Blogger Backgrounds

23 august 2011

Mda

Am stat în aeroport ca proasta, duminică, vreo două ore și jumătate, așteptând ca personalul de la ground force să-mi aducă o carte uitată în avion. Mi-au zis că durează 20 de minute... În fine.

Cât am zăcut pe acolo, cu picioarele pe troler, m-am uitat la spectacolul uman. Și mi-a atras atenția o fetiță cu multe codițe care alerga de bezmetică (și de plictiseală) prin fața ghișeelor. Duminică știam și cum o cheamă, dar am uitat.

Azi dimineață, în drum spre serviciu, când să traversez, văd fetița. Mi s-a părut cel mai normal lucru din lume. I-am zâmbit. Eu! I-am zâmbit unui copil necunoscut, pe stradă. Aș putea să mai dau câteva detalii despre aspectul ei exterior, dar presupun că e oarecum inutil. Pe principiul „ai grijă ce-ți dorești...”.

Niciun comentariu: