Lene de vorbă

Uneori, când sunt obosită, mă apucă aşa o lene să vorbesc, că aş tăcea. Sau, mai mişto, cum îmi imaginez eu în anumite momente, să vorbesc pe româneşte. Cuvintele ies greu într-o limbă străină când ţi-e lehamite sau când eşti nervos! Partea bună a acestei chestii, însă, constă în faptul că pot să înjur în voie, nu pricepe nimeni (cehoaica zice ceva cu Cristos, deduc după ton că nu de bine). N-am înjurat, dar ca idee, aş putea, nu?