Jurnal de nefumător – Episodul 1 – Primele trei zile

Cum altă idee mai creață nu mi-a venit și cum deja am încercat să scriu cu creionul pe hârtie, dar din pricină de caligrafie ilizibilă care produce o neînțelegere cumplită a textului așternut (iar mie mi se pare foarte important să pot reciti) ce (hieroglife, cum zice limba de lemn) am înșirat, m-am întors în prielnicul mediu internaut, atât de drag mie (dadada, și ce?, trăiesc online, aia e).

Deci (tocmai mi-a trecut prin cap că ar merge o țigară la berea asta, dar a trecut, uf!), m-am lăsat de fumat. Ceea ce nu e straniu, căci nu e prima dată. Doar anul trecut (2010, that is) m-am lăsat prin martie, prin iulie și prin septembrie. M-am reapucat cam după două luni de trăit bine mersi fără fum (nu, nu știu de ce, de vită, presupun).

Ultima dată m-am apucat de fumat în răstimpul locuit la hotel, când mi-au dărâmat ăștia baia și când clientul european căruia îmi dedic eu cele aproximativ 10 ore de lucru zilnice pretindea să terminăm proiectul la timp (hm!). Totul s-a terminat cu bine, și șantierul și proiectul, dar eu m-am trezit din nou fumătoare. Ei, aia e, mă las iar.

Două luni și ceva mai târziu, eu, însă, tot pufăindă, tușindă, strâmbândă din nas la mirosul propriului păr și al aromei de cremă de mâini combinată cu tutun (sau ce rezultă din arderea lui) mă găseam. Am mai luat de câteva ori „măsuri” pe durata a maxim două zile.

Odată noul an început, rezoluții, alea, alea, eu fac un nou pas înainte pe calea nefumătorului: cumpăr cartea lui Allen Carr (aia, celebra, chiar varianta dedicată sexului meu - în fine, iar divagăm!) și – mai important – mă apuc să o citesc. După primele pagini (ea este un soi de propagandă scrisă alert, într-un minunat stil oral american, care are ca principal rol acela de a-ți băga în tărtăcuță niște „adevăruri” de netăgăduit legate de acest „filthy habbit”) mă prind că nu fac parte din target... Îi dau, totuși, o șansă, căci domnul Carr pretinde că va explica pe parcurs (subliniind că trebuie să citești până la capăt) de ce e greu să te lași susținut doar de propria ta voință (când ajung la explicația cu pricina, o comunic și publicului interesat).

Însă nu cartea m-a convins acum, ci vizita lu’ Fairy, care, data trecută când mi-a călcat pragul. m-a ajutat (zicându-mi „decât” nimicuța) să mă opresc din făcut niște mari prostii (nu zic detalii, că mi-e rușine) pe care le cam executam on daily basis.

Așadar - și atât mai zic – azi m-am gândit la fumat când am plecat de la serviciu, visând la cum inhalez pârdalnicul gust (sau o fi aromă?) odată ce ajung acasă. Când mi-am amintit că m-am lăsat am oftat un pic, am zâmbit (căci eu sunt o pozitivă) și am intrat la parfumerie să-mi cumpăr un șampon pentru păr ondulat (nu cred că i se poate da foc cu bricheta, deci sunt în siguranță).

De atunci până acum (să tot fie vreo două ore), am băut două beri (bine, jumate din una am vărsat-o pe masă – din greșeală, nu de draci) fără să – subliniez – simt nevoia să fumez. Mai vedem mâine ce vitează voi fi fiind!