A doua poveste scurtă

Nu era formă de mers mai departe, să ştii, că nu era. Oriunde întorceam privirea un cerc de foc mă urmărea (şi oricât de mult îmi place mie căldură, mă ardea înainte de a mă încălzi). D-aia, să ştii, am pus tot sufletul, că văzusem cercul încins încă de la început, dar ştiam că îmi făcusem dinainte făcut provizii de gheaţă. Ce să vezi, atâta soare şi palmieri, mi le-au topit. „Love will tear us apart”, mi-a spus odată, cineva. Nu ştia despre ce vorbeşte, sau vorbea, desigur, singur. Acum m-am dat jos din pat să-ţi scriu asta, că amintindu-mi de toată durerea, de agonia care se producea de câte ori întindeam mâna şi atingeam cercul, mi-am dat seama de ce trebuia să plecăm. Acum nu e nici cald, nici frig, deşi uneori se face incredibil de fierbinte, dar sunt în siguranţă. Ştii, nu?

Îţi aminteşti prima noastră poveste scurtă?