Mi-a venit să vorbesc despre modă

Să fie ghinionul meu că am lucrat pe la reviste, că am mai văzut asortările neasortate studiat care se poartă, că mama m-a educat să nu amestec ţesăturile în vestimentaţie, că mi-a mai zis să am unghiile tăiate (curate eu zic că era de la sine înţeles!) când îmi scot în lume sandalele? Căci aşa mă apucă în câte o dimineaţă o greaţă şi nişte cârcei când le văd pe fetele astea cum îşi pun sandale cu talpă de iută la costum de stofă business şi fuste boţite cu cămăşi de mătase şi genţi de plajă la ţinute elegante, că-mi vine să-mi clătesc ochii cu fetele alea aranjate (pe care Carmen le supra- sau sub- numea „jumulite”) prin Bucureştii patriei...
Acum, că s-a făcut vară, am scăpat de kilogramele de praf de pe tivul blugilor, am trecut la etapa flip-flopşi din care arătăm nişte călcâie crăpate pline de jeg şi nişte unghii netăiate cu secolele („pedichiură” cred că nu există în vocabularul unora). Cele mai emanciate pun şi nişte machiaj pe partea superioară, şi anume la cap, că poate distrag atenţia de la scârboşenia pe care o poţi întâlni dacă priveşti picioarele. Brrr! Sunt mai sensibilă la partea unghii netăiate, recunosc...

Spaniola de urgenţă

Mă duc eu azi de la serviciu pâş-pâş (dacă se poate zice aşa când mergi cu bicicleta) la doctor, că aveam o „dudă” în cap care începea să-şi schimbe forma (şi la insistenţele lui J., recunosc). Nu accept să vină el cu mine, că doar „ce mare lucru poate să-mi facă doamna doctor?” Să-mi dea o trimitere, nu? Aşadar, intru la cabinet, era doctoriţa mai tânără (şi ea şi cea mai în vârstă vorbesc castellano, aşa că sunt relaxată...), mă întreabă detalii despre elementul cu pricina, îi zic că-l am de ani de zile, dar că parcă se face tot mai mare. Ea zice ceva de genul „să vedem ce-o fi”, mă rog, ce să mai lungesc vorba, sare la capul meu cu un ac, morfoleşte ceva pe acolo şi finalizează operaţiunea trimiţându-mă la chirurgie, să mi se facă un pic de curăţenie finală.
Zic eu mulţumesc, mă duc la recepţie să-mi fac programare la tăiere – totul cu calm şi voie bună –, rezist în faţa ghişeului cam două minute, apuc să beau o gură de apă din sticla pe care o aveam la purtător, să scot mobilul şi să încerc să-l sun pe J. să vină să mă ia de acolo, după care se face noapte. Albastră, dacă mi-e permisă licenţa poetică.
Mă trezesc înconjurată de oameni, cu un tip puternic (un soi de „nursă”, cred) care se chinuia să mă adune de pe jos şi să mă suie într-un scaun cu rotile! O doamnă mă întreabă pe catalană dacă am mâncat (cum verbul e similar cu „mangiare”-le italian, l-am priceput), zic că da şi că nu ştiu să vorbesc decât spaniolă, mă trezesc într-un pat de metal, cu o domnişoară drăguţă punându-mi gheaţă la tâmplă – căci m-am „trântit”, pare-se, pe jos, iar ăştia aveau marmură sau mozaic, nu persane pe podea, deci s-a umflat. „Duda” înţepată cu acul fiind pe dreapta şi noul cucui pe stânga, pot mărturisi că mă doare rău capul de jur împrejur! Totul s-a terminat cu bine, am tensiunea corespunzătoare, nimic grav (cucuie am mai avut!), J. m-a adus acasă, iar toţi oamenii de la policlinică au fost super-drăguţi cu mine.
Una peste alta, am tras şi eu o concluzie: că, aşa stricat şi stâlcit, pot să vorbesc spaniolă şi când mă leşin! Eh?

Până învăţ să fac

Chestia aia elaborată pe care o are D. pe blog şi cu care aş putea aduna aici chestiile care mi-au plăcut, poftim de citiţi.

La ce-mi stă capu’

Încep reducerile, peste o săptămână. Alea bune pe la jumătatea lui iulie, dar la magazinele mari merg şi cele parţiale, căci dup-aia pleacă toată marfa. La magazinele grupului Inditex încep pe 1 iulie, dar nu sunt „grave” decât după două săptămâni.
În altă ordine de idei, am găsit o listă cu perioadele de reduceri, pe regiuni şi pe sezoane. Eh?

Norocul meu!

Sun la un serviciu de relaţii cu clienţii, aici, în Spania. Mă întreabă în ce limbă vreau să vorbesc cu ei. Aleg de la butoane „engleză”. Răspunde un băiat, într-o engleză forţată, cer detaliile de care aveam nevoie, el nu mă pricepe, dar vorbeşte mult şi despre nimic. Eu insist, el zice că nu înţelege. Să mă enervez, n-avea rost, nu? Aşa că m-am chinuit eu să mă exprim în spaniolă şi să pricep cifrele pe care mi le comunica (ceea ce e un efort!). Era aşa de încântat că nu trebuie să se strofoace el! Ce m-a enervat!

Metrou

Like, dacă am de ales, prefer să locuiesc în centru! Mi-e frică de imigranţii vizibili (cei cu pielea închisă şi privirea încruntată), de întuneric şi de zgomote neprevăzute. Prefer să mă ştiu în siguranţă noaptea şi, mai ales, să am acces la metrou.
Acum o săptămână, în metroul madrilean, pe la 1 noaptea, vis-a-vis de noi (şi de linii) cânta un arab. Tolănit pe jos, cânta cât îl ţinea gura, un cântec trist, de amor părea. De el nu mi-a fost frică (aşa cum mi-e de cei care se pişă când ies pe gura de metrou, chiar acolo, de parcă nu se mai pot ţine). Brrr!

La colţ

Mi-a zis D. zilele trecute că i-ar fi plăcut să locuiesc la colţ, i-aş fi prins bine zilele astea. Mi-a trecut prin cap, citindu-i mesajul, cât de mult mi-ar plăcea MIE să locuiesc la colţ, cumva la orice colţ de România. N-am nici cea mai mică îndoială că unii ridică acum din sprânceană, dar o ţine pe-a mea: mi-e dor de casă.
Dar nu ca să mă plâng m-am apucat să scriu, ci pentru a-mi aminti că atunci când a plecat de aici (şi când eu eram rău de tot), mi-a zis să o iau mai uşor. Şi de atunci, de câte ori în vine să o iau mai „greu”, îmi amintesc de el, şi fac exerciţiul ăla cu „număr până la cinci şi răsuflu adânc”, calmându-mă (ei na, evident că nu tot timpul, pastilele nu funcţionează la nesfârşit, T., mai ales că NU EXISTĂ, sunt doar în imaginaţia ta).
Şi mi-a mai zis atunci D. că dorul e aşa, o chestie relativă, că şi când eram la Bucureşti se întâmpla să nu ne vedem cu săptămânile, dar exista, acolo, ideea că e posibil, în orice secundă, să ne întâlnim. Despre asta este vorba în emigrarea asta: că, odată ajuns „dincolo”, nu mai ai posibilitatea (chiar dacă puţin probabilă) de a te vedea cu ai tăi.

UPDATE: Şi iată peste ce dădui, chiar acum.

Din blog în blog

Înainte de a muri şi anume de somn (dacă-l prind pe ăla care mi-a dat ticul ăsta verbal tâmpit îl mănânc cu fulgi cu tot, că nu reuşesc să scap de el!), dau click la un nene pe blog şi apoi la altul, dar aşa, în dodii, că de citit nu mai am cu ce citi (capul s-a culcat mai demult, iar ochii s-au făcut roşii ca de liliac, în vreme ce migrena stă liniştită, la locul ei, neclintită de aspirine şi alte chimicale inutile). Ziceam, deci, că din două clickuri ajung aici-şa, la o doamnă Creţu. Ce scrie ea e una, dar să vezi ce blogroll are. Eu lipsesc, m-am cam dezamăgit.
Apropo, în interes de serviciu şi de lene (să nu sun la primărie), i-am scris domnului primar reales Radu Mazăre de la Constanţa pe adresa prezentată pe blog. Nu mi-a răspuns. Îl mai las până luni şi-l adaug pe mess, că zice că pot. Cum ar fi?

Romania is my country

Am plecat de acasă cu melodia asta de la Vama Veche în minte („La la la la... Romania is my country..” and so on), pentru că am auzit următoarea poveste suprarealistă din ţară (de la Braşov, oraş pe care îl consideram grosso modo mai civilizat decât altele).
Un băiat mergea cu maşina pe stradă; pe bancheta din spate copilul (şapte ani) şi un amic. Un taximetrist cu tupeu circula pe mijlocul drumului, la care şoferul amintit îi aruncă pe geam: „Ţi-ai cumpărat toată strada?”. Taximetristul a început să înjure ş.a.m.d., băiatul îi spune să termine, că nu vrea să se certe, e cu copilul în maşină şi nu vrea scandal. Mai trec câteva minute, băiatul amintit opreşte la câţiva metri mai departe, coboară să facă nu-ştiu-ce în portbagaj, moment în care taximetristul (era pe celălalt sens, da? A întors şi l-a urmărit!) accelerează şi intră în plin în el. Băiatul (pe care statura şi constituţia fizică l-au ajutat) sare pe capotă, evitând astfel să fie făcut pilaf. A primit doar o lovitură puternică la genunchi (combinată cu hemoragie – diagnosticul medicilor), copilul a făcut un şoc care a durat câteva ore, iar cele două doamne în vârstă care erau în acel moment pe trotuar probabil că au fost aproape de un infarct. Doamnele amintite şi pasagerul din maşina băiatului au fost martori la proces, taximetristul a fost acuzat penal, şi-a pierdut pentru totdeauna permisul de conducere şi a fost acuzat de intenţii criminale şi fugă de la locul accidentului. Doamne!

Poluare?

Am văzut azi la semafor un om cu o pânză din aia de spital la gură (botniţă aseptică, că altă idee nu-mi vine). Se dădea şi el pe bicicletă şi, ca să nu înghită toate noxele, s-a protejat puţin. Mi-a venit să râd un pic de el, dar apoi s-a nimerit să pornească pe banda de lângă mine un nene cu un Harley şi să mă umple de fum (sau ce-o fi scos el acolo pe ţeavă). E o poluare aici, măiculiţă! Bucureştiul e pui mic. Clădirile astea frumoase, străzile înguste şi infrastructura bine pusă la punct, care nu produce ambuteiaje, produce în schimb gaze (căci n-au unde să se ducă, nu e aerisire). Promit să-mi cumpăr un cablu pentru telefonul mobil şi atunci pot să fac poze (pot şi acum, dar nu le pot descărca de acolo).

Prietenii mei sunt inegalabili

Pentru că sunt prietenii mei şi atât. Au trecut deja şase luni de când am plecat (mi-e greu să spun „de când sunt aici” pentru că sunt cu adevărat aici doar de câteva luni, pe celelalte le-am bălăngănit într-o stare incertă de stres, depresie, amărăciune, indecizie şi durere). N-am sărbătorit ziua pentru că nu am ştiut ce era de sărbătorit, aşteptăm amândoi să se întâmple lucrul pentru care suntem cu adevărat aici. Şi o să se întâmple, anul acesta sau în următorul. Nu prea mai contează.
Dar ca să mă readun – mi-e totuşi, somn şi e noapte – prietenii mei sunt unici pe lume. În momentele de criză existenţială – cele pre-magneziu (da, T., îmi iau pastila zilnic, n-ai observat?), cei buni la suflet îmi recomandau să ies din casă, să-mi fac prieteni. Mie mi se părea de-a dreptul crud: „Cum să-mi fac prieteni, când am? La ce-mi trebuie? Ai mei nu mai sunt buni, sau ce?”.
Azi, trei dintre prietenii mei au vorbit cu mine despre lucrurile noastre, alea care nu se plănuiesc, nu se întâmplă, ci doar se împărtăşesc. Dacă la atâtea luni de când am plecat încă primesc astfel de mesaje, înseamnă că am avut dreptate să nu caut alţi prieteni, să mă mulţumesc în continuare cu cei pe care îi am.
Şi, apropo, am cunoscut pe cineva care a simţit fix acelaşi lucru, că prietenii nou-făcuţi aici nu vor avea aceeaşi valoare ca aceia lăsaţi acasă. Dar, acum, cine ştie...

Villa Itti

N-am putut să adorm din cauză că-mi aminteam că nu am făcut ceva.




Nu deschisesem e-mailul de la Duni în care îmi trimitea poze cu casa. Căci au vopsit-o (pe dinafară, ca şi gardul, că înăuntru tot leopardu' - iar când zic asta mă gândeam, fără preget, la Doamna Capră!), să n-o recunosc, auzi...

Sângele meu rusesc

Din ciclul "în trecutul meu există şi rădăcini slave", azi vă oferim o bijuterie.

Vin pisicile!

Am vorbit mai devreme cu o amică pe messenger şi mi-a zis că are emoţii, că vin pisicile săptămâna viitoare, cu avionul, şi că speră să fie ok, să nu păţească nimic. Şi eu sper să fie bine – nici măcar nu le cunosc, dar o să le cunosc -, însă de atunci mă obsedează asta: „vin pisicile săptămâna viitoare” şi încă cu avionul. Mi-am dat seama că emigranţii care au animale au şi o problemă în plus. Şi, acum m-am gândit, pisicile au probleme de adaptare de la o ţară la alta? Nu ştiu de ce, istoria cu pisicile mă distrează grozav. Promit să povestesc cum sunt după ce se vor reloca. Sunt trei, apropo.

Madrissss

Un week-end plin de soare. Am petrecut o zi superbă, cu o vreme caniculară ce mi-a adus aminte de Bucureşti, dar paralela se va limita aici.
M-au impresionat dintotdeauna oraşele mari, iar capitala Spaniei n-a făcut excepţie, de prima dată când am văzut-o. Bulevardele sunt mari, clădirile – impunătoare, iar pieţele largi şi rotunde. Era foarte verde oraşul, incredibil de verde, am căscat gura la diverse şi m-am bucurat de plăcuţele de ceramică cu numele străzilor şi de firmele magazinelor scrise doar în spaniolă, de parcă m-aş fi întors undeva acasă. M-am simţit romantică şi calmă, şi pentru că sâmbăta am încheiat-o tolăniţi pe iarbă în marele parc Retiro, alături de alte cupluri de îndrăgostiţi, am decis că a meritat deplasarea.
Dar duminica ne-a aşteptat o bucurie mai mare şi o să mi se furnice multă vreme pielea la amintirea momentului. În Muzeul Reina Sofia se găseşte Guernica lui Picasso. Am privit-o dintr-o latură (e destul de prost amplasată), ţinându-ne strâns de mână, muţi de curiozitate şi uimire. Ne-am calmat până la ieşire analizând nenumăratele tablouri ale lui Miro pe care, încetul cu încetul, începem să le înţelegem (deşi în continuare sculptura „Femeie cu pasăre” din parcul de lângă casă nu ne face sens). La următoarea vizită la Madrid mergem la Prado. Să ni se mai furnice o dată pielea.

PS. Ah, l-am uitat pe „Marele masturbator” (de Dali, pentru convenienţă), aşa cum mi-l aminteam din reproducerile studenţiei, când îl foloseam ca material didactic la cursurile de semiotică.

Adânc

Am descoperit, mai ales în ultima vreme, că seriozitatea şi răbdarea chiar sunt virtuţi, şi că aceia care nu dau dovadă de prima şi nu o posedă pe a doua devin nesuferiţi, cu timpul. Desigur, oamenii se mai şi schimbă. Acestea fiind spuse, mă gândesc să-mi continui treaba. Totuşi, trebuie să lucrez în continuare cu ei.
Notă: Mediul de lucru era mai „profi” în România, dar poate am avut noroc şi atât, iar asta nu ne caracterizează ca naţiune.

Vezi cum esti?

Ma faci sa pierd acest timp frumos cautand muzici din alte vieti? Cu pielea stransa de emotie (nu cred sa-mi fi placut vreodata mai mult un alt stil de muzica - Depeche se exclude, n-au egal!) ma pui sa caut pe youtube muzica sarbeasca? Pai e frumos? Nu e prea elegant din partea ta sa ma trimiti in alte vremuri, nu? Du-te inapoi, amintire... Ajunge!

"E ca mersul pe bicicletă"

Aşa îţi aminteşti o limbă, cum se găteşte o mâncare şi mai ştiu eu ce alte mărunţişuri. Azi mi-a fost dat să experimentez – mai adânc, da? – cum îţi revine în memorie „mersul pe bicicletă”.
Mi-am făcut abonament la noua formă de transport în comun pe care o practică Bcn, bicing. Costă 24 de euro pe an şi constă în luarea unei biciclete de la o staţie şi depunerea ei în altă staţie, recte la destinaţie. E cu sistem electronic (da, cu unele dintre instrucţiuni doar în catalană, dar nici n-are rost să-mi mai bat capul cu asta!) pe bază de cartelă, frumos de tot.
Roţile erau unde ştiam, pedalele asemenea, s-au gândit ăştia şi la apărătoarea pentru roţi (să nu-mi rup eu pantalonii la lanţ), avea şi far şi dinam şi bec aprins. Un singur lucru nu mi-am amintit: cum se schimbă vitezele şi de ce nu pune frână când dau din pedale în spate? S-ar putea să fie din cauză că niciodată nu m-am plimbat cu o bici „semicursă”? Hehehe, cine zice că la vârsta asta nu mai învăţ nimic zău că s-a înşelat!
UPDATE
Din cauză că n-am fost eu niciodată o sportivă, şmecheria asta cu mersul pe bici la serviciu mi s-a părut absolut ge-ni-a-lă. Drumul de 10 minute l-aş defini drept „ameţit”, căci dacă n-ai avut niciodată frână de mână, reflexul de a da înapoi din pedale nu te ajută absolut deloc să nu te ciocneşti de oameni, căţei (mici-mici – sunt toţi fraţii şi surorile Patitei, clar), scaune de terasă, motociclete, alte biciclete care merg pe o linie mai dreaptă decât tine (respectiv decât mine). Partea drăguţă a fost la sosire, căci n-am găsit „parcarea”, dar l-am întrebat pe un fellow bicing unde pot să las jucăria.
Şi pentru că are trei trepte şi merg cu oarecare viteză, nici nu transpir, respectiv nu mă împut. Miros la fel de frumos ca azi dimineaţă, a parfum (m-am dat cu ala al cărui nume nu mi-l amintesc, doar Robert ştie).

Pentru talentaţi

Linkul de azi.

Orar

La workshop-ul de ieri, văzând că sala nu se umple, o participantă din Marea Britanie a remarcat: „Punctualitatea nu este caracteristică tuturor ţărilor Europei”. Şi, într-adevăr, au sosit spanioli şi la o oră şi jumătate după ora anunţată de începere.
Azi am plecat de acasă fără umbrelă şi, evident, la 20 de metri de casă, dă-i şi ţine-te cu ploaie (parcă suntem la Londra, plouă zilnic). Acuma, magazine care comercializau umbrele am găsit în drumul meu, iar orarul dovedea că nu voi ajunge udă până la piele la destinaţie. Asta, desigur, cu condiţia ca proprietarii magazinelor (sau angajaţii sau cine or fi oamenii ăia care vând) să se şi prezinte la lucru în maxim 30 de minute de la ora de deschidere stabilită pe hârtie. Ceea ce, evident, nu s-a întâmplat! Hapciu!

Sărbătorind ziua lui D.

Acum un an eram la Bucureşti, în şmecheria de apartament de pe Lascăr, sărbătorind ziua lui D. Acum doi ani, eram undeva sărbătorind ziua lui D. (la fel pentru ultimii şapte ani). Acum 12 ani, eram la Timişoara, căutându-l pe D. prin oraş (într-o epocă fără mobile şi pagere şi e-mail), căutându-l la propriu, fizic, în barurile, pieţele sau locurile unde ştiam că ar putea fi. Era singur, la film, sărbătorindu-se în felul lui. Anul ăsta sunt aici, la 3.000 de km, dar mă duc să beau o bere, sărbătorind ziua lui D. La mulţi ani, pisi!

Ozon

„Nu pot să cred! Eu şi iubitul meu ne-am îndrăgostit unul de altul pe melodia asta. Întotdeauna ne-am întrebat în ce limbă e!” (Precizarea mea: acţiunea de îndrăgostire s-a petrecut la Lisabona, în ţara aia care sună portocaliu).
Din ciclul "ce bine vorbesc pe engleză după câteva beri", răspund cu mare drag că melodia fredonată e pe româneşte. După care dau cu băţul în baltă şi stric magia precizând: „Dar băieţii nu sunt români, sunt din Republica Moldova, fosta URSS”.
Nu s-a întâmplat răul, ci un bine mai mare, căci lipsa urechii mele muzicale şi a vocii nu i-a împiedicat pe partenerii mei de terasă să înveţe: „Vrei să pleci, dar nu mă, nu mă iei, nu mă nu mă iei… Lalalalala… Dragostea din tei.” Pam pam! Nu mi-am amintit versurile la aia cu „De ce plâng chitarele…”, că i-aş fi învăţat s-o cânte, meritau.

Detalii

La magazinul indian se găseşte dulceaţă adevărată, lichidă, nu marmeladă cum se mănâncă pe aici, iar la cel italian smântână (la fel de adevărată) şi ardei iute la borcan. Cu acestea anunţate, anunţ; mi-am dat seama că dorul este de fapt o colecţie de mărunţişuri care înainte îţi compuneau viaţa şi acum au dispărut. Dorul se mai potoleşte dacă îi dai să mănânce.

Dezavantajul palmierilor...

...constă, în principal, în faptul că au coroana foarte sus şi foarte adunată laolaltă devenind, astfel, practic inutilizabili în caz de ploaie! Sub nici o formă nu pot fi folosiţi drept pavăză împotriva stropilor grăbiţi şi reci (da, reci pentru această perioadă din an).

Speak easy

Mainly, we all speak the same language. In case someone’s wondering, I got to this very smart remark while talking to Portuguese people that actually do not speak English (the only language – except for Romanian, of course – that I can use without being ashamed).
Following that observation, as the Portuguese do not speak English, I have to mumble something in Spanish, they answer in their own language and I get the information! Do I rule or what?

Astăzi

E o zi cu soare, verificată de mine dimineaţă de pe balcon (ce mi-ar fi plăcut să stau acolo toată ziua, ca o ţestoasă, cu o carte – aia cu „umbrele vântului”, pe care dacă n-o citesc o să zică ăştia că sunt aculturală! – paranteza parantezei, că iar am limbarniţă: ţestoasa nu e o bună referinţă, că nu citeşte, decât poate în scoici!). Cerşetorul de după colţ este la locul lui (cum aici colţurile de stradă sunt tăiate câş, nu-l văd, în graba mea, într-o zi tot o să-l calc pe bombeu!), câinele maro legat de stâlp în faţa fructeriei de pe strada următoare tot la locul lui, tot lătrător, femeia cu mătura din faţa magazinului de electrice prezentă şi ea.
Mi-a fost lene să merg pe jos, aşa că am aşteptat autobuzul 27 (s-ar putea – zic „s-ar putea” – să fi preferat asta ca să pot profita puţin mai mult de soarele fierbinte), iar când m-am urcat mi-am amintit brusc de Bucureşti: Carmen, pilaf m-au făcut! Dar ştii cum, pilaf! Era aşa de aglomerat cum nu-ţi poţi imagina...

Când plouă Barcelona

Cu referire la „când burniţă Ianoş” (apropo, dacă văd un avantaj major în emigrare acesta constă în faptul că apreciez mai mult amintirile, ceea ce, să fim sinceri, e mişto de tot), am constatat azi că e frumos oraşul şi pe ploaie. Cum ar veni, când plouă Barcelona e frumos. În altă ordine de idei (ce cuvânt pretenţios, ordine!), Bcn e fată şi Braşov e băiat?*
Revin la oraş. Când plouă e mai multă linişte (sunt mai puţine motoare) şi miroase aşa, a curat. Am văzut chiar o clădire care şi-a făcut duş.

*Am locuit la Braşov, Bucureşti şi acum la Barcelona, oraşe care par aşa, seriose. Iar printre ele, Timişoara, ce amor!

Patience, my friend

One of my social friends, from Poland, invited me over together with an Irish lady. We were talking about national/ethnical prejudices (in 1970’s America the Irish were all seen as maids, babysitters and other types of hard labor workers – sounds familiar?) when the host admitted that: “I wrote my mother an e-mail and choose to tell her that you are not a Romanian, but from Romania, because by Romanian we mean gipsy.”

Votul meu nu contează?

Mi-am adus aminte că am o dilemă. Eu de ce nu votez pentru primărie (nu că aş avea cu cine, dar ca idee)? Buletin de Bucureşti am, n-am buletin de Bcn, citesc ştirile din ţară, sunt la zi, adică. Pe mine de ce nu mă lasă să votez?

Ploaie acidă

Mi-aduc aminte de când eram mai mică sau copil (cele două nu sunt foarte distincte ca aşezare temporală, nu?) că auzisem vorbindu-se despre ploaia acidă. Ei bine, ceva ca în poveştile copilăriei s-a întâmplat la Bcn. Balconul este plin de un strat gros de praf roşu care a rămas în urma ultimei ploi (de alaltăieri). De atunci n-a mai plouat cu ploaie curată. Cu soarele şi norii nu avem poveştii din astea înfricoşătoare, nu?

Iar încep...

Dacă nu ajung în curând acasă, o să mor de poftă după următoarele:
- o bere şi nişte chipsuri cu Cri, benoclându-ne la televizor pe canapeaua din sufragerie (unde mă simt mai acasă decât pe cea din apartamentul meu dat spre închiriere)
- un platouaş la Christie, alături de Camen (orice platouaş, dar să fie cu Carmen);
- o ciorbă de burtă cu mama şi Duni la Butoiul Sasului (la asta, din motive necunoscute, cu adevărat îmi plouă în gură)
- mici la naşa, la Rotbav
- o porţie de pui Gong-Bao cu Dori şi Denis la restaurantul din cartier
- papanaşi îngropaţi în dulceaţă la Livadă, cu Dani (habar n-am dacă îi plac, dar aşa mă văd lăfăită pe terasa aia cu taclalele la îndemână, uf)
- un ceaun plin cu cartofi prăjiţi cu multă smântână (cu Patricia)
- pui în sos de soia cu Stanca şi Gabi la La Dolce Vita
- o dudă cu Elena
- clătite cu dulceaţă
- pui cu sos de usturoi de la KFC
- salată cu parmezan de la Bellini
Şi acestea fiind spuse, mă uit iar la preţurile biletelor de avion. Să înţeleg că sunt aşa scumpe încolo (şi nu încoace) pentru că se întorc românii acasă? Să râd un pic, căci m-am autodistrat.

Iarba verde de acasă

Aseară, pentru că ne-a fost lene să ieşim din casă, am ales să „luăm aer” şezând la noi pe balcon (astfel am putut să mai bem şi nişte Sangria - eu, din rezerva proprie, de supermarket). A fost frumos, avioane, stele, oarecum linişte. A trebuit să ne relocăm împotriva voinţei noastre când mirosul de fum nu ne-a mai permis să stăm la „aer”. Cineva fuma pe alt balcon, şi nu ţigară, ci iarbă.

Numai de bine

Astăzi mi s-a revelat ceva şi, cum n-am altceva mai bun de făcut, mă destrăbălez pe blog. Mi-ar plăcea, just for once, să intre cineva în vorbă cu mine despre ceva pozitiv despre ţara mea (că-mi şi vine în minte acum o poantă, cu Poenaru, care o inventat peniţa, şi cum am zis io asta la cursul de spaniolă şi profa mi-a zis, la schimb, că un spaniol a inventat Chupa Chups – ce Dumnezeu e aia?).
Mi s-au comunicat ca formă de a începe o conversaţie (în timp şi pe rând, desigur) următoarele: „am auzit că un român a făcut-un-nu-ştiu-ce nasol la italieni” şi „ţiganii din Italia declară, că de fapt, le e ruşine de români” şi „un urs a coborât într-o casă din Braşov” şi „acum nu se mai investesc banii UE în Spania, ci în România”. Ei bine, recunosc, am auzit de bine cu alde Busuioc, câştigător la un concurs de muzică.
Mă gândeam că e nasol că nimeni nu mi-a zis – deşi sunt sigură că scrie în aceleaşi jurnale de ştiri – că un român a câştigat premiul la film de scurt metraj la Cannes. Why?
Zău că nu suntem aşa naşpa, noi, ca popor, şi zău că mai am un pic până pocnesc pe cineva la auzul ştirilor negative despre români (am fost aproape atunci când, de dragul politicii corecte, cineva mi-a zis că problema cu ţiganii s-ar simplifica dacă i-am numi pur şi simplu români).

Am avut şi io o rubrică

Cu linkuri către blogurile prietenilor. Ieşeau, pe bune, aşa, cam doi. Nu că n-aş avea mai mulţi prieteni, căci am (desigur, de când cu imigraţia mea, îi număr pe degetele încă de la două mâini, dar se împuţinează văzând cu ochii), dar n-au blog. Hm! Mă rog, ideea era că am transformat linkul cu pricina într-o rubrică despre oameni care ştiu să scrie.

Am trecut pe clorofilă

Mi-am cumpărat gumă de mestecat cu clorofilă (d-aia am găsit, căci dacă vreau să mă dau jmecheră, îmi iau de la Starbucks, că are o cutie metalică trendy-flendy). Şi mă gândii că singurul lucru pe care îl ştiu eu despre această substanţă (o fi substanţă? Să-l întreb acasă pe J., că tre’ să ştie!) e că are legătură cu plantele, care o produc, parcă, în prezenţa soarelui.
Ceea ce mă aduce la nişte dileme. De ce mănânc eu gumă cu clorofilă? Să mă fac verde? Dacă da, unde: la limbă, pe toată pielea, doar pe interior ş.a.m.d.? Dacă da, se produce procesul când mă expun la soare (sau doar se accelerează)? Din nou, dacă da, să mă expun cu limba scoasă? Şi dacă fac baloane la soare ce se întâmplă? Ştiu că pot să dau google.com (că, vorba lui T., „ce mă întrebi pe mine, s-a închis google?”) ca să aflu ce face clorofila la om, dar mi-e lene. Şi, în plus, m-am gândit că pot să îmi pun puţin mintea la contribuţie, să aflu dacă prin asociaţii logice pot să obţin un rezultat. N-am reuşit, aşa că am aberat pe aici. Oricum, guma e delicioasă, are gust de... clorofilă.

Zile bune, zile proaste

Mi-ar plăcea să ajung la nivelul de organizare mentală la care o ploaie nesuferită să nu mă mai deranjeze, sau la care, chiar dacă nu am dormit suficient, să nu mă mai trezesc tristă, sau la care să nu mă eneveze miliardul de oameni care mă împung cu privirea, dimineaţa, în autobuz (da, catalanii s-au născut enervaţi, n-am nici o îndoială, sunt nenaturali când zâmbesc sau sunt relaxaţi).
Cu timpul o să reuşesc... Sau nu? Dacă mi-ar ieşi şmecheria asta, cum aş ştii când am o zi cu adevărat bună dacă nu pot face comparaţie cu zilele rele?
Ieri am avut o zi rea, a fost „Constantin şi Elena”, n-am avut energie să dau de băut şi mi-a fost dor de un miliard de oameni (cel mai nasol, dorul; a, şi biletele de avion care nu se mai ieftinesc; în ritmul ăsta o să ajung la Braşov la Paştele Cailor – să întreb pe aici, poate că au şi ei sărbătoarea şi iar se dă liber). Azi e o zi mai bună, dar plouă şi e vânt! Mda...

Banc

Un muşuroi de furnici se bate cu un elefant.
Fiecare încearcă să muşte, să gâdile, să ciupească, mă rog, ce poate. La un moment dat, una dintre ele ajunge pe gâtul elefantului, iar celelalte disperate încep să strige:
-SUGRUMĂ-L! SUGRUMĂ-L!

Catch the sun

În spaniolă se spune, în loc de „a sta la plajă” sau „a te bronza”, „a prinde/mânca/lua soare” (tomar, pentru conformitate). Ceea ce, traducând eu repede în cealaltă limbă pe care o cunosc (da, e exerciţiul meu mental preferat, să traduc back and forth toate cuvintele cu care mă întâlnesc!) ar veni catch the sun. Ceea ce îmi produce mare drag, aducându-mi aminte de vremuri frumoase din viaţa mea (da, cele mai frumoase (dacă aş putea să trăiesc din nou asta mi-aş retrăi, studenţia, poate şi copilăria), de un băiat extrem de drăguţ, cu ochi albaştri (mda, the love of my life at that particular moment), care purta un tricou purpuriu cu nişte scoici şi un soare lângă care (sau pe spate) scria catch the sun. Şi mi-l amintesc pe D. strigându-l aşa: „Măi, Catch-the-Sun”.

Lene de vorbă

Uneori, când sunt obosită, mă apucă aşa o lene să vorbesc, că aş tăcea. Sau, mai mişto, cum îmi imaginez eu în anumite momente, să vorbesc pe româneşte. Cuvintele ies greu într-o limbă străină când ţi-e lehamite sau când eşti nervos! Partea bună a acestei chestii, însă, constă în faptul că pot să înjur în voie, nu pricepe nimeni (cehoaica zice ceva cu Cristos, deduc după ton că nu de bine). N-am înjurat, dar ca idee, aş putea, nu?

Marea nouă

Am făcut prima baie în Mediterană, noua mea mare. E curată, mi-a plăcut. O să fim prietene.

Mergem aici

Azi! Se numeşte Calafell, la o oră de Bcn.

Meetings

I found this and I loved it. Therefore, I posted it.
And I want to add my personal angle: now the meetings I attend within my company are even funnier, they are held in foreign languages (one more foreign than the other, when I'm sleepy, both of them unintelligible).

Vizita obişnuită

Ajung la casă (de marcat), pun mâncăricile pe bandă, scot cardul şi permisul de conducere (singurul act de identitate românesc care e de dimensiunea cardului, căci aici nu mere cu PIN, ci cu act doveditor că posezi numitul obiect bancar, paranteză la paranteză - oare dacă nu era aşa goleam vreun card de-al lui J. la H&M?) şi răspund civilizat la salutul casierului: "Bună!". Era român, din Mangalia, i-am explicat că eu nu sunt din Bucureşti, cum scrie la permis, şi că îi doresc o zi bună. Asta a fost mai demult, dar ne-am creat de atunci o relaţie bazată pe o politeţe de bază: ne salutăm şi ne întrebăm de sănătate. Nu-i aşa că nu sunt toţi românii naşpa, cum scrie la gazetă?

This very moment me

:o))

Iar despre ţara mea

Băiatul ăsta scrie uneori aşa de bine...

De sâmbătă seara

Nu mă uit la televizor (aici pentru că e pe catalană şi nu pricep, iar în România pentru că mă plictisea), dar mai primesc linkuri şi alte informaţii despre lumea asta. Şi azi, printr-un concurs de împrejurări, ne-am uitat pe youtube la asta. Şi apoi, pentru exemplificarea spaniolă, la asta.
Mă gândii că în meciul România - Bulgaria, noi avem 1 - 0 până acum. Asta o fost o poantă de sâmbătă seara care pe mine mă distrează.

Nici nu ştiu dacă e de râs

De când Kosovo şi-a declarat independenţa şi Catalonia s-a manifestat cu multă fericire la auzul acestei veşti, fac şi eu o poantă tâmpită, care pare însă tot mai adevărată: dacă mâine îşi declară ăştia independenţa şi ne trezim în afara Spaniei, cum o fi?
Mai multe chestii din ultima vreme mă fac să mă gândesc serios cum se poate contrui o Uniune Europeană când o grămadă din ţările membre e populată de oameni care gândesc aşa?

Comentariu pe un articol despre imigranţi, mai precis despre faptul că trăiesc câte mai mulţi într-un apartament ca să aibă bani să plătească o chirie. Catalunya per als catalans , no volem inmigració espanyola ni estrangera , fora tots! , després es queden aqui queixant-se , deportacions ja , no velem aquesta gent , ni espanyols ni estrangers , deportacions massives ja! , Catalunya per els catalans , fora inmigració , fora estrangers espanyols i d'arreu , no els volem , tots fora , l'inmigració ens liquidará com país , tots fora , fora inmigració ja!!

Şi o "coadă" la un mesaj care cerea lămuriri despre participarea la un eveniment al Comisiei Europene, trimis la o adresă de contact de pe un site (tot al Comisiei Europene), de la o adresă oficilă, de "birou", unde apare semnătura omului şi toate detaliile profesionale. L-am lăsat întreg că mi s-a părut incredibil de lung şi de aberant.
************************
I'm Catalan, I recognize Kosovo.
************************
Freedom for Catalonia.
Catalans must live, think and speak in catalan.
Preserve the Catalonia heritage, culture and Identity.
Recover the Catalan assets and historical right.
Ensure the European Diversity, Sustainability and Stability.
Now Catalan and other regional languages Official in EU.
NO to Imperialism and non-inclusive Policies.
No growth based on Cultural Standardisation.
Glocalisation and knowledge for all.
EUROPE of/for REGIONS
NO CRIMES OF WAR
Please consider the environment before printing.
*************************

Citit o dată, citit de două ori

Ce zic ăştia aici? Să se cumpere sau să nu se cumpere?

