Acum mulţi ani, pe când locuiam la Timişoara şi totalmente în inima mea (nu ca acum!), am băut într-o seară, cu doi băieţi pe care-i iubeam (pe unul încă îl mai iubesc), nişte vin. Combinata de roşu cu alb – căci se terminase primul, deci ne-au schimbat ei, automat – a dus la o beţie cruntă din partea mea. Şi cum „omu’ când e beat, e prost”, zic să nu contrazic. În fine, îmi amintesc bine noaptea aia (sic!) şi nu o regret, plus că de câte ori trec prin centrul oraşului mă apucă nostalgia. Clubul ăla de bingo nu mai e demult acolo, Borco nu mai are demult părul lung (şi e singurul rămas în Timi), eu nu mai beau demult atâta, iar vremurile s-au schimbat (deşi am întâlnit în seara asta pe cineva care nu prea). În Piaţa Operei, pe ecrane gigantice, se citea "Proclamaţia de la Timişoara". Au trecut 20 de ani de atunci. O viaţă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu