Romania is my country

Am plecat de acasă cu melodia asta de la Vama Veche în minte („La la la la... Romania is my country..” and so on), pentru că am auzit următoarea poveste suprarealistă din ţară (de la Braşov, oraş pe care îl consideram grosso modo mai civilizat decât altele).
Un băiat mergea cu maşina pe stradă; pe bancheta din spate copilul (şapte ani) şi un amic. Un taximetrist cu tupeu circula pe mijlocul drumului, la care şoferul amintit îi aruncă pe geam: „Ţi-ai cumpărat toată strada?”. Taximetristul a început să înjure ş.a.m.d., băiatul îi spune să termine, că nu vrea să se certe, e cu copilul în maşină şi nu vrea scandal. Mai trec câteva minute, băiatul amintit opreşte la câţiva metri mai departe, coboară să facă nu-ştiu-ce în portbagaj, moment în care taximetristul (era pe celălalt sens, da? A întors şi l-a urmărit!) accelerează şi intră în plin în el. Băiatul (pe care statura şi constituţia fizică l-au ajutat) sare pe capotă, evitând astfel să fie făcut pilaf. A primit doar o lovitură puternică la genunchi (combinată cu hemoragie – diagnosticul medicilor), copilul a făcut un şoc care a durat câteva ore, iar cele două doamne în vârstă care erau în acel moment pe trotuar probabil că au fost aproape de un infarct. Doamnele amintite şi pasagerul din maşina băiatului au fost martori la proces, taximetristul a fost acuzat penal, şi-a pierdut pentru totdeauna permisul de conducere şi a fost acuzat de intenţii criminale şi fugă de la locul accidentului. Doamne!