Numai de bine

Astăzi mi s-a revelat ceva şi, cum n-am altceva mai bun de făcut, mă destrăbălez pe blog. Mi-ar plăcea, just for once, să intre cineva în vorbă cu mine despre ceva pozitiv despre ţara mea (că-mi şi vine în minte acum o poantă, cu Poenaru, care o inventat peniţa, şi cum am zis io asta la cursul de spaniolă şi profa mi-a zis, la schimb, că un spaniol a inventat Chupa Chups – ce Dumnezeu e aia?).
Mi s-au comunicat ca formă de a începe o conversaţie (în timp şi pe rând, desigur) următoarele: „am auzit că un român a făcut-un-nu-ştiu-ce nasol la italieni” şi „ţiganii din Italia declară, că de fapt, le e ruşine de români” şi „un urs a coborât într-o casă din Braşov” şi „acum nu se mai investesc banii UE în Spania, ci în România”. Ei bine, recunosc, am auzit de bine cu alde Busuioc, câştigător la un concurs de muzică.
Mă gândeam că e nasol că nimeni nu mi-a zis – deşi sunt sigură că scrie în aceleaşi jurnale de ştiri – că un român a câştigat premiul la film de scurt metraj la Cannes. Why?
Zău că nu suntem aşa naşpa, noi, ca popor, şi zău că mai am un pic până pocnesc pe cineva la auzul ştirilor negative despre români (am fost aproape atunci când, de dragul politicii corecte, cineva mi-a zis că problema cu ţiganii s-ar simplifica dacă i-am numi pur şi simplu români).