A treia poveste scurtă

Era joi, deci aveam, de la 8 la 10, oră la nebunii mei. La 10 seara m-am întâlnit cu Sim în Piața Universității și am zăcut împreună pe pietrele fierbinți până când au venit celelalte două fete. Le-am dus la un restaurant catalan aproape de casa mea, unde s-au îndopat cu creveți, bravas și (nu-mi amintesc, dar presupun) calamares a la romana.

Am ciripit toată seara, eu oarecum bine dispusă, și pe când închideau ăia localul ne-am mobilizat să plecăm acasă. Am căutat un taxi pe stradă (1 noaptea să fi fost? Sau chiar 2...) la colț, la statuia lui Miro, și n-am găsit. Cândva, în acest interval, telefonul îmi sunase de mai multe ori. N-am auzit, căci distracția pe stradă cu fetele era mare, nici urmă de taxi – fusese un meci sau ceva, toate taxiurile treceau pline-ochi, prosteală...

Îmi amintesc perfect seara căci Sim era bucuroasă să-și fi petrecut ziua de naștere alături de mine, iar eu mă relaxasem în final (întâlnirile cu grupul de nebuni nu au fost niciodată distractive, dar au fost utile, or so I heard).

Când am ajuns acasă, mutre lungi, tristețe, reproșuri. Mi-am promis în sinea mea că “e ultima dată când mai accept așa ceva”, am completat cu “merit mai mult” și cu toate porcăriile de îmbărbătare pe care le foloseam ca mantră să pot avea dubla personalitate pe care o aveam în vremea aceea. A fost ultima dată (sau aproape ultima, D. a închis ceremonia). Am sunat-o pe Sim anul ăsta de LMA și ea mi-a zis că anul trecut pe vremea asta era aici. Știu prea bine, mult prea bine, unde eram anul trecut pe vremea asta...

Lectură suplimentară obligatorie: Cimitirul marilor iubiri...