Poveste cu mine

Azi am început un nou curs (nu zic ce, că n-am chef de băşcălie, plus că e pentru dezvoltarea MEA personală, nu pentru a celor care – Doamne fereşte! – se vor trezi să comenteze aiurea în tramvai pe aici – zic doar că-mi place şi că dacă pe cineva intere, să dea e-mail, că detaliez).
Am ajuns: 1. cu 10 minute întârziere şi 2. cu o săptămână mai târziu, din cauză că la începerea numitului curs eu eram în avion (să vizitez muzeele alea dintre care cel mai mult mi-a plăcut cel numit Temple Bar).
Bref, intru ruşinată (căci deşi eu de obicei întârziez, ruşine mi-e de fiecare dată) şi, evident, me toca să mă prezint. Înaintea mea, o altă întârziată din Columbia zice că are 45 de ani şi e soltera.
Ei bine, eu nici nu mă gândisem la asta, aşa că m-am concentrat pe ce cred eu că mă reprezintă, adică nu vârsta, ci naţionalitatea şi pregătirea profesională. Am ridicat deci nasul sus şi am zis cu mândrie că sunt româncă, ştiind că dintre cei 15 oameni prezenţi unii deja au decis că nu vor vorbi cu mine niciodată.
Şi cum se va derula seara se nimereşte să trebuiască să vorbesc cu cinci dintre coechipierii mei. Primul mi-a zis repede-repede că el a lucrat într-un restaurant cândva, cu Ioana şi Ovidiu, oameni de nădejde, de care i-a plăcut grozav. Al doilea, că prietenul lui cel mai bun e căsătorit cu o româncă şi că dacă şi eu vorbesc turceşte. N-a mai fost nevoie să întreb de unde e fata, iar pe turceşte nu ştiu nimic – de bruma mea de germană n-a fost interesat.
A treia persoană m-a întrebat, în această ordine: „de ce-ai venit?” (nu i-am zis că am venit din amor, sic!), „ce faci aici? eşti ospătăriţă sau secretară?” (când i-am zis pentru ce instituţie lucrez a clipit des, extrem de nedumerită), „locuieşti singură?”, „te descurci cu banii?”, „îţi place Barcelona, nu?” („cum nuuu?” la care am dat-o la întors că nu-mi plac oamenii, căci oricum mă călcase deja tare pe bătături - hahaha).
A patra era o nemţoaică din Argentina, deci am câştigat-o fără să deschid gura, doar fiind şi eu imigrantă, iar cu a cincea, o fată care avea cam vârsta mea şi se chinuia şi ea să se lase de fumat, a fost dragoste la prima vedere.
Ce înţelegem noi de aici? Că românca de mine interacţionează extrem de bine cu bărbaţii şi cu imigranţii, ceea ce, sinceră să fiu, mă pune pe o poziţie avantajoasă aici, unde sunt din belşug şi dintr-unii, şi dintr-alţii. Pam-pam!