Soarta

Azi am avut o teleconferință cu „clientul” (o entitate birocratică foarte, foarte mare, extrem de cârcotașă și de neînțelegătoare), iar coordonatoarea de proiect m-a lăsat singură să explic conceptul și realizarea unui website. Și m-am descurcat minunat, a fost un succes.

Faptul m-a făcut să mă gândesc (apropiindu-se, desigur, și momentul bilanțului – pe 29 noiembrie se împlinesc trei ani de când locuiesc la Barcelona și aproape un an de când trăiesc aici :D) ce coincidențe și întâmplări m-au adus aici.

Și, mai ales, cât m-am opus și cât am plâns și cât m-am lamentat când mi-a fost greu, când nu mi-a ieșit ce credeam eu că trebuie să-mi iasă și cum aș fi dat orice – dar orice – să fi fost, de atâtea, de nenumărate ori, în alt oraș, în altă țară, în pielea altcuiva.

Am ieșit râzând (la propriu) în hohote din întâlnire și m-am bucurat, sincer, că sunt aici, că sunt eu, că sunt în pielea mea.

Mai multă încredere în ce pregătesc unii sau alții acolo sus (că or fi îngeri, stele, elfi sau mai-știu-eu-ce) parcă n-ar strica!