Românca din mine

Din 117 oameni participanţi înscrişi pe lista unui eveniment, trei sunt români (nu neapărat imigranţi). Persoana căreia îi trimit lista acestor participanţi, la Comisia Europeană, la sediul de la Bruxelles, e româncă. Băiatul care se ocupă de baza de date a companiei la care lucrez e român. Editorul unui site de informaţii, unul dintre puţinii care a răspuns la e-mailurile mele politicoase legate de un interes profesional AL LOR, e român. Eh? Facem un procent bun. Pe mine, personal, mă face să mă mândresc că sunt de la ţara mea.
A, şi mă mai mândresc cu faptul că eu fac duş în fiecare dimineaţă, mă îmbrac cu haine curate şi nerupte, dar şi cu faptul că ştiu să mănânc cu cuţitul şi cu furculiţa. Ceea ce, oricât de ciudat pare, mă face specială în această lume.

101

Acesta este numărul de pe tricou al mesajului de faţă. E de bine, chiar dacă nu cu dalmaţieni, e cu soare, cu o zi frumoasă, în care am o freză civilizată, cu hăinuţe comode şi cu bună dispoziţie. Am văzut la cineva pe mess că viaţa e o cutie cu bomboane de ciocolată (traducerea mea aproximativă) şi sunt de acord. Mă duc să-mi cumpăr propria-mi cutie de ciocolate cu care să sărbătoresc această aniversare a blogului meu. Să se facă mai mare, cred (deşi îi plănuiesc nişte frăţiori, ca să împart responsabilitatea gândurilor mele cu celalte personalităţi ascunse şi multe de care dispun oarecum independent de voinţa mea).

Islamic Republic of

Mă vizitează pe blog cineva de aici (adesea, mulţumesc):
Continent: Asia
Country: Iran, Islamic Republic of
State/Region: Khorasan
City: Mashhad
Mi se pare foarte tare. Ştiu, de fapt, cine e, nu e, clar, din Iran, dar cum se întâmplă să-mi apară această referinţă?

Naţional

Colega mea din Argentina şi-a adus la birou o cană specială din care bea mate. Noi am cam râs de ea, dar, mă rog, până la urmă, e o tradiţie naţională.
M-am gândit cum aş putea să reprezint şi eu tradiţia românească. Berea nu e neapărat a noastră, îl văd mai curând pe colegul neamţ venind cu halba. Şampania e clar franţuzească, vinul - italian, spaniol, martini şi campari - italiene. Hm! Până şi cafeaua pe care o bem noi, mai "lungă", se cheamă "americană" aici.
Palincă? Ţuică? Îmi aduc o cană mare şi îi dau cu ţuică de dimineaţă, să vadă ăştia cum sunt, cu adevărat, românii.
A, şi din aceeaşi categorie, la ultima extindere a Uniunii Europene, The Irish Examiner a scos un soi de afiş numit The European Union pe care noi îl avem pe perete la birou. Graţie lui mă întreabă oamenii cum se joacă oina, care apare ca sport naţional. Să le zic că la noi nu joacă nimeni? Ne facem de râs. Nici băuturi, nici sport specific. Păi?

Bună dimineaţa mea!

Cele mai bune sunt dimineţile mele! M-am trezit cu ochii cârpiţi de somn – seara întotdeauna îmi vine să mai stau, de parcă lucrurile interesante doar atunci se pot face! – mi-am făcut mai puţină cafea (încerc să mă las!), am mâncat ca porcu’ de România (cu brânzică şi şunculiţă – noroc că J. dormea şi nu m-a văzut) şi am decis să-mi pun fusta maro. N-am călcat-o şi, văzând-o şifonată ca o perdea, mi-am adus aminte de R. care mă certa când mă vedea cu ea călcată (zicea că nu aşa se poartă). Şi apoi am fugit în goană (da, pot să fug şi fără goană...) spre serviciu, unde am ajuns ca poştaşu (cu geanta grea şi limba scoasă), în timp ce pe drum mi-am amintit de drumul spre Vamă cu Elena şi Daniela (când am râs tare şi mult şi tot timpul), cum R. purta ochelarii ăia mari de soare acum vreo două veri şi flipflopşi şi ceva verde (să fi fost un tricou?) şi cum viaţa e aşa, grozav de frumoasă.

So sleepy...

That I talk with my English speakers’ colleagues in Spanish and with myself in a combination between those two. Thank God I can still think in Romanian.
And, by the way, why I am sleepy when I had enough sleep? Hm? And why do we have a meeting with that girl that speaks Spanish with French accent and English with Spanish accent? Very, very low, I can barely hear her. Want to go swimming, instead. Can I, please? Can I?

Alte doruri şi o bere

M-am trezit ieri gândindu-mă la Bucureşti. Ştiam deja din minte locurile din Braşov şi din Timişoara la care zbor cu gândul când n-am ce face. M-am trezit ieri din somn gândindu-mă la Bucureşti, după un vis scurt (şi cuprinzător) care îi implica pe vară-mea şi pe Crol.
Mi-am dat seama că mi-e drag de anumite locuri din memorie, habar n-am cum sunt ele acum, dar aşa cum mi le amintesc eu, au legătură cu oameni... Calea Moşilor într-o sâmbătă dimineaţa, cât J. învăţa şi eu plecam la vânătoare de pantofi... Parcul nostru în care mă dădeam cu rolele cu Cri zburând înaintea mea... Piaţa Sudului, primul şoc cultural... Şi apartamentul mic dar cald al lui Crol, din Berceni. Şi străduţele pe care le parcurgeam ca să ajung la barurile şi localurile frumoase din centru (unde, de obicei, mă întâlneam cu Carmen şi cu fetele). Şi parcul Cişmigiu în primul an, prima vară, cu D. mărturisindu-se... Şi localul ăla ciudat în care am mers cu S., cu un miliard de ani în urmă. Şi casa în care locuia D., pe pământ, unde am făcut o dată grătar.
Drept răzbunare şi ca să uit de dor, în seara asta bem bere în Gracia. Mi-a arătat şi mie cineva o feliuţă din farmecul oraşului.

NT

Traversez strada să-mi cumpăr o cafea şi, la întoarcere, zăresc la semafor o maşină cam ca asta. Mă uit cu mare atenţie la tipul de la volan, care avea o coadă de cal anemică şi un râjnet pe bot (văzând că-i admir bolidul). Când trece de mine, mă uit la număr (pe aici maşinile de fiţe sunt foarte rare!) şi văd tricolorul românesc pe plăcuţa de înmatriculare de NT.

Român şi prieten

O amică lucrează la o şcoală, le predă engleză unor adolecenţi şi unor adulţi. La angajare, pentru că „părinţii copiilor sunt mai pretenţioşi”, a fost rugată să se recomande drept fiind franţuzoaică. Dacă tot vorbeşte şi franceză... Acţiunea este încă în derulare, se petrece la Barcelona, iar amica e româncă.

Worth visiting

Doar atât!

Ouă roşii

Pentru că într-o ţară catolică nu ai liber de Paşti dacă eşti ortodox, nu am ajuns la mama anul acesta. Am sărbătorit aici, doar J. şi cu mine. Iar eu m-am străduit să păstrez măcar un strop de tradiţie.
Şi pentru că pachetul de la mama a ajuns abia azi (la trei zile după), cea mai mare provocare a fost vopsirea ouălor. În plus, examinând reţetele tradiţionale de Paşti, am constatat că mă aflu în imposibilitatea de a pune pe masă următoarele: pască (n-am brânză dulce), drob (nici una dintre componentele care vin de la miel), friptură de miel (mielul, din nou, lipsă), cozonac (nu-mi place, habar n-am, mai bine nu).
Deci, m-am stabilit la un meniu de bază: ouă roşii, sarmale şi vin roşu (ăsta se găseşte pe toate drumurile). Sarmalele au fost cum au fost (varza dulce – tare ca o talpă, deşi cumpărasem două sortimente, ca să fiu sigură), gustoase, nu zic, cu smântână în trei sortimente: cu brânză cu mucegai, cu piper, stil carbonara (simplă nu există decât sub formă lichidă sau dulce, adică frişcă). În loc de cozonac am cumpărat Ensaimada, o specialitate andaluză (???) care conţine „păr de înger” (dovleac caramelizat), deci aproape de spiritul Paştelui (!!!).
Am lăsat ouăle la final pentru că ele s-au lăsat greu înduplecate. Să nu aud că se vopsesc tradiţional cu foi de ceapă roşie, că ştiam şi eu, dar condiţia esenţială pentru reuşită, mi se pare mie!, este să existe ceapa cu pricina! J. n-a văzut în viaţa lui, iar acest fapt s-a dovedit o realitate: aici nu creşte (sau creşte dar n-o mănâncă ăştia!).
Aşa că între ora 8 şi 11.30 (seara, sâmbătă), am fiert mai mult de zece ouă (doar patru au supravieţuit până la faza finală) pe care le-am înmuiat sau fiert, pe rând, în următoarele: ceai negru, foi de ceapă alb-gălbuie, vin roşu (pătează orice, mai puţin ouăle), apă cu boia. La acest moment mi-a venit ideea să le colorez albastre sau verzi, dar nu mai aveam timp şi nici inspiraţie, aşa că le-am organizat frumos pe un şerveţel colorat şi le-am trecut ca fiind „roşii” (maroniul lor căcăniu pătat părea de-a dreptul dadaist).
J. m-a încurajat („Sunt bine!”, evident, el n-a văzut în viaţa lui ouă roşii!), aşa că am plecat liniştiţi la Înviere (biserica românească e la 10 minute distanţă de noi), îmbrăcaţi frumos şi bucuroşi. N-am auzit nimic din slujbă (am rămas pe trotuar, pe marele bulevard pe care chiar aşa îl cheamă, Gran Via, unde maşinile zburdau în voie, căci sâmbătă seara la Barcelona e mare distracţie), dar am luat „lumină” de la oameni, pe care n-am putut să o aducem acasă, că s-a stins. Aici am pus Maria Tănase, am băut vin, am ciocnit ouă şi am mâncat plăcintă cu înger. A fost una dintre cele mai calde şi frumoase sărbători de Paşte de care-mi amintesc, iar marea de români adunaţi la biserică m-a făcut să mă simt mai puţin singură departe de toţi ai mei. Cristos a înviat!

Mariscos

Colega mea Eva mi-a povestit de acest loc fabulos. Nu l-am încercat încă, dar merită vizitat site-ul, secţiunea Operation.

Vervă

Dintr-un motiv absolut abscons, rândurile acestea mi-au făcut poftă de Bucureşti. Hehe! Oricum, funcţionez bine şi fără să verific, pe verde şi pe trecerea de pietoni, dacă mă calcă ceva (ca să ajungă la stadiul de "cineva" ar fi trebuit să aibă creier, or ca să treacă pe roşu şi peste pietonul de pe zebră cu căluţii de pe jeep trebuie musai să fie nevertebrată).

Babel

Astăzi s-a decis la serviciu că avem o echipă suficient de mare încât să fie prezentată lumii. Drept care a fost produsă această chestie! Cea mai grea parte din execuţia textului a constat în redarea tuturor numelor aşa cum sunt ele în realitate. Ceea ce defineşte perfect babilonia în care lucrăm.

Fiesta

După ce ne-a povestit că accentul nostru nu este prea important, dacă reuşim să ne facem înţeleşi în spaniolă (şi pentru că suntem fete – exemplul pe care l-a dat a fost cu o franţuzoaică, al cărei accent era absolut fascinant, pentru că niciuna dintre noi nu eram din această ţară), Rafa, proful de spaniolă de 25 de ani ne-a invitat sâmbătă la o petrecere, la el acasă, explicându-ne astfel condiţiile de participare: „Aduceţi o sticlă de băutură şi ceva de mâncare. Nu e important ce. Puteţi să veniţi cu oricine, cu prietenele, cu prietenii, cu iubitul... Dar, oricum, suntem mai mulţi băieţi decât fete.”

Adio, dar rămân cu tine

Una dintre cele mai mişto chestii care se întâmplă la birou este că ne trezim vorbind, uneori, despre un cuvânt (sau despre un obicei, dar mai rar. Cum ar fi să discutăm cu Martine şi Aude despre obiceiul poporului lor de a nu se spăla? Sau despre faptul că românii sunt ţigani? Mă rog...). Azi a fost pe ordinea de zi „Adeu”, pe care catalanii îl spun tot timpul, cum zicem noi „Pa!”. Nici în română, nici în italiană şi nici în franceză nu poţi să-l zici aşa, tam-nesam. De aceea mi-e puţin greu să-l aud spus zi de zi, căci şi în spaniolă e la fel de frecvent.
Zilele trecute Eva, ceha, mă întreba, la modul foarte serios, cum se zice colocvial „homosexual”, în română. Când colegul nostru italian a început să râdă auzind ce discutăm, Eva a replicat calmă: „Întreb cu scop lingvistic!”. Yeh, right!

