Blogger Backgrounds

04 septembrie 2011

Aspiratorul


Acum trei ani și ceva, dintr-un Carrefour, la insistențele mele ne cumpăram un aspirator (da, eram parte dintr-un „noi” atunci). L-am luat pe cel mai ieftin, din varii motive, iar cel pecuniar nu a fost cel mai important, ci a atârnat mult în balanță faptul că „unii” dintre noi nu vedeau rostul (trăiseră bine-mersi fără el, ani de zile; deh, tradiție de familie).

Aspiratorul cu pricina e un jaf, un jeg, o teroare pentru cel care-l folosește. Tubul e de plastic, din mai multe bucăți, cablul relativ scurt, roțile nu se învârt aproape deloc, ce să mai vorbim, o tâmpenie de mașinărie.

M-am mutat de două de atunci, a doua oară fiind absolut convinsă că trebuie să scap de el (cred că speram, în secret, să se defecteze naibii, să nu fie nevoie să-l arunc).

De câte ori îl folosesc mă umplu de draci, face un zgomot de-mi ridică tot blocul în picioare, huruie pe parchet și „trage” greu (praf de pe parchet, da?, nu chestii elaborate de pe mochete și alte bălării).

Azi, luptându-mă pentru a catralioana oară cu el am avut o revelație: sunt masochistă, zău, să mă pun singură (sau să mă complac – ce cuvânt potrivit pentru situațiile în care mă afund singurică!) în situații repetitive care mă scot din fire.

Așa că mă voi duce să-mi cumpăr aspirator, ce pisici! 

4 comentarii:

Camelia spunea...

Sper ca ti l-ai cumparat deja!

vvritz spunea...

Ei, nu, asta a fost duminică seara, revelația! Era totul închis...

Laura spunea...

cumpara unul, baga amintirile in aspirator si arunca-l !
eu mai nou fac selectie in dulap, ca deh schimb marimimea( cu una mai mare) si am ajuns sa dau peste lucruri frumoase dar purtate intr-un anumit meoment cu o anumita persoana asa ca le-am dat ! ras tot, asa da curatenie!

Laura

vvritz spunea...

@Laura: Bună idee!