Din 117 oameni participanţi înscrişi pe lista unui eveniment, trei sunt români (nu neapărat imigranţi). Persoana căreia îi trimit lista acestor participanţi, la Comisia Europeană, la sediul de la Bruxelles, e româncă. Băiatul care se ocupă de baza de date a companiei la care lucrez e român. Editorul unui site de informaţii, unul dintre puţinii care a răspuns la e-mailurile mele politicoase legate de un interes profesional AL LOR, e român. Eh? Facem un procent bun. Pe mine, personal, mă face să mă mândresc că sunt de la ţara mea.
A, şi mă mai mândresc cu faptul că eu fac duş în fiecare dimineaţă, mă îmbrac cu haine curate şi nerupte, dar şi cu faptul că ştiu să mănânc cu cuţitul şi cu furculiţa. Ceea ce, oricât de ciudat pare, mă face specială în această lume.
08 mai 2008
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
2 comentarii:
Da, dom'le, da! Chiar ca asa este :D
Eu mai sunt mandru si pentru ca am o forta de munca uneori dubla...dar e valabil doar pentru Aragon, nu si pentru Catalunya :D
Hahaha. Bine, că e diferit aici, la catalani, ştiam, dar chiar atât de mult să ştii că nu bănuiam.
Şi, dacă mă gândesc mai bine, nu e forţa de muncă, e creierul. Sau nu?
Trimiteți un comentariu