Barcelona mea

Am un album pe FB pe care-l cheamă chiar așa. În el sunt fotografii de om care locuiește aici (de aproape patru ani), pe care le-am adunat din drumurile mele de zi cu zi: spre serviciu/casă, bibliotecă, plajă, supermarket, aeroport. N-am fost niciodată în vacanță aici; prima dată când am venit – o frumoasă surpriză de ziua mea de la un băiat care mă iubea – am stat la Sant Cugat și am vizitat orașul în căutare de cartiere în care ne-ar fi plăcut să locuim. N-am vizitat majoritatea obiectivelor turistice (stau lângă Sagrada de jumate de an, nici prin cap nu mi-a trecut să stau la coadă ca să intru), nici n-am făcut ceea ce fac în orașele în care plec în scurtele mele vacanțe.

Azi mi-am făcut cinste cu o experiență nouă: m-am suit în busul turistic (linia roșie) ca să văd ce văd zilnic hoardele de turiști care mă calcă pe mine pe nervi . Paranteză: turiștii sunt acei oameni care vin la Bcn ca să caște ochii la clădiri de pe pista de bicicletă, care se zgâiesc la Sagrada din mijlocul stației de autobuz, ca să nu se poată oamenii urca și coborî, sunt acei oameni care umplu zi de zi Rambla până la refuz și care se îmbată ca porcii și rag pe străzi.
Cu această ocazie, am primit un cadou incredibil: am fost singură în autobuzul supraetajat, mi-am ales locul – chiar în față, pe dreapta (m-a învățat tata să nu stau pe stânga, că sunt mai multe gaze de eșapament), drept care mi-am permis să aplaud în voie bucuria care m-a înconjurat.

M-a bătut soarele în cap pe tot traseul, turiștii s-au urcat și au coborât din teleguță, eu și bucuria mea am rămas mai departe acolo, făcând turul complet, ignorând foamea cumplită și făcând poze la niște lucruri pe care nu le-am văzut niciodată de la înălțimea aceea. Fascinant! Frumoasă Barcelona, dom’le. Mi-a plăcut experiența, dar încă nu mă simt turist, rămân la statutul meu de călător. Revin cu detalii despre alte obiective turistice (când oi avea timp).