprit pe parcurs. După o ultimă ţigară fumată pe balcon, când am tras ruloul în jos – să nu mă vadă toţi vecinii cum dorm – el s-a precipitat spre jos prăvălindu-se la podea cu totul (şi închizându-mi şi ţigările prizoniere afară). Azi e mare nevoie să vină cineva să-l repare, căci mâine vin oamenii cu maşina de spălat care, evident, se va instala pe balcon.
Considerând eu că acestea sunt suficiente şi recunoscând că nu m-am opus nici o secundă stării de fapt, ci am luat-o ca atare, căutând soluţii, mărturisesc că am învăţat ceva: că nu ajută la nimic să te enervezi. Ceea ce nu înseamnă că nu-mi vine să plâng de ciudă, dar mă abţin, că mâine cine ştie ce mai vine.
Să fiu anunţată, vă rog, când vine urcuşul spre în sus, căci altfel mă ia pe nepregătite şi n-o să mai ştiu cum să-l tratez (poate, Doamne fereşte, îl confund din greşeală cu ceva rău).

Post-Cohen

N-am mai scris nimic pentru că încă nu ştiu dacă a fost o idee bună sau proastă respectivul concert. Oricum, mă mut dintr-un apartament în altul, sunt răcită cobză şi însuşi procesul de mutare e extrem de deprimant.

Cohen, azi

Sper.

Later edit: A fost wow! Scriu mâine mai lung, că acum mor de somn.

?

Nu sunt atât de puternică cum cred ceilalţi, dar, mai presus de asta, nici atât de slabă cum cred eu.

Cărţi

Vorbesc de vreo două ore cu C. despre cărţi (şi despre faptul că uit limba, am scris "mândrii" şi nu mi-am putut aminti cum e corect, plus că deschid dexonline tot mai des! Înnebunesc de draci).
Nu mi-e dor de cărţile mele, după ce mi-am petrecut o duminică întreagă separându-le pe ale mele de ale fostului soţ (majoritatea cadou de la unul către celălalt), nu le-am mai dat aşa mare importanţă. Le-am lăsat în România, nu mi le mai trebuie. Citesc de la biblio, şi-mi cumpăr altele. Înainte, cărţile erau aşa, o comoară (aveam şi unele vechi tare). Dar era ceva fizic cu ele. Acum sunt doar în cap la mine.
Eh, şi nu ştiu cum mi-a venit în minte că atunci când aveam eu 19 ani, un băiat drăguţ s-a amorezat de mine în Gara de Nord din Timişoara pentru că i-am dat o floare şi m-a cucerit, cumva. Şi când am ajuns prima dată să-i văd casa (liliputană), am rămas înmărmurită să văd câte cărţi putea să aibă. Nu mă puteam opri din citit titluri (romantic, o gagică cu capul aplecat pe umăr, salivând la cotoare!). La care el mi-a zis: "Să ştii că nu le-am citit pe toate!". N-am râs atunci, acum aş hohoti, dar na, au trecut anii.

Pe cine pot să sun noaptea şi îmi şi răspunde¤

O trec pe Amorsito şi pe Dani în capul listei (pot să zic măcar o dată "capu' la listă"? e blogul meu, în fond), oarecum la egalitate. Vine Robert, apoi Tudor, tot la egalitate (interşanjabili). Apoi Cri, dar ea doarme devreme, însă răspunde prompt, la rigoare. Pe Mihoane, cred că pe Patrocla (n-am încercat, dar o să încerc) şi mai sunt. Gaba cred că nu răspunde la telefon, că are copil, ea fiind excepţia care confirmă, şi anume, regula, dar Gabi şi Alina cred că da.
Lu' restul le trimit e-mail în vremuri de restrişte şi stau liniştită să răspundă, căci ştiu că o vor face.

Şi am făcut toată polologhia asta ca să-şi amintească cei amintiţi că demult nu i-am mai sunat noaptea.


¤Dacă nu face sex, că altă explicaţie logică nu se există, ei neavând copii, cărora să le aibă de grijă.

Azi mi-am dat seamă că locuiesc aici

Am găsit un text.
Eu m-am simţit de multe ori aici exilată din propria mea existenţă. Dar na, cine se mai uită?

Pija şi-a găsit apartament în zonă pija!

Şi acum e pregătită să-şi dea chiloţii jos pe trecerea de pietoni! Hehe.

Am doar 18 ani

Da, vine iar ziua mea de naştere, împlinesc 35, ocazie cu care am produs un circ complex încă de la începutul anului. Circul fiind sfârşit, mă relaxez şi eu.
Şi, în vânătoarea după apartamente (că trebuie să locuiesc şi eu undeva, mai ales de la 1 octombrie, când nu voi mai locui altundeva), sunt extrem de calmă, deşi frustrată şi enervată de coşmeliile pe care ăştia mi le bagă pe gât drept apartamente.
Ei, printre astea îmi răsări în minte cum că atunci când aveam 16 ani ziceam că am cel puţin 18 şi până pe la 22 am vrut să am mai mult.
Nu, nu-mi doresc mai puţini acum, mă bucur că sunt cum sunt.