Mejillones

La supermarket, printre alte cumpărături, se afla şi o pungă cu scoici (din alea mari şi negre care se găsesc între Vama Veche şi 2 Mai, pe plajă, evident, se cheamă mejillones). Ajunsă cu tot „bâlciul” de mărunţişuri la casă, mi-e dat să-l privesc cu mirare pe casier desfăcând punga de plastic în care erau scoicile, lăsându-le să pută liber (doar d-aia le băgasem acolo, că nu se putea respira lângă ele!) şi zicându-mi: „Acest produs este viu; dacă-l închizi acolo, o să moară.”
Nu ştiu dacă este unul dintre lucrurile preferate pe care vreau să le aud despre mâncarea mea!

Nota bene

În spaniolă, România se spune Rumania. De aceea, mesajele pe care le primeşte şefa mea de la adrese de e-mail care se termină în .ru mi le trimite mie. Iar eu insist că habar n-am ce scrie, căci nu ştiu literele chirilice.

De verificat

Dacă, într-adevăr, acesta poate fi declarat cel mai bun restaurant din lume. Când ajungem acolo, dau de veste.

Un trandafir şi o carte

De vreo săptămână aud vorbind de Sant Jordi. Azi a sosit ziua cea mare, în care se sărbătoreşte. Deci, enjoy.
Îndrăgostiţii îşi dăruiesc azi unul celuilalt după cum urmează: ea lui o carte, el ei un trandafir. Am auzit două explicaţii pentru această tradiţie: el fie primeşte cartea pentru că este deştept şi ştie să citească şi apoi îi va povesti şi ei ce-a citit, ca să-i îmbogăţească orizontul cultural, fie pentru că nu e destul de educat şi ea astfel îi transmite, cu drag, mesajul "Mai citeşte şi tu o carte...!".

Multumesc!

Mi-e somn şi lene să fac duş, dar inevitabilul se va produce, va trebui să dorm măcar un pic, căci mă duc la serviciu mâine.
Mă rog, intru să postez asta şi dau să ies (intru pe blog, deci virtual, şi ies tot de acolo, la fel de virtual, deci). N-am recunoscut primăvara pe care chiar eu am creat-o.

A venit primăvara

Şi am pus verde la blog, să simtă şi el că se schimbă anotimpul. Şi i-am dat şi un cadou, nu eu, Irina. O gărgă (cu copyright)!

Flirt pentru sănătate

Am răcit: rău şi tare (răcesc des, dar acum m-am întrecut pe mine însămi). Dureri de cap, urechi înfundate, tuse, mă rog, plus proasta dispoziţie pe care am afişat-o (era inerentă, jur). Cumpăr staff de la marmacie, mă tratez, oarecum îmi trece (după trei săptămâni). Ei, şi joi începe iar. De draci, mă duc la Servei Catala de la Salud să-mi fac şi eu cartela (era să zic tarjeta, să râdă oamenii de mine, că nu mai ştiu să vorbesc într-o singură limbă!), că de plătit asigurare socială, plătesc.
Ei, şi la etajul III, unde aparţineam eu (a sunat J. înainte, aveam toate informaţiile), mă primeşte un tip cam de vârsta mea, în spatele unui birou gen recepţie (nu prea au eu ghişee), face copii după actele mele, mă rog. Şi intră în vorbă cu mine, folosind aceste două replici care mi se pare absolut geniale.
Unu: „Prenumele tău nu pare românesc...” Pentru că am ridicat nedumerită din sprâncene, el continuă: „Vreau să zic, pot să citesc bine toate literele, sună aşa, spaniol.” Clar, gândesc io, şi cel rusesc şi cel grecesc dintre prenumele mele sună aşa, spaniole...
Şi doi (eu continui să fiu neprietenoasă, nu de alta, dar mi-e greu să întreţin o conversaţie într-o limbă pe care n-o cunosc!): „Am auzit că fondurile de la Uniunea Europeană nu vor mai veni la noi, ci vor merge în România. Şi că acum e un moment bun să faci investiţii imobiliare în ţara ta!” Pam-pam. Aş fi râs, dar mi-a fost ruşine. I-am zis că da şi că, fiind o ţară în dezvoltare, are nevoie măcar de drumuri bune (România mea, adică).
Şi, luând în considerare aceste consideraţii adânci, ne-am despărţit: eu cu cardul de sănătate în mână, el cu actele mele la dosar.

De la birou

Scriu repede şi corect cu tastatura (de mână, dezastru, dar aşa a fost dintotdeauna), folosesc shortcut-uri (mă enervează mousu’). Asta ca să fac o introducere.
Încep, aşadar, într-un final glorios, serviciul. Găsesc biroul frumos aşezat, cu faţa spre fereastrele mari, mari, contul de e-mail instalat, ce mai, perfect (la fostul loc de muncă pe birou mă aştepta un ghiveci de flori, calculatorul urmând să întârzie încă două săptămâni). Mi s-a făcut un instructaj rapid, de către toţi colegii implicaţi, am priceput din prima ce şi cum, din nou, ce mai, perfect! Ei, problemele au început să apară când am deschis Outlook Express, Word şi Excel. Toate comenzile, bara, totul pe spaniolă! Şi, evident, shortcut-urile în aceeaşi limbă! Nici Help n-am putut să folosesc, căci, evident, era pe spaniolă! M-am panicat, m-am calmat, am încercat să-mi aduc aminte pe bară unde pot fi comenzile şi, după câteva zile am descoperit cum se schimbă toate shorcut-urile din Word. Perfect!

PS: De acum, scriu cu diacritice. Din respect pentru limba română.

Cafea la cutiutza

"Se pune casita de café aici, se impinge de aceasta fanta, se pune paharul dedesubt si gata, ai cafea!". Am vazut multe chestii misto in tara asta, dar smecheria cu masinaria de cafea de la birou mi se pare de departe cea mai coola. "Apesi pe stop cand vrei sa se opreasca apa, caci daca nu, curge in continuare (desigur, in afara paharului)." M-am distrat grozav, spre incantarea colegilor de birou, care s-au binedispus purtati de entuziasmul meu. Si, ca sa-mi puna capac, mi-au zis ca exista cutiute din astea mici pline cu praf de caldo. Hahahahahaha! Adica supa la expresor!

Dimineata cu romani

Citesc stirile in fiecare dimineata si vorbesc cu cei doi - trei oameni care sunt online in Romania la ora asta.
Azi, romani destepti.
Washington Post: Hackerii romanii au incercat sa pacaleasca mii de directori ai unor institutii financiare americane . Continuarea, aici. E bine scris, dar nu asta mi-a placut, ci comentariile din josul pagini.

Gema

Vorbeste cu mine tare frumos, are rabdare si-mi explica cu sinonime cuvintele pe care nu le inteleg. Cand ne vom intalni data viitoare, o sa-mi dea un numar de telefon de la un cabinet de medicina homeopatica. Azi m-a intrebat la ce fel de filme ma uit aici, iar pentru ca am zis "in engleza", ea mi-a spus ca a fost la un film american care nu era dublat, doar subtitrat, si ca i-a placut foarte mult.
Gema e coafeza mea si ne vedem o data pe luna. Aici femeile merg la coafor in fiecare saptamana, doar pentru a-si face freza. Eu merg inca doar ca sa ma tund.

Useful Bcn

Working offers me lots of benefits. I don't eat a full lunch, therefore I lost some kilos, I'm no longer bored and I get to talk to people. A colleague sold me a trick: here you can search for restaurants (or tapas bars ) within a price range and an area. Perfect.

Tiendas

"Outlet" este unul dintre putinele cuvinte pe care spaniolii nu le-au tradus in limba lor. Ma gandesc ca nici nu prea au stiut cum. Cert este ca daca ai o necesitate de o cumparaturica poti cauta linistit pe net dupa outlet si izbandesti.
In alta ordine de idei, de ce sa cauti tu cand pot io sa-ti zic. Mi-a vandut cineva un pont cum ca la departare (mare/mica, nu stiu, depinde de mijlocul de transport)de Bcn ar fi ceva de soi. Caut pe net si chiar gasesc. Deocamdata, am salivat pe pagina, inca nu m-am aburcat spre acolo. Dar zic sa ma duc si io dupa primul salariu, nu?
La celalalt outlet pe care-l stiu se poate merge si intre chenzina si lichidare (cine mai ia salariul de doua ori pe luna, cum era pe vremuri?). Il pun si pe el aici, sa fie.

Veveritaaaaa

Ce tare!

La volan

Cand am fost acasa, m-au socat, legat de trafic, aceste lucruri (in ordine cronologica).
- claxoanele din parcarea subterana de la aeroport;
- blocarea culoarului de iesire din parcare de la aeroport;
- cele doua ore petrecute in trafic pana la destinatie (Muncii-Dristor);
- tipul cu Loganul care nu intelegea de ce trebuie sa scoata masina de pe locul de parcare al lui Crol (caci era marcat si platit pentru asta, dar ma rog...)
- drumul de aproape doua ore spre aeroport, sambata, la 12 ziua. Daca Dorina n-ar fi trecut pe linia de tramvai, n-aveam absolut nici o sansa sa prind avionul.

Nu, nu le uitasem, pur si simplu nu mai faceau parte din viata mea cotidiana... Stiam ca in Romania ele continua sa existe.

Pentru toate aceste detalii, le pun link la mine pe pagina oamenilor astora, care fac si ei ce pot.

Fumand

Taking my daily blog portion, answering, reading and all that, I've discovered on someone's page a link to this.
T., knowing that you sometimes read me, can we do this? I don't write poetry, but I have some pieces that are rather good. By the way, I felt like wanted to smoke again (did't do it, though, partially because there are no cigarettes in here).

Plus: Having had during the last 10 days the most awful flu/cold I can remember in years, joint with a terrible cough, the only thing that would made me feel better was the fact that I quitted smoking some time ago. The thought that I could have coughed like that because of the smoke gave me head aches.

De dimineata

Ma trezesc oarecum la 7.30 (aproape la 7.45), cu voiosie, pun caldura la 22 grade (cred ca J. lesina, el fiind inca sub plapuma, dar nu-si da seama, crede ca viseaza ca face sauna!), pornesc filtrul de cafea, ridic ruloul de la camera cu balcon si ma benoclez la soarele care imbraca curtea interioara. Mananc in timp ce schimb o vorba cu prietenii (mai ales cu Cri) si cu mama pe mess, cat sa zic un „Buna dimi” si „Zi buna”, citesc niste stiri despre Romania (tot mai prost scrise, nu pricep de ce!) si apoi fuga, fuga ma imbrac si ma duc la serviciu.
In primele doua-trei zile m-am dus cu autobuzul, dar mi-era cald si mi se parea ca ocoleste mult (autobuzul, nu caldura). Ceea ce era perfect adevarat. Acum fac drumul pe jos si imi ia 20 de minute – e absolut superb! Cum strazile sunt perpendiculare unele pe celelalte (ce am azi? Ca doar nu pe mine fac unghi de 90!?), imi permit sa traversez strada doar daca se face verde cand ajung la o intersectie, daca nu, merg inainte. Am cate un traseu nou in fiecare zi. La 8.30 incep sa se deschida fructeriile, cateva dughene care vand tabac si ziare, unele cafenele, patiseriile („Forn de pa”, singular, pe catalana) si... cam atat. Spaniolii merg incetisor spre munca (n-am vazut pe nimeni alergand haotic, ca la Bucuresti). Pana acum am prins soare, asa ca am ajuns la birou extrem de bine dispusa. Incepe sa-mi placa aici (mai stam, J.?).

Ziua lui Tudor

Pentru ca mi-e somn de mor (aseara m-am culcat tarziu caci m-am uitat la 12 angry men si m-am trezit devreme caci imi place la serviciu si mi-am propus sa ma duc in continuare), pentru ca mi-e lene sa ma duc in dormitor si pentru ca J. mai invata, am decis sa am limbarnita (sau limbarita).
Azi mi-a fost dor de Oana (pe care o stiu de la Robert) si mi-am dat seama ca mi-ar fi placut sa am timp sa o cunosc mai bine si sa fim prietene (nu doar amice), iar gandul la ea m-a dus la un 12 septembrie petrecut la ceainaria aia de sub smochini (unde sigur dau o tura cand oi mai ajunge in Bucuresti) cu ocazia zilei lui Tudor. De care mi-e ingrozitor de dor, dar nu mai zic nimic.

Barcelonaaaa

Habar n-am sa fac poze, asa ca am furat una de la D. Aici locuiesc eu. More or less.

Cel mai greu e sa fii coerent

Am descoperit asta azi. Cand n-am avut chef sa vin acasa pentru ca nu era nimeni acolo/aici, desi aveam o tona de haine de calcat (caci efectiv nu mai am ce imbraca). Si caci daca as fi fost coerenta (in loc sa ma balangan prin toate magazinasele intalnite pe drum - dimineata il parcurg in 20 minute, mergand la serviciu, la intoarcere imi ia cel putin o ora), as fi petrecut cel putin o ora in plus cu iubitul meu, care imi facuse o surpriza si renuntase la a doua conferinta. Ca sa petreaca o ora in plus cu mine...

