I-am trimis unei doamne un e-mail – business related – în engleză şi, ce să vezi!, mi-a răspuns în franceză. Cum eu nu vorbesc această limbă, dar o deduc cu succes, m-am prins ce zice şi că nu este prea amabilă cu mine (deşi e interesul ei, i-am trimis nişte chestii care o ajută să-şi deducă toate cheltuielile legate de o deplasare). Drept care am răspuns extrem de politicos, cu mulţumirile de rigoare, adăugând în paranteză că, dacă madam nu doreşte comunicarea viitoare în engleză, mă pot exprima (chiar mai bine, aş zice cu modestie) în română. Şi ştiu din sursă sigură că ştie engleză, căci evenimentul la care va prezenta un discurs e, evident, în engleză.
Şi adaug de la mine, aparte, că statutul ei înalt, de profesor asociat, cu fiţe până peste cap, m-a umplut de draci. Poţi să stai 100 de ani la Paris, să ai şcoala-şcolilor, că dacă nu-i ai pe cei şapte ani de acasă, zadarnic!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
5 comentarii:
:)). auzi eu zic sa mai verifici o data, daca intr-adevar o sa tina discursul in engleza, poate vine cu ceva in franceza de nu pricepe decat 1% din sala :OOOOO
püp,
i.
Chiar ca 7 ani de acasa! Dar sa stii ca mie imi plac francezii si nu-i adevarat ca refuza sa vorbeasca engleza - in vara asta am intalnit "la ei acasa" multi care stiau engleza foarte bine si erau incantati sa te ajute... depinde de om.
credeam ca noi aveam exclusivitate la chestiile astea! ma rog, stirea ma invioreaza nitelus...
oricum, mi s-a întâmplat pe aeroport la madrid, pe aeroport, ca o duduie să nu vorbească pe româneşte cu mine. era să leşin de râs. şi-a dat drumul mai târziu, când a uitat, cred, să se prefacă spanioloaică. doamne!
trist, bre, trist
Trimiteți un comentariu