Blogger Backgrounds

20 aprilie 2009

Socială

Parcă de când am plecat eu din ţară lucrurile merg acolo mai bine (gata, măi, şi aici încep să mă dezmorţesc, ca un mare urs polar prins între gheţari timp de un şi). M-am întors acum dintr-un Braşov pe care l-am adorat din priviri, pe care l-am respirat zi de zi cu mare drag.
Şi, când mă întorc pe meleaguri catalane, dau peste proiectul ăsta, care mă uimeşte prin: participare, realizare, idee, temă. Foarte tare, domnule!

Niciun comentariu: