Ochiul

Anul trecut am fost la Istanbul (am şi poze, le adaug de acasă). Înainte de plecare, Robert m-a rugat să-i aduc un ochi din ăla (de sticlă ar fi, dar nu scriu asta, căci sună prost). Iar eu i-am adus. E drăguţ, rotunjor, bine modelat. De atunci (imediat se împlineşte anu’), ochiul turcesc şi protector al lui Robert e la mine în neseser (nu şitu cum se scrie), pentru că nu s-a nimerit să-mi amintesc să i-l dau când l-am văzut. Nu mă îndur să-l scot de acolo, căci poate data viitoare când merg în România mă văd cu Robert. Mi se pare foarte cool că este acolo...