ABN

Asadar, bunica mea (care nu a avut niciodata cablu TV) obisnuia sa se uite la Surprize, surprize. Era deja, draga de ea, imobilizata la pat. Intr-un we petrecut la Brasov (locuiam la Bucuresti atunci) am incercat sa ma uit alaturi de ea (si de Patri, cati ani sa fi avut ea atunci? Maxim 14) la emisiunea cu pricina. Ei bine, n-am reusit. Andreea Marin m-a scos si ma scoate (in plus, n-am nici o indoiala ca situatia va continua) din pepeni tare de tot. Dupa ce am imitat-o pe mironosita asta cam o jumatate de ora, mamaia nu se mai putea opri din ras (era o femeie extraordinara, extrem de optimista). Nu s-a mai putut uita niciodata la emisiunea de sambata seara pentru ca-si tot amintea de mine maimutzarind-o pe madama.
In fine. De curiozitate (e un soi de scandal cu pozele in exclusivitate pentru Viva! care au fost furate de Libertatea si-mi si imaginam scandalul iscat in redactie la Edprs) am intrat pe blogul "divei". N-am rezistat mult, dar asta trebuia neaparat sa pun aici. Merita, jur!, vazut.

Fapt

L-am primit pe mess si m-a amuzat.
In 2002, in intreaga lume s-au cheltuit de 5 ori mai multi bani pentru implanturi mamare si pentru Viagra decat pentru cercetarile asupra maladiei Alzheimer. Se poate trage deci concluzia ca peste 30 ani vor exista foarte multe persoane cu tatze mari si cu erectii superbe, dar incapabile sa-si aduca aminte la ce folosesc.

One moment in time

There are things that only happen in the presence of certain people (I’ve learned that more than 10 years ago, but I forgot it until now). Those moments are the magical ones, when some of the buildings appear in a new light, when some of the words without meaning seem charged with something else. I love those moments. And those people. And I always will. I think, without exaggerating, that my heart will be close to some man to whom I was never romantically involved forever (true enough, I can only count them on the fingers of one hand – don’t even need all of them).

Prima zi de lucru

Pe 26 noiembrie anul trecut mergeam pentru ultima data la serviciu la Bucuresti, iar pe 26 martie am inceput lucrul aici. Dar nu oricum, ci cu efort, facand un act in plus, Autonomo (un soi de PFA). Ma rog, partea dragutza e ca-mi place mult. Mai sunt si alte cateva parti dragutze pe care le enunt ca fiind colegii: Eva e din Cehia, Martine din Franta, Daniele din Italia. Ma simt bine cu nivelul meu de spaniola, caci e o limba straina pentru toti (eu o vorbesc, totusi, cel mai prost).
Dar pentru ca eu nu scriu lucruri fara sens, in postul acesta sensul este urmatorul: marti dupa-masa, pe la 6, m-a lovit una dintre cele mai cumplite gripe/raceli/viroze de care-mi amintesc: frisoane, tulburari de vedere, tuse, muci, dureri de cap (ce mai, tot tacamul). Asa ca miercuri dimineata, indopata cu medicamente care reduc simptomele si care mi-au incetinit reactiile, m-am infiintat la lucru. Bluza de pe mine era uda, uda, parul naclait (n-am indraznit sa-l spal, ca sa nu agravez situatia), iar privirea tulbure. Ce-or fi zis toti cei aproape 40 de colegi ai mei care m-au cunoscut atunci! Imi venea permanent sa rad cand imi imaginam cum ma vedeau ei. Norocul meu ca de a doua zi am fost mai bine, deci cred ca m-am scos.

Familia lui Harry

Asadar, azi noapte (spre dimineata) am terminat si ultimul volum din Harry Potter (and the Deathly Hallows). M-a lasat cu un gust dulce-amar, pentru ca mi-au placut aventurile lui (sunt mai coole in limba originala!). Mi-ar fi placut sa stiu ca vor mai veni si alte volume, dar, pe de alta parte, cat sa se mai lupte bietul baiat? Si, oricum, daca el a reusit sa aiba, pana la final, o viata buna, pentru noi, astialaltii, care n-avem lupte demonice de dus, ar trebui sa fie floare la ureche, nu?

Cesare Borgia

Am citit mult despre sora lui, Lucrezia, care, pe vremuri, m-a fascinat. Ieri am descoperit ca Cesare a murit la Viana, in Navarra, unde, tot ieri, era vant si frig, dar frumos. Micile localitati spaniole imi par neschimbate, asa cum trebuie sa fi aratat cu secole in urma; ma nedumereste faptul ca oamenii care le populeaza sunt imbracati ca mine si ca tine si ca au invatat sa conduca masini. De ce nu poarta hainele lor, pe care eu le stiu doar din poze si din filme?

Un filosof

Eu n-am stiut ca Schopenhauer s-a preocupat de homosexualitate. Interesant, ce sa zic!
He wrote that only those who were too old or too young to reproduce strong, healthy children would resort to pederasty (Schopenhauer considered pederasty to be in itself a vice). De pe wiki. O sa mai caut opinii despre subiect, mai bine la grecii vechi...

Diesel

Suntem in vizita la masina noastra, ceea ce mi-a amintit de dimineata ca am uitat de aceasta poveste de 1/zi de la Irina.

Asadar, cica pe 18 martie 1858 s-a nascut inginerul Rudolf Diesel, cel care a inventat motorul omonim. Se mai spune ca s-ar fi sinucis, din motive financiare, pentru ca motorul nu a fost un succes. Macar s-a sinucis frumos: s-a aruncat in mare!

What I´ve done by now

I have to honour to count up things from my life, therefore... I received this from D., and sending it forward to... Don´t know, still thinking.

And because I cannot think in "yes" only, I filled in the "no"´s too. Did I passed the test?

01) Bought everyone in the pub a drink - no
02) Swam with wild dolphins - no
03) Climbed a mountain – an entire one? Maybe yes, maybe no.
04) Taken a Ferrari for a test drive - no
05) Been inside the Great Pyramid - no
06) Held a tarantula. - no
07) Taken a candlelit bath with someone - yes
08) Said ‘I love you’ and meant it – yes!!!
09) Hugged a tree - yes
10) Done a striptease - no
11) Bungee jumped - no
12) Visited Paris - no
13) Watched a lightning storm at sea - no
14) Stayed up all night long, and watch the sun rise – yes and many many times
15) Seen the Northern Lights – no
16) Gone to a huge sports game - no
17) Walked the stairs to the top of the leaning Tower of Pisa - no
18) Grown and eaten your own vegetables - no
19) Touched an iceberg - no
20) Slept under the Stara – yes, so romantic
21) Changed a baby’s diaper - no
22) Taken a trip in a hot air balloon - no
23) Watched a meteor shower - no
24) Gotten drunk on champagne - yes
25) Given more than you can afford to charity - no
26) Looked up at the night sky through a telescope - yes
27) Had an uncontrollable giggling fit at the worst possible moment – yes (that´s me)
28) Had a food fight - no
29) Bet on a winning horse - no
30) Taken a sick day when you’re not ill – yes
31) Asked out a stranger - no
32) Had a snowball fight – yes (what kina of question is that? I’m from Brasov)
33) Photocopied your bottom on the office photocopier – no (just my skirt)
34) Screamed as loudly as you possibly can – yes!
35) Held a lamb - no
36) Enacted a favorite fantasy - yes
37) Taken a midnight skinny dip – yes! Old days, been so young
38) Taken an ice cold bath - no
39) Had a meaningful conversation with a beggar - yes
40) Seen a total eclipse - yes
41) Ridden a roller coaster – yes
42) Hit a home run - no
43) Fit three weeks miraculously into three days – yes (the miracles of love…)
44) Danced like a fool and not cared who was looking -yes
45) Adopted an accent for an entire day – yes
46) Visited the birthplace of your ancestros – no
47) Actually felt happy about your life, even for just a moment – yes and still do
48) Had two hard drives for your computer - yes
49) Visited all 50 states of USA - no
50) Loved your job for all accounts - yes
51) Taken care of someone who was shit faced – no
52) Had enough money to be truly satisfied – yes
53) Had amazing friends – yes (why else would I be answering this?)
54) Danced with a stranger in a foreign country – no
55) Watched wild whales - no
56) Stolen a sign - yes
57) Backpacked in Europe - no
58) Taken a road-trip – no
59) Rock climbing – no
60) Lied to foreign government’s official in that country to avoid notice – no
61) Midnight walk on the beach - yes
62) Sky diving – no
63) Visited Ireland – no
64) Been heartbroken longer then you were actually in love - no
65) In a restaurant, sat at a stranger’s table and had a meal with them – no
66) Visited Japan – no
67) Benchpressed your own weight – no
68) Milked a cow – no
69) Alphabetized your records – no
70) Pretended to be a superhero - no
71) Sung karaoke - no
72) Lounged around in bed all day – oh, yeah
73) Posed nude in front of strangers - yes
74) Scuba diving – no
75) Got it on to “Let’s Get It On” by Marvin Gaye - no
76) Kissed in the rain - yes
77) Played in the mud – no
78) Played in the rain – no
79) Gone to a drive-in theater - no
80) Done something you should regret, but don’t regret it – yes!
81) Visited the Great Wall of China – no
82) Discovered that someone who’s not supposed to have known about your blog has discovered your blog - yes
83) Dropped Windows in favor of something better - no
84) Started a business – no
85) Fallen in love and not had your heart broken – yes and I´m thankful for that
86) Toured ancient sites – yes
87) Taken a martial arts class – no
88) Sword fought for the honor of a woman – no
89) Played D&D for more than 6 hours straight – no
90) Gotten engaged - yes
91) Been in a movie – no
92) Crashed a party – no
93) Loved someone you shouldn’t have – yes, who didn´t?
94) Kissed someone so passionately it made them dizzy – yes, I can still do that
95) Gotten married - yes
96) Had sex at the office - yes
97) Gone without food for 5 days - no
98) Made cookies from scratch - yes
99) Won first prize in a costume contest - yes
100) Ridden a gondola in Venice – no
101) Gotten a tattoo - no
102) Found that the texture of some materials can turn you on - yes
103) Gotten divorced - yes
104) Been on television news programs as an “expert” – no
105) Got flowers for no reason - no
106) Masturbated in a public place - no
107) Got so drunk you don’t remember anything – yes!
108) Taken illegal drugs – yes (´cause I don´t know which drugs are considered legal are where)
109) Performed on stage - yes
110) Been to Las Vegas - no
111) Recorded music - no
112) Eaten shark - yes
113) Had a one-night stand – yes (funny times!)
114) Gone to Thailand – no
115) Seen Siouxsie live - no
116) Bought a house - yes
117) Been in a combat zone - no
118) Buried one/both of your parents – yes (just one)
119) Shaved or waxed your pubic hair off - no
120) Been on a cruise ship - no
121) Spoken more than one language fluently - yes
122) Gotten into a fight while attempting to defend someone - no
123) Bounced a check - no
124) Performed in Rocky Horror - no
125) Read - and understood - your credit report - yes
126) Raised children - no
127) Recently bought and played with a favorite childhood toy - no
128) Followed your favorite band/singer on tour - no
129) Created and named your own constellation of stars - no
130) Taken an exotic bicycle tour in a foreign country - no
131) Found out something significant that your ancestors did - no
132) Called or written your Congress person - no
133) Picked up and moved to another city to just start over – oh, yes!
134) …more than once? - More than twice? - yes
135) Walked the Golden Gate Bridge - no
136) Sang loudly in the car, and didn’t stop when you knew someone was looking – yes
137) Had an abortion or your female partner did – yes (don´t wanna talk about it)
138) Had plastic surgery - no
139) Survived an accident that you shouldn’t have survived – no (or yes?)
140) Wrote articles for a large publication - that´s funny! Yes, I would say so
141) Lost over 100 pounds - no
142) Held someone while they were having a flashback - no
143) Piloted an airplane - no
144) Petted a stingray - no
145) Broken someone’s heart – I would hope not, but I´m pretty sure I did
146) Helped an animal give birth - no
147) Been fired or laid off from a job - yes
148) Won money on a T.V. game show - no
149) Broken a bone - no
150) Killed a human being - no
151) Gone on an African photo safari - no
152) Ridden a motorcycle - no
153) Driven any land vehicle at a speed of greater than 100 mph - yes
154) Had a body part of yours below the neck pierced - no
155) Fired a rifle, shotgun, or pistol - no
156) Eaten mushrooms that were gathered in the wild - no
157) Ridden a horse – yes, but it was a little one
158) Had major surgery - no
159) Had sex on a moving train ;)) – yes (stop laughing)
160) Had a snake as a pet - no
161) Hiked to the bottom of the Grand Canyon - no
162) Slept through an entire flight: takeoff, flight, and landing - no
163) Slept for more than 30 hours – yes (three full days)
164) Visited lots of foreign countries – no
165) Visited all 7 continents - no
166) Taken a canoe trip that lasted more than 2 days - no
167) Eaten kangaroo meat - no
168) Fallen in love at an ancient Mayan burial ground - no
169) Been a sperm or egg donor - no
170) Eaten sushi - yes
171) Had your picture in the newspaper - yes
172) Had 2 (or more) healthy romantic relationships for over a year in your lifetime - yes
173) Changed someone’s mind about something you care deeply about - yes
174) Gotten someone fired for their actions - no
175) Gone back to school - yes
176) Parasailed - no
177) Changed your name – no (twice, back and forth)
178) Petted a cockroach - no
179) Eaten fried green tomatoes. - no
180) Read The Iliad -yes
181) Selected one “important” author who you missed in school, and read - yes
182) Dined in a restaurant and stolen silverware, plates, cups because your apartment needed them - no
183) …and gotten fired from the restaurant because you did it so many times, they figured out it was you - no
184) Taught yourself an art from scratch - no
185) Killed and prepared an animal for eating - no
186) Apologized to someone years after inflicting the hurt - no
187) Skipped all your school reunions - no
188) Communicated with someone without sharing a common spoken language - yes
189) Been elected to public office - no
190) Written your own computer language - no
191) Thought to yourself that you’re living your dream – hell, yes!
192) Had to put someone you love into hospice care - no
193) Built your own PC from parts - no
194) Sold your own artwork to someone who didn’t know you - no
195) Had a booth at a street fair - no
196) Dyed your hair - yes
197) Been a DJ - no
198) Found out someone was going to dump you via LiveJournal - no
199) Written your own role playing game - yes
200) Been arrested - no

