I’m really, but really tired of this, de agăţatul de lianele mişcătoare de zi de zi, de strânsul din dinţi pe marginea paharului de vin, în speranţa că smalţul va rezista mai mult decât zâmbetului cuiva în inima mea.
Oboseala care s-a insinuat, adânc, deşi îi pusesem proptelele potrivite ca să poată face faţă, oboseala, zic, nu mai pleacă, nu mai pleacă, nu mai pleacă. Să plece, vreau să plece, să vină îngeraşul să mă elibereze, să mă scoată de aici, să-mi arate lumina. Să ceva, să orice, habar n-am, dar să nu mai fie aşa.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu