Am tot aberat eu cu simţul meu profund de imigrant român în Spania pe aci în ultimul an şi ceva. Ultimadamente (hahahaha!) descopăr că nu mă mai resimt aşa de ofuscată de zilnicele intruziuni produse de lumea exterioară în micul meu univers rătăcit.
Drept care îmi circulă prin cap ceva spus de un băiat emigrant (el), că lui, când o încetat să i se mai opună Spaniei, a început să-i meargă mai bine. Aşa şi io, văz că dacă nu mă pun de-a curmezişu', parcă merge mai uşor apa la vale (că pietrele musai îmi rămân). Şi acu' vorbesc pe-o ardelenească/bănăţenească din pricină că iar m-a enervat unu', coleg catalan, care mă înţelege mai bine (vezi doamne!) când îi vorbesc în engleză decât în spaniolă, deşi el, personal, limba lui Shakespeare o stăpâneşte mai anevoie.
12 februarie 2009
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
7 comentarii:
tache saracu cand era prin Zaragoza gata-gata sa-i explodeze o vena la gat de nervi ce avea. tot eu l-am linistit :)
@aurelian: păi nu, că io aşişderea, mă enerva tot şi pe peste tot. grozav! acu' mă râd.
şi unde e amicul amintit (păcat de Zaragoza, frumos oraş)?
Eh...alte vremuri :)
Acum rad de ce prostii puteam sa scriu.
Ah...si Zaragoza este un oras superb, cu o rata a somajului mult mai mica decat restul Spaniei :D
Va invit cu draga inima cand aveti timp...Adresa de mail o gasiti pe blogul linkuit :)
@tache: vezi că venim! şi detaliu suplimentar: în cât timp ţi-au trecut "piticii"?
Cred ca la mine a fost putin invers. La inceput am fost foarte receptiv la minunile nemtilor, cu timpul insa incep sa fiu ceva mai critic...
@vvritz
Cand am vazut permisul de munca impreuna cu contractul de care nu as fi avut parte in tara muma nici dupa 20 de ani de munca(in sensul avantajelor)
:)
@tache: ei, din păcate eu lucram mai bine în românia, în condiţii mai bune, pe salariu performant, şi aveam multe alte avantaje de tip social şi cultural. asta m-a măcinat până acum, dar uite că până la urmă schimbarea e tot în interiorul nostru, nu afară.
Trimiteți un comentariu