Peştişorul

Robert mi-a zis o poveste cu un peştişor, nu mai ştiu ce culoare, care-şi uită toată viaţa din 3 în 3 minute. Sau cam aşa ceva. Este rugat să o repete, căci mi-a plăcut, dar fiind o pildă pentru mine, am uitat-o. Totul s-a petrecut cu ani în urmă, nu acum. Oare Robert îşi mai aminteşte? Care Robert?

Mă!

Mi-a zis Sabina că nu e rău să vorbesc singură, măcar am cu cine schimba o vorbă, chiar dacă e cu mine însămi.
- Zici?
- Păi da, nu?
- Nu ştiu.
- Nu ne culcăm? Că mâine mergem la serviciu.

q.e.d.

Adaptare

M-am prins că m-am adaptat când, la vederea unor maşini de aceeaşi marcă cu ale prietenilor mei, m-am uitat să văd dacă nu cumva sunt ei. Ar fi putut fi, doar că aici mai rar vezi numere de TM, B, BV. În rest...

Pe principiul

"noaptea toate pisicile sunt negre", toţi băieţii de o anumită statură şi cu un anumit profil par acelaşi. Iar negrul n-are nimic de-a face.

Hop

Poate nu se face să zic „hop!” până n-am sărit, dar cred că am sărit. Am martori fideli, pe care i-am avut şi acum trei ani: ţigara (m-am lăsat, no!, mai fumez din când în când cu Dana, dar nu se pune), alcoolul (nici nu se observă), muzica la maxim. Rămân cu muzica, nu cred că face rău. De data asta (spre deosebire de prima) am descoperit că e uşor să manipulezi oameni, în special personaje de sex masculin.
Şi cum teoria spune că episodul următor e pe cale să înceapă (cândva, nu acum), eu îl aştept pregătită. Conform vorbei „dacă trei îţi spun că eşti beat, te duci şi te culci”, eu cred că după două „dude” am priceput cum stă treaba, încât să le aştept pe următoarele pe baricade.
Haide mă, chiar credeai că mă faci? Şi da, vorbesc cu un personaj imaginar, care e cu mine de prin ’94 – primul eşec în amor – şi cu care până acum m-am fugărit ca şoarecele şi pisica. Acum ştiu că e aici şi nu mai pleacă (să fiu eu, zic, excepţia care confirmă regula?, nu cred!) – aşa că-l iau cu mine peste tot, măcar să-l ţin sub observaţie (câte prostii poate să facă dacă-l scrutez cu atenţie? N-o mai poate da la întors, tre să se înfrunte cu mine femeieşte – bărbăteşte a încercat până acum şi era cât pe ce...).

Am ales libertatea?

Poate da, poate nu, şmecheria ar fi să ştiu ce să fac cu ea! Până acum m-am descurcat.

Macy

Who would have thought

That a night of loneliness would be more fulfilling than a night of hot sex? And that I’ll be shy to put this deep thought on fb?

The summer

Is officially over and I managed to end it round, as all the things in my life. The actual fact is that I wanted to wear the high healed shoes for tonight’s date, and the fact that I didn’t could mean (oh, my intuition that always gets mixed up with my obsessions!) that the fat lady didn’t sing. Yet? I need a two, three weeks of prolongation.

Sorry for the shitty music, but this is my blog and for me it makes perfect sense.

ideile mi se pierd

în ultima vreme, pe drum, le adun din când în când, căuş, încerc să le fac cu ochiul, prietenos, dar eu nu ştiu să fac cu ochiul, le văd triste şi însingurate şi nu pot să le asigur că totul va fi bine. pentru că nimic nu va fi bine, dar va fi, ceea ce, până la urmă, este extrem de important. mi-ar plăcea să treacă timpul - sau să stea -, am descoperit că mă enervează să dorm, că dincolo de cuvintele mele se ascund obsesii şi că pot, pot o grămadă de lucruri. doar să vedem ce mă paşte dincolo de lucruri, zi-mi că cineva se va întoarce, căci singurătatea nu e, pur şi simplu nu e, pentru mine. aş da cu zarul să-mi iasă un şase-şase şi dintre cele două aşezări identice să aleg una (îţi dai seama, ai ajuns să-l egalezi pe el?). şi dacă tot n-am 1. zar, 2. curaj să-ţi spun ce simt, 3. nici cea mai vagă idee despre ceea ce gândeşti, mai bine mă duc să mă spăl pe dinţi.
octavian şi-a făcut un site de zâmbete, io mi-aş face de cuvinte nerostite. măcar scriu, mulţumesc, mă mulţumesc şi cu asta (doar dacă promiţi să te mai întorci din când în când; după Amy Tan am mai citit o grămadă de cărţi, sunt restantă la filme, dar le vedem împreună).
şi nu, nu mi-am pierdut nimic (doar nevinovăţia, cu ceva luni în urmă, când am înşelat, să văd cum e), am băut doar nişte şampanie cu creveţi. cu prietenii!

