Varza

Cu doua zile in urma am gasit la supermarket varza. Ma buseste rasul cand ma gandesc ce iti trece prin cap cand citesti asta. Da, aici varza nu se gaseste sub forma de capatana, ca la noi. Sau n-am gasit-o io. Ma rog, am cumparat-o, am intrebat iubitu’ daca mananca asa ceva, el a zis ca nu stie, dar presupune ca da, am taiat-o ca la carte (gandindu-ma la Nasha, care stie sa faca cele mai subtiri felii de varza de pe planeta!) si am facut „varza calita” (cred ca e acelasi lucru cu varza a la Cluj). De-li-cioa-sa!
Altceva, vroiam, insa, sa zic. Ca varza asta calita mi-a adus aminte de ceva. E pentru mine un fel special, pe care mama il gatea des inainte de ’89, pe vremea cand aveam soba. Pentru cine nu stie, la final, ca sa se faca mai gustoasa, varza se pune la cuptor, cateva minute (nu multe). Ei bine, pentru ca nici mie, nici ei nu ne placea sus-numita varza, o uitam in cuptor (subconstientul lucra, nu gluma). Cred ca recordul a fost de trei zile. Si pentru ca aveam soba, nu aragaz, cand o aprindeam (si ca sa faci cafea trebuia sa aprinzi soba!), se incingea cuptorul si mirosea a varza. Si noi ne tot miram: „Cine mananca varza calita asa de dimineata?”. Doamne, ce vremuri frumoase...