Bună dimineaţa mea!

Cele mai bune sunt dimineţile mele! M-am trezit cu ochii cârpiţi de somn – seara întotdeauna îmi vine să mai stau, de parcă lucrurile interesante doar atunci se pot face! – mi-am făcut mai puţină cafea (încerc să mă las!), am mâncat ca porcu’ de România (cu brânzică şi şunculiţă – noroc că J. dormea şi nu m-a văzut) şi am decis să-mi pun fusta maro. N-am călcat-o şi, văzând-o şifonată ca o perdea, mi-am adus aminte de R. care mă certa când mă vedea cu ea călcată (zicea că nu aşa se poartă). Şi apoi am fugit în goană (da, pot să fug şi fără goană...) spre serviciu, unde am ajuns ca poştaşu (cu geanta grea şi limba scoasă), în timp ce pe drum mi-am amintit de drumul spre Vamă cu Elena şi Daniela (când am râs tare şi mult şi tot timpul), cum R. purta ochelarii ăia mari de soare acum vreo două veri şi flipflopşi şi ceva verde (să fi fost un tricou?) şi cum viaţa e aşa, grozav de frumoasă.