Din păcate, despre mine

Link.

Mi-e de toate

Mi-e: foame, somn, sete, lene, necesar să mă spăl şi dor, în acelaşi timp. Cu ce să încep?

Cafiaua de duminică

Am fost într-o nouă expediţie pe Costa Brava, de data asta Platja D'Aro, Calella de Palafrugell şi Port de la Selva. Condus mult, dar frumos. Ajuns acasă ruptă, băut o cafea aici (Port de la Selva). Vis!

Today's music

Parlem amb catala

N-am nici o pretenţie că am reuşit să scriu corect chestia din titlu, dar e reprezentativă. Azi, în zgomot de bormaşini şi alte animale care ne fac spaţiul de lucru mai plăcut (nu glumesc, biroul meu e un şantier) colegul programator catalan, Eric, mă bate pe umăr semn să-mi opresc muzica din căşti, căci are să-mi spună ceva. Şi grăieşte următoarele: "Poţi veni un moment?" Am zis automat "Da, imediat", el s-a uitat ciudat la mine şi a continut în spaniolă "Ce-ai zis?".
Tărăşenia e că în catalană se spune "Pots venir un moment?" ceea ce se citeşte exact ca în limba lui Mureşianu (asta am inventat-o după ce am vizitat Prima Şcoală Românească, la Braşov).

O idee sau o ide

Îmi caut apartament, trebuie să mă mut de aici. Şi caut să schimb cartierul şi piscina şi şi...
În ultimii ani, nu am mai reuşit să-mi dau seama când mă plictisesc. Când aveam 20 de ani, aveam, parcă, un radar. Dacă trecea prea mult într-un timp, mă apuca o streche mică pe care o tratam cu o schimbare.
Acum m-am burghezit, mă doare mintea de plictiseală, dar nu mă las, mă ţin tare pe poziţii (cine ştie care-i lozul cel mare?).
Hai, că parcă o iau spre ceva, strechea a venit şi a trecut (mi-e ruşine de blogul ăsta, că ce-a văzut el în luna iulie... ca şi mess-ul Carmensitei, dar nu şterg, că, vorba aia, trecutul e trecut).
Ia să mă mai gândesc eu la ideea mai ’nainte enunţată, în vreme ce-mi vopsesc păru’, căci e alb, la dracu’, până la urmă tot îmbătrânesc.

PS. Mă tot uit pe dexonline.ro să văd cum se scriu cuvintele româneşti. Nu, nu le uit, doar mă încurc în ele. „Ideea” sau „idea”?

RW

Cine aude primul unde cântă nenea asta prin oraşele mari, în 2010, vă rog io frumos să-mi ziceţi şi mie, că mi-ar plăcea să-l văd.

Apropo de Madonna

Am fost la concert în România, cu bilete cumpărate în aprilie. Nu mi-a plăcut, oarecum m-am plictisit. Dar... bafta mea că am fost acolo, că pot să le răspund tuturor care mă întreabă: "e adevărat că a vorbit de discriminarea împotriva ţiganilor şi toţi au huiduit-o?". Răspund cu "da, e adevărat" şi schimb vorba, căci dacă mă las prinsă, iar mă enervez pe condiţia mea de imigrant român.

:o)

Sabina, Alexandra, Alina and three beers. Drunk, going to bed! I love life!

Oamenilor le place Barcelona

Dar mie? Ceva am pierdut din oraşul ăsta, dar cred că sunt pe cale să redescopăr!

I'm so mushy

Fără motiv.

Vise şi visuri

În fiecare seară îmi spun, zăcând în pat, că de mâine o să scriu. Pe bune, adevărat, cum ştiu, cum pot, cum mă mănâncă în suflet să o fac. Îmi spun seara, curată, văcită pe aşternutul frumos mirositor şi adorm fericită. Poveştile de amor pe care vreau să le scriu mi se învârtesc prin cap, se plimbă din stânga în dreapta şi ajung să-mi populeze visele. Mă trezesc dimineaţa cu idea fixă că azi... Şi apoi vine iar seara, uneori mai blândă, alteori mai tristă, trag de mine, mă aşez la calculator şi stau pe chat, pe facebook, citesc bloguri, articole, mă benoclez la poze şi caut bilete de avion şi cazare pentru locurile pe care încă nu le-am văzut. Nu scriu nici un rând. Şi apoi, în pat, visez că scriu. Şi tot aşa. Tudore, pentru asta există pastile?

I'm back

Nici măcar "back home", de vreme ce trebuie să mă mut... Dar m-am întors undeva, unde am lucrurile...