Când a murit Kurt Cobain

…eram pe stradă, între Piaţa Maria şi Iosefin (Bălcescu, să zic eu aşa) în 1994, aprilie; şi am fost toată seara în doliu. Eram într-o vrie nu mai ştiu de ce (dar pentru că-mi amintesc că eram cu H., explicaţia e intrinsecă, din cauză că eram cu el eram în vrie), am ascultat descrierea vieţii lui Cobain de la toţi oamenii cu care ne-am întâlnit în noaptea aia şi am transmis, la rândul nostru, vestea mai departe (nu, nu aveam mobile, nici pagere, nici telefon fix).
Ce m-a apucat cu moartea lui Cobain? Mi-amintesc de multe ori acest pasaj (pe care-l leg, recunosc, de scena din Piaţa Unirii, ani după, în care fetele de la Lenau se holbau la D. cel cu pleată frumoasă, frumoasă, de culoarea paiului, şi ziceau „ce seamănă cu Kurt!”). E un oarecare punct de reper în spaţiul studenţiei mele (ca şi relaţia explozivă – foc de paie, ca să mă păstrez în spiritul comparaţiei anterioare) cu H. Înainte de acest moment (şi de H.), nu mi se întâmplase nimic la Timişoara, deci moartea lui Kurt a deschis o nouă epocă. A apus, demult, rămân pe amintiri.
Acest post e rezultatul adunării laolaltă a mai multor crâmpeie care m-au bombardat azi, de la pozele scanate de Roxana pentru FB, în care era îmbrăcată doar în negru (ah, tinereţe), la hip-hop-ul de acum 450 de ani pe care l-am ascultat pe trilulilu.ro (Mihoane oare îşi mai aminteşte când am ascultat noi prima dată B.U.G.?) şi a fost declanşat de luarea la cunoştinţă a faptului că vârsta de 25 de ani e mişto (pentru mine o fost acum hăhăhă…).


Vezi mai multe video din Muzica