Prietenii mei

Cineva mi-a spus acum ceva vreme că am mare noroc cu prietenii mei. Am replicat, destul de dur, că prietenii mi i-am ales, cultivat, îi iubesc şi fac diverse chestii pentru ei. Iar asta nu se cheamă noroc, se cheamă prietenie.
Sunt în România de joi noaptea, mă simt ca peştele în apă, am venit cu mintea încărcată (ea mi-a fost încărcată, între timp, şi mai mult) şi simt că e exact locul în care trebuia să vin. Nimic nu se compară cu "acasă", cu sentimentul pe care oamenii pe care îi cunosc şi mă cunosc mi-l dau, cu lucrurile pe care le port în inimă atunci când sunt departe şi cu locurile care-mi trezesc, aşa, căldură...
Sunt bine şi o să fiu şi mai bine. Mulţumesc, dragilor!