Acum patru ani (give or take two weeks) am fost la un concert al lui Billy Idol la Bucureşti, cu Amorsito, D., dl. Ştefancu şi nu mai ştiu cine. La una dintre melodii l-am sunat pe băiatul pe care îl cunoscusem cu o zi sau două înainte şi care deja îşi pusese ambiţia să-mi schimbe viaţa. Nu i-am spus nimic, i-am pus doar gălăgia de la Arenele Romane (muzica mi-e greu să cred că a auzit-o).
Ieri am fost la concert la Pink Martini, la Auditori, loc elegant şi oarecum simfonic, fapt care m-a împiedicat să-l sun pe băiatul care îmi bântuie gândurile şi să-i fac o dedicaţie. Aş fi jucat tare, dacă chiar ar fi fost...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu