Zile bune, zile proaste

Mi-ar plăcea să ajung la nivelul de organizare mentală la care o ploaie nesuferită să nu mă mai deranjeze, sau la care, chiar dacă nu am dormit suficient, să nu mă mai trezesc tristă, sau la care să nu mă eneveze miliardul de oameni care mă împung cu privirea, dimineaţa, în autobuz (da, catalanii s-au născut enervaţi, n-am nici o îndoială, sunt nenaturali când zâmbesc sau sunt relaxaţi).
Cu timpul o să reuşesc... Sau nu? Dacă mi-ar ieşi şmecheria asta, cum aş ştii când am o zi cu adevărat bună dacă nu pot face comparaţie cu zilele rele?
Ieri am avut o zi rea, a fost „Constantin şi Elena”, n-am avut energie să dau de băut şi mi-a fost dor de un miliard de oameni (cel mai nasol, dorul; a, şi biletele de avion care nu se mai ieftinesc; în ritmul ăsta o să ajung la Braşov la Paştele Cailor – să întreb pe aici, poate că au şi ei sărbătoarea şi iar se dă liber). Azi e o zi mai bună, dar plouă şi e vânt! Mda...