Întrebări de imigrant

Dragilor, îmi bântuie prin minte două întrebări legate de statutul meu de imigrant (pe care nu-l mai resimt atât de acut, dar asta nu înseamnă că s-a schimbat):
- cine ştie dacă se termină la 1 ianuarie 2009 "Moratoriul" impus românilor şi bulgarilor referitor la piaţa muncii
şi
- în cât timp au învăţat limba ţării "ceilalţi" oameni pe care îi ştiţi locuinzi peste hotare (în condiţiile în care erau tufă de Veneţia la sosire?).

Ambele întrebări sunt legate de lipsa activităţii jurnalistice, care, pe scurt, mă tâm-peş-te! Şi vreau să ştiu cam cât timp - desigur, estimativ, căci mai sunt implicate în proces şi talentele mele lingvistice (extrem de reduse - cum oi fi învăţat engleză, habar n-am) - mai durează până mă voi putea întoarce la meseria mea.

Acum sunt la stadiul la care vorbesc cursiv (spun şi bancuri), probabil cu erori, citesc literatură plus ziare şi nu poţi vorbi în prezenţa mea - oricât de rapid - fără să pricep.

La mine acasă ninge

Nu, nu la Barcelona, unde, google zice că a nins prin 2004, în sensul că nişte fulgi au căzut pe caldarâm unde şi-au dat obşescul sfârşit.
Ninge la Braşov, iar mama mi-a trimis poze. Mi s-a făcut aşa un dor de zăpadă, de aer curat (nu fac nici un secret din faptul că mi se pare că Bcn pute îngrozitor, pe la toate canalele ei lăsate prea aproape de suprafaţă, după cum mi s-a explicat), de frig... Aici vremea e ca un ceai, se încălzeşte de la soare şi se răceşte, dar nu definitiv, când se taie razele.
Şi în elanul meu îi zic lui J. că ce mişto că o să prindem zăpadă de Crăciun, la care el s-a pus pe tremurat: "Îţi dai seama cât de frig o să fie?". Mda, la asta nu m-am gândit. Îmi dă Patrocla haine groase!

Flysch

Mi se pare că blogul ăsta se simte la fel de părăsit ca şi mine însămi, care trăiesc de vreo lună pe muchie, veşnic obosită, stresată şi dându-mi impresia că sunt cu adevărat capabilă (că pot!); nu de alta, dar e mai simplu să-mi păstrez jobul ăsta, unde oamenii sunt mişto, decât să caut altul.



Încă nu s-a terminat, evenimentul care m-a pus la zid va fi abia săptămâna viitoare la Bruxelles, dar am un mic interval de scris dintr-un motiv extrem de prozaic: mi-e rău. Am fost ieri seară la ziua unui coleg care a pregătit o găleată de guacamole şi trei tăvi de tiramisu (ar fi făcut el şi pizza şi spaghetti, dar invitaţii nu mai putea a îngurgita), am mâncat ca descreierata, drept care azi zac, victimă a propriei dureri de burtă.



Şi neavând eu ce face, am descărcat pozele din aparat. Cum Granada merită un text mai romantic şi mai special, postez poze de astă vară, din Ţara Bascilor, de la Guipuzcoa, de la urteberiionii 1 şi 2.


Locul fotografiat este aproape de Berri-ul (pensiunea) unde am locuit, la 1 km de mers pe jos prin pădure, prin iarbă.

Fenomenul se numeşte flysch.