Fără titlu

Mi-e ruşină să spun, dar cred că faptul că mi-am părăsit blogul are o semnificaţie bună: am început şi eu, într-un final, să trăiesc o viaţă adevărată.
Unde sâmbătă am invitat copiii (colegii şi două bucăţi românce din România pe care le cunosc fie de acolo, fie de aici - hic!) la o beută şi la o gustare românească. Şi care s-a soldat cu chiftele, salată de vinete (cerută reţetă de la italieni, am dat-o, să se mai civilizeze şi ei, ce atâta rizotto!), ouă umplute şi gata. S-au dovedit: o sticlă mică de horincă, 9 de vin (8 roşu, 1 alb), 1 şampanie plus o chestie denumită moscatel, vomităcios de dulce.
Ne-am luat cu mâinile de cap dimineaţă, în prezenţa Mariei Tănase şi a domnilor de la Phoenix (că altă muzică românească bună n-am şi CD-ul cu Dan Spătaru nu ştiu unde e - fac pariu că s-ar fi topit după Macarale, iar că eu mi-aş fi smiorcăit la De vrei să ştii ce înseamnă român...) când am calculat că a ieşit cam o sticlă de persoană (indiferent de naţionalitate, deşi fac pariu că cehoaica o dus mai mult).
Eh, acestea fiind spuse, mă duc să mă culc. În speranţa că voi mai găsi motive să scriu pe aici (dar nu legate de tristeţe, imigraţie sau deprimare) vă salut şi vă spun o zi cu soare (aici iar e frig, dacă mai citesc ceva cu încălzirea globală, pun o bombă).
Să nu uit că pe 28 e ziua Adevăratului Mitzy, să nu uit!