Teatru

Aşadar, ce te binedispune de dimineaţă? Să mergi la doctor (cu inima strânsă, că ai mai fost o dată şi ţi-a vorbit în catalană, limbă pe care o înţelegi doar intuitiv – şi apoi, mai ai parte şi de un plus de ironie, căci te-ai dus la el cu o problemă la ureche! Nu, nu vorbiţi mai tare, că tot aşa prost „aud” catalana!), la prima oră şi să ai parte de teatru „de păpuşi”.
Asta pentru că doctorul Prats mi-a explicat gestic cum să folosesc picăturile pe care mi le-a prescris. Ne strângem de nas cu mâna, aplecăm capul spre o parte, ca şi cum am dormi, turnăm picăturile (cred că era şi un număr recomandat, dar l-am ratat), respirăm normal, ne aşezăm pe spate ş.a.m.d. (nu mi-a zis dacă sforăi sau nu, pun eu acest detaliu de la mine).
Iar pentru a completa tabloul, asistenta doctorului, o blondă platinată, fardată puternic la ochi cu negru (care se mai şi adunase sub formă de kaka-miţi pe la colţuri, nimic neobişnuit pentru standardele de aici), completa nişte fişe cu gura întredeschisă (cred că le învaţă la şcoală să stea aşa, ca şi cum ar gândi), absolut imună la spectacolul montat impromptu de şeful ei.
N-am decât o răceală, care se va vindeca. Cel puţin aşa am interpretat eu discursul ORL-istului...