Am

nisip in par. De la Vilassar del Mar, 37 de minute cu trenul de apropiere, de la gara Sants, la 7 minute de casa.

Harry

Ca, pana la urma, tot singur te descurci in viata, asta am inteles eu din Harry Potter 6 (aia cu printul semipur), pe care am devorat-o in 2 zile (J. m-a intrebat daca citesc pe bune - mi-a fost rusine sa-i spun ca e o carte de copii, care se citeste usor, pentru ca el are pana acum o parere buna despre mine).
M-am apucat cu avant de partea a 7-a, care-mi va lua mai mult. Caci e pe englezeste. Asadar, m-am gandit sa propun o interactiune (sa invatam cuvinte noi). Cine stie ce inseamna urmatoarele:
- deathly hallows
- wand
- cloak?
O sa ma distrez bine cu Harry asta si presimt ca o sa le citesc si pe primele sase in engleza. Ca pe Severus Plesneala il cheama aici Severus Snape, ceea ce e simplutz, dar o sa fie cool cand n-o sa recunosc alte personajele. Tocmai am inceput. Cine e Yaxley, asta? Insa, in ajutor meu vine asta.

Hijos de Babel

Dentista, fugarita sa termine in doua zile treaba la dintii mei, stia unde locuiesc. Si ma intreaba, de conversatie, cum e cu Hijos de Babel. Ii marturisesc ca nu ma uit la televizor. Noroc ca am aflat despre ce era vorba in stirile Hotnews.

Ca peste tot!

Azi am fost timp de 4 ore la institutiile statului roman. Am facut un flotant pentru cineva, am schimbat un abonament la internet, am schimbat numele de la "curent" si, de asemenea, mi-am schimbat numele pe care voi plati de acum inainte impozite, la primarie.
Am facut un snop de copii dupa toate actele, am completat un miliard de formulare si am cautat dosar cu sina (nici nu credeam ca mai exista). Intr-un final apoteotic, prin ploaie intensa, am ajuns si la dentist. Uda, murdara de noroi si nervoasa. Dar am rezolvat.
Maine ma mai duc pe la banci, sa vad daca e posibil sa-mi schimb numele de pe carduri.
Nu mi s-a parut nici simplu, nici complicat, am intalnit formulare stupide (la electricitate am completat cerere de deconectare, dar una de conectare pe noul nume nu!), dar stiu ca, in urma mea, cineva isi va lua liber pe 19 pentru a incheia aceste demersuri: vin oamenii de pe teren sa execute in practica schimbarile!

Primavara la Bucuresti

E asa de frumoasa! Imi amintesc cand am cunoscut-o prima data, tot frumoasa era.
La inceput, acum, la intoarcere, orasul mi s-a parut prafuit si murdar. Acum nu mi se mai pare. Dar cred ca e si din cauza oamenilor, de care mi-a fost tare dor.

S-asa-mi vine cateodat'

Mai dorule, s-asa-mi vine cateodat'... Inexplicabil, fredonez asta dupa ce am ascultat Dulce Pontes.
Adica vroiam sa zic ca-mi vine (cateodat') sa ma sui in avion ca sa dau "o tura" prin Romania, sa vad ce mai e! Dar cum biletele nu se pot cumpara asa, brusc, trebuie "sa-mi vina" programat. Hehehe!

Mi-e dor

De o Feteasca Neagra, cu Tudor pandindu-ma sa nu beau prea mult. Hm...

Un Cadillac care a facut istorie

Azi, la 22.31, ma simt profunda. Si scriu: Iulian a facut un site interesant, asa ca-l linkuiesc, si Irina mi-a trimis o chestie coola, in traditia de 1/zi.
Pe 5 martie, in 1658, s-a nascut A. de la Mothe Sieur de Cadillac, militar şi explorator francez, fondatorul oraşului Detroit (Michigan, SUA), dupa cum zice wiki. Numele suna cunoscut, caci asa se cheama masina 'ceea de care o sa-mi iau cand ma fac mare! A, si mai zice Irina ca tipul era pirat! Si din asta mi-ar placea sa ma fac cand oi fi mare.
Si mai am: nu l-o chemat asa de la inceput, inainte era Antoine Laumet, dar nu i-a placut cum suna! Cred. Foarte tare, oricum...

I'm neither modern, nor trendy

And I like this song because it reminds me of someone. A blond boy, with long hair. Never get to fall in love with him. He is just a good friend, in Timisoara.

La plaja

Da, ieri am fost la plaja. Am stat tolaniti pe nisip, sprijiniti in coate, la soare. Erau 26 grade. Need I say more? Minunat!

Un joculet

De cand nu m-am mai jucat... Ultima data ma jucam ceva cu un viermisor care citea si eu formam cuvinte (stiu, nimic distractiv, doar educativ). Si acum am dat peste acest joc superb la altcineva pe blog.

Ceasul rau, pisica 13

Degeaba! Am primit al doilea job pe care nu l-am putut onora. Auzind ca trebuie depuse pentru mine actele aditionale si ca trebuie sa ma astepte doua luni si compania aceasta a renuntat... Totul doar pentru ca sunt romanca. Cred ca daca as fi fost ucigas in serie din alta tara, de preferinta neuropeana, lucrurile ar fi stat mai simplu.
Well, sa speram ca a treia oara e cu noroc, dar starea mea de spirit nu sustine asta. Nu cred ca a treia e cu noroc, si nici a cincea, si nici a o suta, dar...

O mica superstitie

Ca sa nu fiu ca Petrica, din povestea cu omonimul si lupul, nu mai zic nimic. Si din superstitie. Daca s-ar putea, insa, sa-mi tineti pumnii si sa va ganditi la mine un picutz, mi-ar prinde bine. Job related. Ptiu, ptiu, am zis prea multe.

For the lovers that love

D.’s “fuzzy animal called love” is haunting me. Love is not fuzzy; love is squeaky and makes you shiver. Or, at least, it makes me shiver. I was wondering if it wouldn’t be a great idea to start a collective blog where to write about love (not mushy, but all the stuff you wouldn’t dare to place on the personal blog). Oh, and in English (I don’t speak it well now, but with all this Spanish, I’ll loose it fore sure in some years). Just a thought.

Copacul bun

Nu trimit mailuri spam, nu trimit poante fara sa le citesc (si oricum nu le trimit decat daca sunt bune), nu trimit mailuri in lant. N-am trimis nici nush ce cu un copac.
Si sunt suparata! Ca m-am incurcat intr-un site care a trimis tampenii la oamenii. Scuze!

Azi m-am suparat

Pe cate bloguri am vizitat - ca am vazut ca e nush ce festival -, ca nu l-am gasit pe Robert Serban cu blog online (mi-ar fi placut) si nu scriu nimic. Si oarecum imi pare rau ca m-am apucat de blog. Ca de obicei, mie mi-e rusine de ce fac ceilalti!

Si am si uitat sa scriu pe 25 ca se nascuse Caruso (ca mi-a zis Irina, in traditia de 1 pe zi). Ideea de a asculta La Dona e Mobile mi se pare buna si acum. Deci...

Poze din copilarie

Cine stie pana la ce varsta am fost copii si cand ne-am facut adolescenti sau altceva? Eu adult nu m-am facut niciodata si nici n-a fost asta intentia mea (spre disperarea mamei, n-am nici o indoiala). Dar macar am invatat, pe la 30 de ani, sa zic NU.
Din perioada cand clar am fost copii, am primit de la prietena mea din Sinaia niste fotografii. Asa ma emotionez cand ma gandesc cati ani au trecut de atunci si ca acesta este anul in care implinesc 34… Mai e un pic pana la 35. Singurul lucru care ma relaxeaza este ca D. implineste primul varsta asta, si dupa el J., asa ca am de unde sa culeg impresii.

In salcie e chiar Gaba, de la care le-am primit, iar balconul din dreapta sus, este cel de la sufrageria mea (nu mai avem apartamentul acela de ceva ani, dar tot drag imi e).

La carnaval, cred ca in ultimul an de generala, deci pe la 13 - 14 ani, e Marcel (care juca fotbal), eu (J. a zis ca sunt neschimbata, doar ca atunci eram grozav de slaba), Gaba, Manu si Ione (un baiat de care-mi placea mult).

In poza de la munte eu si Gaba stam sprijinite de bara, eu trista rau, ea doar obosita, cred, iar spre perete, mai sus pe scara, se vede si Oana.

A lover...

Is able to make you feel like the most adulated queen on a rainy day. Blessed those who get to wake up daily next to the same lover. I am one of them. Said and done, and sealed with a kiss.

Bine, poate ca n-am treaba

M-am apucat sa adun etichetele de pe sticla de apa Veri ca sa primesc o mascota. Asta.
Daca ma citeste B., sa vad ce zice de asta. Ca i s-a parut ciudat ca ma dau toata ziua pe blogurile oamenilor.

Varza

Cu doua zile in urma am gasit la supermarket varza. Ma buseste rasul cand ma gandesc ce iti trece prin cap cand citesti asta. Da, aici varza nu se gaseste sub forma de capatana, ca la noi. Sau n-am gasit-o io. Ma rog, am cumparat-o, am intrebat iubitu’ daca mananca asa ceva, el a zis ca nu stie, dar presupune ca da, am taiat-o ca la carte (gandindu-ma la Nasha, care stie sa faca cele mai subtiri felii de varza de pe planeta!) si am facut „varza calita” (cred ca e acelasi lucru cu varza a la Cluj). De-li-cioa-sa!
Altceva, vroiam, insa, sa zic. Ca varza asta calita mi-a adus aminte de ceva. E pentru mine un fel special, pe care mama il gatea des inainte de ’89, pe vremea cand aveam soba. Pentru cine nu stie, la final, ca sa se faca mai gustoasa, varza se pune la cuptor, cateva minute (nu multe). Ei bine, pentru ca nici mie, nici ei nu ne placea sus-numita varza, o uitam in cuptor (subconstientul lucra, nu gluma). Cred ca recordul a fost de trei zile. Si pentru ca aveam soba, nu aragaz, cand o aprindeam (si ca sa faci cafea trebuia sa aprinzi soba!), se incingea cuptorul si mirosea a varza. Si noi ne tot miram: „Cine mananca varza calita asa de dimineata?”. Doamne, ce vremuri frumoase...

Cum se curata ochelarii?

Stiu din sursa sigura ca nu toti oamenii isi tin ochelarii imputiti. Ei bine, am si eu ochelari de citit (de vreo doua saptamani) si jumatate din timpul cat reusesc sa mi-i tin la ochi il petrec curatandu-i. Sunt tot timpul tulburi. I-am spalat cu apa si cu sapun, i-am sters cu bumbac, cu carpa speciala pe care o am in cutia lor, cu hartie. Nu merge si gata. Si acum vad niste turbulente pe lentila dreapta. Ajutor!!!

Azi m-a inspirat Tzitzi

M-am uitat pe blogul omului si mi-au placut filmele.

