M-am supărat fuarte tare pe un amic care mi-a zis (nu ştiu dacă fix cu cuvintele astea) că nu sunt bine. Io-te-aşa, de parcă restul de oameni sunt bine, noroc că sunt io excepţia care ajută la confirmarea regulii.
Eh, şi de la asta, oarecum (nu conştient, fireşte, ci abscons), m-am pus să-mi fac cont pe facebook (aveam, dar acum mi-am şi plimbat neuronii pe acolo, cu rezultatul că mi-a plăcut). Şi m-am regăsit cu (nu cu amicul pe care mă supărai, că ştiam că nu e) ci cu X şi cu Y, un deliciu. Să-i zic lu’ Cri să-şi facă, o să-i placă. Şi să-mi fac curaj să-i dau add lu’ băiatul care e prieten cu aproape toţi prietenii mei şi pe care mi-e "aşa" să-l acostez.
În întregul proces facebook m-am pus să-mi fac o hartă cu locurile prin care am hălăduit (nu dormit o noapte, ca la Verona, din care n-am văzut decât casa lu’ Bogda şi pizzeria în care ne-am îmbătat, sau ca la Zaragoza, din care am văzut două baruri de tapas şi nişte pungi lipite de forţa vântului de un gard de sârmă). S-a dovedit că am văzut câte ceva (K. mă dovedeşte, n-am nici o îndoială), în valoare de aproape 30 bucăţi. Sunt multe din Spania şi din România, în vreme ce ţări întregi europene au rămas neexplorate. Promit să remediez problema.
Şi ca să mă readun la ordine, când i-am invitat pe diverşi să fie în gaşca mea, am descoperit că fac ceea ce în tinereţe, pe când am avut io primul „iubit” (ochi verzi, voce guturală, 12 ani) se numea: „a cere prietenia”.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Un comentariu:
Ma gandeam ca pui si link la profil :D
Trimiteți un comentariu