Blogger Backgrounds

17 iunie 2008

Prietenii mei sunt inegalabili

Pentru că sunt prietenii mei şi atât. Au trecut deja şase luni de când am plecat (mi-e greu să spun „de când sunt aici” pentru că sunt cu adevărat aici doar de câteva luni, pe celelalte le-am bălăngănit într-o stare incertă de stres, depresie, amărăciune, indecizie şi durere). N-am sărbătorit ziua pentru că nu am ştiut ce era de sărbătorit, aşteptăm amândoi să se întâmple lucrul pentru care suntem cu adevărat aici. Şi o să se întâmple, anul acesta sau în următorul. Nu prea mai contează.
Dar ca să mă readun – mi-e totuşi, somn şi e noapte – prietenii mei sunt unici pe lume. În momentele de criză existenţială – cele pre-magneziu (da, T., îmi iau pastila zilnic, n-ai observat?), cei buni la suflet îmi recomandau să ies din casă, să-mi fac prieteni. Mie mi se părea de-a dreptul crud: „Cum să-mi fac prieteni, când am? La ce-mi trebuie? Ai mei nu mai sunt buni, sau ce?”.
Azi, trei dintre prietenii mei au vorbit cu mine despre lucrurile noastre, alea care nu se plănuiesc, nu se întâmplă, ci doar se împărtăşesc. Dacă la atâtea luni de când am plecat încă primesc astfel de mesaje, înseamnă că am avut dreptate să nu caut alţi prieteni, să mă mulţumesc în continuare cu cei pe care îi am.
Şi, apropo, am cunoscut pe cineva care a simţit fix acelaşi lucru, că prietenii nou-făcuţi aici nu vor avea aceeaşi valoare ca aceia lăsaţi acasă. Dar, acum, cine ştie...

3 comentarii:

Anonim spunea...

multumesc pentru ca sint unul din prietenii tai!
stiu ca sint!
....ai zis ca ai vb cu ei azi,asa ca ....ai vb si cu mine! perspicace,nu?!
chiar ma bucur de asta!
g.

vvritz spunea...

Bine că eşti tu perspicace! :o)

monsoux spunea...

io zic ca ti-a prins bine sa iesi din casa ;;) corect?