Informatii, ce deliciu

Cri zice ca pe 22 februarie, acum (calculez mai greu, deci daca e nascut in '69... acum are... 39 de ani, din pacate, am deschis calculatoru' si oricum nu mi-a iesit din prima; nici macar nu mi-e rusine, ma duc sa-i zic lui J. ca nu stiu sa scad, of!) 39 de ani s-a nascut Joaquin Cortes. Cum care? Cunoscut dansator de flamenco, care a fost si in Romania. Si asa se respecta si Traditia de 1 pe zi.

Imi plac informatiile. Mult de tot. Am stat o ora si-am citit la acest om pe site despre chestii. O sa-l pun la lista de preferinte daca-mi raspunde la intrebarile pe care i le-am trimis pe mail. Daca nu, nu. Il voi citi in secret.

Si a, ii multumesc lui Iulian ca m-a tampit si pe mine cu video-ul cu omul cu Audi-ul si clima bizonica.

Traditia de 1 pe zi

N-a zis nimeni ca vine zilnic, dar si cand vine...

Irina a descoperit ca pe 21.02.1933 s-a nasct Nina Simone. De ascultat ce stie sa faca, aici.

Maine o sa am un neuron in plus

Am Windows Vista pe laptop, caci asa a venit. Ceea ce mi-a dat multe batai de cap pana acum. Programele mai mult sau mai putin piratate pe care romanca din mine le-a instalat nu s-au imprietenit cu Vista. Ma rog. Pentru ca niciunul dintre programele antivirus pe gratis nu a functionat la mine si pentru ca n-am mai putut prelungi perioadele de Trial la nesfarsit, multumita fiind io de McAfee (si cred ca si D. si-l instalase tot pe ala), cumpar un program! Uau! Nu scump, dar bun. Instaleaza fata peste trialul vechi, pam-pam, se fac doua icoane. Nici una, desigur functionala. Dupa ce-mi rup dintii incercand sa rezolv singura problema, decid ca e momentul sa apelez la specialisti. Si intru online cu Customer Suport. Ce coool! Mi-am petrecut o jumatate de ora pe chat cu Suhaz, care mi-a zis cum sa rezolv! Mi-a placut mult, mi s-a parut fun (imi si imaginam unde e Suhaz – e indianca, nu? – cum e imbracata, ce gandeste despre mine, daca scriu corect in engleza…). Si pentru ca citisem zilele trecute despre cum s-ar dezvolta creierul nostru si la maturitate daca am face tot timpul lucruri noi, consider ca maine o sa am un neuron in plus, caci am facut o chestiutza noua.

Despre ce mi-ar placea sa scriu

Despre mama si familia ei, in care sunt femei absolut fabuloase
Despre tata si viata lui in care nu cred ca s-a plictisit vreodata
Despre copilaria mea cu Cri
Despre iubirile pe care le-am trait
Despre familia urbana, ca despre un tablou realist, plin de culoare si traire
Despre orasele mele
Despre calatorii
Despre micile lucruri care iti schimba o zi, in bine sau in rau, despre coincidente
Despre toti oamenii care, candva, m-au enervat de m-au innebunit
Despre pasiune
Despre durere, teama si bucurie (in aceasta ordine)

Cu mintea in buzunar, dar niciodata...

Ii rog pe prietenii mei, pe cei din familie, pe cititorii intamplatori sau pe straini (da, da, pe straini), sa nu ma lase sa bat campii. Am io mintea in buzunar, dar sper sa nu ajung niciodata sa scriu pe blog tampenii doar ca sa trezesc niste interes. Brrrr. Din blog in blog am dat de tot felul de dobitocenii care m-au facut sa-mi reconsider pozitia pe net.
Si ca sa nu treaca nici un post fara o informatie (caci asta este scopul meu), la Bcn e mai caldut, ploua si e urat. Afara. Inauntru e frumos.

Jos palaria, mama!

Sa vorbesc cu mama pe messenger este una dintre marile minuni pe care mi le permite dezvoltarea tehnologiei. Chiar daca nu e la fel de personala ca una telefonica, o conversatie pe mess este asa, apropiata. Mie, una, imi lumineaza ziua. Si pentru ca sunt dependenta de computer, dar si pentru ca mi se pare ireal. De cate ori ii explic, in scris, cum functioneaza un anumit lucru de pe net sau din restul computerului (ea intelegand, fara exceptie), ma gandesc ce mama desteapta am si ce deschisa e ea fata de nou si ce multe poate face. Si mi se pare, de fiecare data, incredibil. Jos palaria, mama!

cameraluitudor@bcn

Tudor, noi chiar ne referim la camera unde locuiesc rufele ude si cele pentru calcat ca la „camera lu’ Tudor”. Si ne distram grozav pe tema asta. Misses (pot sa zic asa in loc de kisses si miss you?)!

O zi

O zi grea, inceputa prost, cu o stire nefericita (primit job, dar, de la Romania fiind eu, nu prea pot sa lucrez, probleme cu un moratoriu valabil de la intrarea in UE, ma rog!). Cursul de spaniola bine, dar profa dragutza pleaca in vacanta, asa ca nu va mai veni. Trist. Iubitul, ca sa ma binedispuna, ma invita la pranz la chinezi. Niam niam. Dupa, cu buna dispozitie revenita aproape 100%, mergem in parc, ne plimbam, stam la soare, bem o cafea/ciocolata calda si ne radem bine si frumos impreuna. Obosita de atatea emotii, abia astept sa dorm putin. Doar ca nu ne luaseram chei de la casa, usa s-a incuiat dupa noi... De la 3 pana la 11 fara 20 am pierdut timpul la biblioteca, un targ de bricolaj, in autobuze, intr-o masina pe autostrada, in tren, in metrou in procesul de recuperare a cheiei de la proprietareasa (care, desigur, nu locuia chiar in Bcn, ci la o ora distanta). Obositi, oarecum inghetati, infometati, am petrecut impreuna o zi absolut superba. In ciuda circumstantelor.

Mi amor

Ca sa am de ce sa ma topesc din nou dupa el (sau doar asa, pentru ca e un scump), iubitul meu mi-a cumparat un buchet vesel de flori si m-a invitat la cina in oras...
O seara absolut deosebita, intr-un local de pe aici, cu jamboane atarnate de grinzi si tapas, algo para picar.

De la Irina, 1 pe zi

Azi personajul virtual Lara Croft implineste 40 anisori! A fost lansat pe 14.02.1968.

Would you be my Valentine?

Am invatat la scoala, la ora de engleza, acum vreo 20 de ani... Aveam un iubit pe vremea aia, un baiat brunet, cu ochii verzi si cu voce ciudata, baritonala. Cred ca i-am trimis un biletel (de atunci imi placea sa scriu!) si mi-a raspuns si el ceva dragut. Sau doar mi-a dat o floare?
Ma rog, ca e Valentine's, un cadou, cu drag.

Mama mi-a zis prima "La multi ani"!

Intr-o alta viata

M-am culcat cineva si m-am trezit altcineva. Intr-o alta viata, am trait doar. Iar aceasta alta viata m-a lovit, pe nepregatite, cum nu m-am asteptat. Am gasit un blog printre bloguri care m-a facut sa-mi fie frica de rautatea oamenilor, sa-mi doresc sa nu fi trait niciodata acea alta viata, si, daca s-ar putea, printr-un miracol, sa-mi sterg amintirile.
Dar poate ca viata mea trecuta a fost pusa acolo pentru mine, ca sa pot face diferenta, ca sa pot aprecia ceea ce am si ca sa ma bucur de fiecare zi. Cu el...

Verbe spaniolesti

Am o prietena blonda care e foarte desteapta (si frumoasa si devreme acasa, cred!), care mi-a trimis un link la un site unde pot sa ma benoclez la verbele spaniolesti. Ca io, asa, cuvinte as stii, chiar sa fac poezie, dar nu stiu cum se pot lega ele unele de altele, caci verbele sunt iregulate, au miliarde de terminatii si sunt 100% convinsa ca niciodata n-o sa le inteleg. Dar, datorita/gratie/multumita Carmencitei, am facut un progres. Ma uit cu mare curiozitate pe siteul amintit, doar-doar s-o lipi ceva si de mine.

Pentru ea...

As vrea sa pot scrie asta cu mai mult umor, dar nu este cazul (desi ea era o tipa vesela). In fiecare an, cand bem bere pentru ca se implinesc cativa ani de cand ea nu mai este, imi vine in minte ziua aceea. Si mesajul mamei pe care eu l-am dus la publicare, cum spera ea ca totul sa fi fost o gluma, ca ea se va ridica si vor continua impreuna de unde au ramas...
N-a fost, a fost o tragedie si va ramane asa. Chiar daca timpul vindeca ranile, si, in mare, a facut-o, noi bem bere in aceasta zi pe oriunde ne-am afla. Pentru ea.
Cristina, si mi-e dor de tine tare! Si stii ca unele lucruri nu se schimba niciodata, cum ar fi relatia noastra...

PS. Stiu ca e alaturi de mine pentru ca am avut o zi tare buna azi!

Duminica

Dimineata ma trezesc, ridic ruloul si spun cvartalului meu: “Buna dimineata, Barcelona!” Si Barcelona da cu soare. E frumos! Acum am descoperit ca atunci cand deschid geamul si intra aer luminos, miroase intr-un fel: proaspat. Si-mi place! Ne ducem la plimbare, ca e o zi superba. Si e duminica. A, si n-am fost la biserica ca nu m-am trezit la timp.
Poza a facut-o Cristina. Sau Claudiu, nu mai stiu.

Dedicatie

Imi place asta.

Multumesc, Hellen, ca m-ai invatat sa pun target blank.

Daca as fi fost...

In Romania, oare tot singura pe messenger as fi fost la ora asta? Cum acest mediu de comunicare nu are bariere, singuratatea mea e si mai acuta. E sambata seara, iar eu sunt acasa, in sufragerie, scriu un text. Pentru o revista.
Mi-am pus ochelari de vedere astazi si, spre mirarea mea, am aceleasi dioptrii ca la 15 ani. Si aceleasi dureri de cap. Si eu care traiam cu impresia ca imbatranesc...

Duminica merg la biserica

Mi-a raspuns (mai demult) foarte dragutz preotul paroh al bisericii din Barcelona, asa ca il voi vizita. Despre cealalta incercare pe care am facut-o, trimitand un mail unui reprezentant al comunitatii de romani, nu merita sa vorbesc, pentru ca as inalta acel om la un rang pe care nu-l merita.
Sa spunem doar ca nimeni pana acum nu si-a pus problema ca mi-as fi inventat trecutul, ca as fi creat un CV fals si ca nu as fi cine pretind sa fiu. E de ras, stiu.

Carmen, crevetii?

Nu mi-ai spus ce s-a intamplat cu ei... Or iesit buni sau ce?
Si sa stii ca in seara asta fac si eu, ca mi-ai facut pofta.

Am fost cu rolele!

Ceea ce reprezinta in sine o victorie. Aproape ca am refuzat sa plec din tara fara ele, iar pe J. l-am exasperat de-a dreptul. Intr-un mare final glorios m-am adunat si m-am plimbat prin parc (mai curand prin jurul lui, caci pe alei e nisip - promit poze in we, caci mi-a venit o idee - a miliarda, inchid paranteza). Adica "ne-am", unii cu rotitzele, altii cu adidasii. El mai obosit ca mine, dar eu clar mai bucuroasa.

Barcelona romaneasca

Astazi, din mai multe cauze (plecat mama, plouat cu galeata, lene de iesit de casa) am cautat asociatiile romanilor din Spania (mai mult din Barcelona, normal). Am descoperit niste chestii interesante si anume: societatea emigrantilor se imparte la fel de clar ca si in tara din care ei provin. Dupa dureri de cap la vederea modului in care unii comunica (pe spaniaromaneasca.ro), m-am minunat ca Federatia asociatiilor de pe aici e pe blog (adica n-are un domeniu..., locuieste la fedrom.org) si pagina e un carnat de text interminabil. Ma rog, mi-am luat inima in dinti, am trimis un mail hotarat la oamenii care administreaza numita federatie propunandu-le (mai voalat) sa ii ajut sa curete locul. Apoi am descoperit biserica romaneasca (chiar aproape de casa, si pe net aici sfgheorghe-bcn.com), mai frumusel organizata si am trimis un mail parintelui (n-am fost niciodata credincioasa, dar uite ce iese din emigrare) spunandu-i ca mi-ar placea sa spun sau sa citesc povesti la scoala lui de duminica. Voi comunica rezultatele (daca nu raspunde nimeni la mailuri, o sa ma rad). La final, inainte de temele pentru cursul de spaniola, dau peste ceva curat (desi cam gol): http://catalunya.inforomania.eu. Exista, totusi, o sansa.