Voi fi incoerentă

Dar, până la urmă, ăsta e şarmul meu... Corectez mâine gramatica şi ortografia.
Am fost la un bar irlandez (mă rog, ce idee, în Barcelona, no bravas, no tapas, no nada). Cu patru catalani (pe trei îi ştiam, recte ştiam că-mi place de ei). O fată nouă - douăzeci şi un pic de ani - doamne, ce făceam eu la vârsta aia, îndrăgostită de un om care nu m-a iubit niciodată? - cu care m-am împrietenit imediat, clar. Actriţă. În fine, în devenire. Dar nu asta vroiam să comunic. Ci că, în afară de faptul că ei ţin neapărat să-i duc joi - când ne-am dat următoarea întâlnire - la restaurantul românesc (miiiiiici!), când am început să vorbim despre jocuri (eu sunt din Ardeal, ştiu, îmi tot zice C. că noi ne jucăm mult acolo), unul dintre ei ştia "jocul cu lupii". Deci, băăăăi, mie îmi lipseşte "casa" pentru lucruri d-astea. Dacă ele se găsesc şi aici (să ne înţelegem, nu-mi revin, ştia "jocul cu lupii"), de ce îmi mai e mie dor de acolo?

PS: Two pints of Murphy's, nu aveau Killkenye's (sau cum naiba se scrie, preferata mea, cred).
PS2: Recitit, pare că face sens (hahahaha, ştiu că nu se spune aşa, EU aşa spun, na!).