Lunch time

Am mâncat azi cu colegele mele spanioloaice (pe care le respect, în felul meu) și am ascultat fascinată conversația cu următoarea temă: când v-ați pierdut virginitatea? Noroc că mâncam salată și nu era lichidă, altfel sigur aș fi scuipat când am izbucnit în râs. Dar cum ele deja sunt obișnuite cu faptul că eu sunt „altfel”, practic m-au ignorat.

Cea care a deschis discuția a mărturisit că pentru ea a fost o mare dezamăgire, că a așteptat până la 18 ani (că așa e civilizat?!?) ca să facă pasul, iar tipul a părăsit-o dup-aia (la trei luni, dar na!). Alta a zis că și pentru ea a fost nasol, dar le-a zis prietenelor ei că a fost ge-ni-al. Apoi a apărut în discuție (în timp ce eu băgam tare la salată, să scap de acolo până când îmi venea rândul că nu știu cum aș fi putut răspunde la chestionar – adică știu, dar nici o apă nu m-ar mai fi spălat de păcate!) tema: tu de care ești, de aia care a făcut-o prima dată în pat sau în parcare? Una s-a înroșit de unde am dedus – cu toatele, chiar și eu – că era din ultima categorie.

Acum, despre sex vorbeam și eu cu prietenele (și încă o fac), dar în alți termeni (drept îi și că suntem fete de litere). Și, din câte știu eu, la noi nu s-a discutat niciodată despre o asemenea împărțire a locului de pierdere a virginității. Chiar, care dintre voi sunteți „tipa din parcare”? 

FB miau-miau

Unul dintre prietenii mei de tinerețe (nu din tinerețe, căci pe aceea încă o trăiesc) a apărut pe Facebook zilele trecute și mi-a cerut prietenia). Nu l-am văzut de extrem de mulți ani (să tot fie vreo 12...) și știu câte ceva despre el din auzite sau din rarele telefoane pe care ni le dăm. Deci, n-am ținut legătura.

Omul și-a pus ca poză de profil pe FB pisica (personală, presupun), iar eu mă minunez de atunci, ce l-o fi apucat? Aștept cu nerăbdare pozele lui din vacanță, de la lucru, de la clubul de șah sau de la cursul de salsa, orice care să-mi sugereze că el chiar este amicul meu biped, care folosea cu succes limbajul articulat. 

Ştiam eu!

Citiţi aici.

A drunkard’s confession

I’ve been drinking my brains out for over a year trying to figure out if I’ve done the right thing. So, trust me, I’d rather have you breaking my heart than spending one more day thinking about him. I’d rather have you make me feel for two minutes the way you make me feel than wonder “what if I would have done this another way?”. I’d rather have a sour muscle at my hand by writing all the feelings I have when I think of you than spend another moment thinking “what if I will never fall in love again?”. I’d rather feel the after pain than the emptiness of not feeling a damn thing. So you deal with that, and I’ll just see that my butterflies will keep on flying. I so much needed them back into my life.
And what if – just what if – you will not break my heart? And I’ll just break with yours, for a change? It’ll still be called living, you know? And I drink to that.

PS: I will not let you see this because you'll just get scared and you'll ruin the portrait I have of you. And the possibilities.

VCB

Dacă aş fi văzut „Vicky Cristina Barcelona” acum trei ani, mi s-ar fi părut o porcărie (da, ştiu că e din 2008, că nu s-a închis google). Dacă l-aş fi văzut acum doi ani, aş fi strâmbat din nas. Dacă l-aş fi văzut acum un an, aş fi murit de draci. L-am văzut acum şi mi s-a părut mişto de tot. Un Woody Allen mai ciudat, dar mişto. So, let’s enjoy some life! I know for sure that’s what I’m doing.

Conversaţie pe bune cu o prietenă

Nu pot s-o citez exact, căci am purtat-o de la serviciu, pe messenger, deci e arhivată acolo (dacă-i trece cuiva prin cap să se îndoiască de autenticitatea ei).

Enervată de situaţia absolut penibilă în care m-am pus singură-singurică acceptând o nouă relaţie nedefinită, complicată şi interesantă cu un tip la fel de complicat şi interesant (definit e, săracu’, poate chiar în exces), îi comunic uneia dintre prietenele mele că sunt „neagră de supărare”. După ce râdem o tură de nefericita alegere a cuvintelor, îi explic cine şi de ce m-a scos din minţi şi decidem, a catralioana oară, de comun acord desigur, că „bărbaţii au alte butoane decât noi” şi că nu are absolut nici un rost să încercăm să-i înţelegem sau să ne imaginăm ce le poate trece prin cap.

Ei, şi în acest minunat context de înălţare sufletească, eu zic că mai bine ne-am da un termen limită până la care să mai încercăm să coexistăm în arii restrânse (relaţii de cuplu, cum ar veni, cu sexul opus), după care să ne căsătorim una cu alta. Ea a zis că mi-a propus demult, dar eu nimic (şi citez: „Batman, batman” – ofer detalii suplimentare asupra acestui important reper cultural în viaţa mea şi a prietenilor mei, doar dacă e cazul, desigur). Şi când i-am zis că peste 10 ani (adică la 45 ai mei) voi fi având, probabil, şi cetăţenie spaniolă, ea zice: „Păi da, să mă scoţi şi că mă mărit cu tine din interes”.

Speranța din creier

Lectură obligatorie aici.

Te-aş fi părăsit chiar acum

Dragă blog, dacă Dear old love ar fi avut iar în primele cinci un post care se referea la mine. Dar n-a fost să fie, deşi le-am parcurs pe primele zece. O fi bine?

Castele în Spania

Ce înseamnă? Că toți deștepții și-au dat cu părerea, când i-am întrebat, dar nu știau, de fapt.

Some catalan food recommendations

Here.